GÂNDUL LIVE. Ștefan Dănilă: Armata ucraineană este paralizată în acest moment | VIDEO
This browser does not support the video element.
Generalul Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major al Armatei Române, s-a numărat printre invitații din ediția specială de joi a GÂNDUL LIVE, dedicată crizei din Ucraina.
Potrivit acestuia, Rusia a acționat joi, prin decizia de a ataca Ucraina, așa cum a acționat și în trecut.
„Rusia a acționat așa cum a făcut-o sub conducerea lui Vladimir Putin de când a acționat în Cecenia, după care în Georgia, în Crimeea în 2014, a acționat la fel de hotărât și în Siria și era de așteptat ca masând trupe la nivelul din ultimele zile să aibă o acțiune de acest fel”, a spus Dănilă.
Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, armata ucraineană se află într-o situație foarte dificilă în acest moment.
„Armata ucraineană este în momentul de față paralizată, zic eu. Vor putea să inițieze mișcări de rezistență în condițiile în care Federația Rusă a acționat ca o forță de ocupație, dar mă îndoiesc, pentru că nu ăsta este scopul operațiunii și de la început Vladimir Putin a declarat că are câteva obiective: demilitarizarea, denazificarea, decomunizarea Ucrainei. El urmărește să recâștige Ucraina. Să fim sinceri, în 2014 el nu a câștigat Crimeea, ci a luat cât a putut din Ucraina, dar în acel moment spuneam că, de fapt, Putin a pierdut. Vedem, după opt ani, că el revine cu o operațiune foarte bine pregătită, cu o armată mult mai bine pregătită decât armata care a acționat în Georgia și acum ne întrebăm unde se va opri”, a spus fostul șef al Statului Major al Armatei.
Ștefan Dănilă: Putin nu își dorește anexarea Ucrainei
Ștefan Dănilă a mai spus că acțiunea lui Vladimir Putin reprezintă un avertisment pentru NATO, în contextul în care liderul rus a avertizat încă din 2008 că se opune clar aderării Ucrainei și Georgiei la alianța Nord-Atlantică.
Cu toate acestea, generalul spune că, din punctul său de vedere, Vladimir Putin nu își dorește anexarea întregii Ucraine, ci cel mult a regiunilor separatiste din estul țării.
„Faptul că Ucraina a declarat în Strategia de securitate adoptată anul trecut că își bazează securitatea pe intrarea în Alianța Nord-Atlantică i-a oferit lui Putin un pretext în plus pentru a interveni pentru schimbarea regimului din Ucraina. După ce a pierdut un regim, pentru că, să ne reamintim, Rusia a recâștigat de partea ei Ucraina după alegerile din 2011, iar în 2014 a pierdut iar Ucraina, în urma unei revoluții, Euromaidan, orientată către UE și NATO. Acolo, pro-occidentalii au reușit să înlăture regimul care se opunea semnării Acordului cu Uniunea Europeană.
În momentul de față, regimul nou ales, adică președintele Zelenski, nu a dat niciun semnal că ar dori o reorientare și, dimpotrivă, poziția lui de a vedea securitatea Ucrainei numai alături de NATO i-a generat lui Putin necesitatea de a invada Ucraina. Pretextul i-a mai fost oferit și de cele două republici care au spus că doresc protecția Federației Ruse și am urmărit cu toții Consiliul de Securitate, unde Vladimir Putin a negat faptul că ar dori să invadeze, acolo a fost un joc în care a negat că și-ar dori anexarea celor două republici.
Eu nu consider că își dorește să anexeze niciun alt teritoriu din Ucraina, ci controlul întregii țări. Va acționa pe toate direcțiile, în primul rând are ca principal obiectiv să securizeze cele două republici, și asta o va face prin plasarea forțelor pe aliniamentul Niprului, adică să înconjoare forțele ucrainene”, a mai spus Ștefan Dănilă.
Acesta a adăugat că nu crede că după încetarea ostilităților, pe termen mediu, trupele ruse se vor retrage din Ucraina, indiferent de sancțiunile impuse de NATO și Rusia.
Totodată, Dănilă spune că România va trebui să se pregătească mai bine pentru această situație de securitate din regiune și spune că țara noastră are nevoie de prezență militară NATO permanentă, fiind la linia de contact cu Rusia.
Rusia a atacat Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat, joi dimineață, o operațiune militară în estul Ucrainei.
Forțele armate ruse ar fi suprimat apărarea antiaeriană a Ucrainei și au dezactivat infrastructura bazelor aeriene ucrainene, a anunțat Ministerul rus al Apărării.
Mai mulți civili au fost uciși, notează publicația, pe Twitter, adăugând un videoclip cu imaginea clădirii distruse.
Oficialii spun că un atac asupra unei unități militare din Podilsk, în afara Odesei, a ucis șase persoane și a rănit alte șapte.
Într-un mesaj postat pe Twitter, joi dimineață, ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a făcut apel la „ucrainenii de pe tot globul” să vorbească și să îndemne liderii lor să acționeze.