GÂNDUL LIVE. Sorin Grindeanu, despre surpriza AUR din Parlament: „Nu îmi este clară doctrina lor”
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat la GÂNDUL LIVE că intrarea în Parlament a partidului AUR a fost o surpriză pentru social-democrați. Întrebat dacă PSD va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannis, fostul premier Sorin Grindeanu spune că el nu susține acest demers.
„Nu trebuie să intrăm cu picioarele peste voturile oamenilor. PSD este în postura de a lua anumite decizii pe care nu am fi vrut să le luăm”, a declarat Sorin Grindeanu la GÂNDUL LIVE.
Ce spune Sorin Grindeanu despre suspendarea lui Klaus Iohannis
Eu unul nu susțin așa ceva. Dar sunt un om al dialogului. Un om care crede că prin dialog se poate ajunge la soluții. Însă ceea ce se întâmplă de două zile, întâlniri dincolo de cadrul constituțional, ne împinge spre decizii prin care să nu mai vrem dialog. Am câștigat alegerile. Avem dreptul să avem această primă nominalizare. Eu știu că PSD are propunere pentru premier, PNL are propunere, USR îl are drept propunere pe Dacian Cioloș, AUR nu știu pe cine. Declarațiile președintelui ar trebui să fie după consultări. Nu pe la spate”, a mai spus prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu: „Nu îmi este clară doctrina celor de la AUR”
„Pentru noi AUR a fost o surpriză că a făcut pragul electoral. Și cred că pentru toată lumea. Am văzut în ultimele zilei că au reprezentanți în Parlament, unii dintre ei controversați. Nu îmi este clară doctrina celor de la AUR. Este conservatoare, e de dreapta, e de stânga. Apariția unui astfel de partid e datorată tot a unor greșeli ale clasei politice”, a mai declarat fostul premier Grindeanu la GÂNDUL LIVE.
Conducerea PSD se reunește de urgență
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a convocat Consiliul Politic Național pentru azi, la ora 16.
”Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește joi, 10 decembrie 2020, de la ora 16.00, la sediul central al PSD”, anunță PSD.
În privința propunerii Florin Cîțu, Marcel Ciolacu spune ferm ”Vedem această ruşine de propunere – vorbim de groparul economie româneşti din ultimul an de zile, vorbim de artizanul la 25 de miliarde împrumutate de către România şi pe care până acum nimeni nu a aflat unde s-au dus aceşti bani”.