GÂNDUL LIVE. Traian Berbeceanu: „Nu avem în vedere introducerea de noi restricții în acest moment/ Mall-urile și supermaketurile din București vor limita accesul clienților”
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a vorbit la Gândul LIVE despre posibilitatea de a introduce noi restricții la nivelul Bucureștiului, precum și despre întâlnirea de astăzi cu administratorii mall-urilor și cu retailerii pentru a le cere respectarea cu strictete a măsurilor în vigoare. În caz contrar, se vor aplica sancțiuni drastice.
„Nu avem în vedere introducerea de noi restricții în acest moment și apreciem că, respectându-le cu strictețe pe cele aflate în vigoare, vom avea rezultate bune, în perioada următoare.
Sărbătorile, din păcate, vor fi un pic atipice. Colindătorii nu vin în fața apartamentului. Ospitalitatea te îndeamnă să îi primești în casă. Riscul de infectare este mult mai mare.
În ceea ce privește slujbele religioase, acestea sunt reglementate prin actele normative, prin O.U.G., atât numărul participanților, cât și normele privind organizarea acestora. Sunt foarte multe biserici care respectă cu strictețe măsurile”.
„Vom viza inclusiv suspendarea temporară a activității celor care nu respectă măsurile în vigoare”
„Scopul întâlnirii de astăzi cu administratorii mall-urilor și a retailerilor este să le cerem să respecte cu strictețe măsurile în vigoare. În caz contrar, vom lua măsuri și vom viza inclusiv suspendarea temporară a activității celor care nu le respectă. Piețele sunt printre locurile vizate, alături de mall-uri , cele cu produse cu amănuntul, spațiile de metrou, spațiile de înfrumusețare, mijloace de transport în comun, terasele impropii care sunt închise ermetic.
Vor fi controale în locurile unde există informații că nu se respectă măsurile în vigoare și vor fi aplicate sancțiuni drastice. Vremea avertismentelor a trecut. Trebuie să fim mult mai fermi unde legea nu este respectată”.
„Au existat astfel de solicitări (n.r. – extinderea programului magazinelor de la 21.00 la 23.00). Programul de funcționare a magazinelor este reglementat normativ prin hotărâre de guvern, astfel că noi, ca și comitet municipal, nu putem interveni peste. Există și restricția de circulație pentru ora 23.00. I-am rugat să transmită cererea la CNSU, iar aceștia vor analiza cererea și vor propune măsuri”, a afirmat Berbeceanu.