Eu unul nu susțin așa ceva. Dar sunt un om al dialogului. Un om care crede că prin dialog se poate ajunge la soluții. Însă ceea ce se întâmplă de două zile, întâlniri dincolo de cadrul constituțional, ne împinge spre decizii prin care să nu mai vrem dialog. Am câștigat alegerile. Avem dreptul să avem această primă nominalizare. Eu știu că PSD are propunere pentru premier, PNL are propunere, USR îl are drept propunere pe Dacian Cioloș, AUR nu știu pe cine. Declarațiile președintelui ar trebui să fie după consultări. Nu pe la spate”, a mai spus prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a convocat Consiliul Politic Național pentru azi, la ora 16.
”Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește joi, 10 decembrie 2020, de la ora 16.00, la sediul central al PSD”, anunță PSD.
În privința propunerii Florin Cîțu, Marcel Ciolacu spune ferm ”Vedem această ruşine de propunere – vorbim de groparul economie româneşti din ultimul an de zile, vorbim de artizanul la 25 de miliarde împrumutate de către România şi pe care până acum nimeni nu a aflat unde s-au dus aceşti bani”.