Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Valeriu Gheorghiță, medic infecționist, Spitalul Militar Central. De ce oamenii pot să fie atât de teribiliști? / Riscăm să devenim zona roșie a Europei

GÂNDUL LIVE. Valeriu Gheorghiță, medic infecționist, Spitalul Militar Central. De ce oamenii pot să fie atât de teribiliști? / Riscăm să devenim zona roșie a Europei

Valeriu Gheorghiță, medic infecționist în cadrul Spitalului Militar Central, a tras un semnal de alarmă, la Gândul Live, privind importanța respectării în continuare a normelor sanitare de protecție, chiar în contextul în care cu toții vrem să socializăm. Egoismul, adică lipsa de grijă față de cei din jur, poate duce la apariția de cazuri severe, iar secțiile de terapie intensivă sunt supraaglomerate, explică doctorul militar, și, mai mult rata de răspândire din România riscă să ducă la impunerea unor restricții pentru concetățeni la intrarea în alte state.

Medic infecționist Valeriu Gheorghiță a explicat, la Gândul Live, cum se ajunge la supraaglomerarea secțiilor de ATI care tratează pacienți infectați cu noul coronavirus, în contextul în care secția ATI a a Spitalului Militar ROL 2 este plină. Asta, în contextul în care mai multe unități sanitare au anunțat că sunt la limită sau nu mai au locuri pentru pacienții COVID.

„Secția ATI în general are o particularitate specifică, aceea de a primi pacienții cei mai gravi, care au disfuncții de organe, care necesită măsuri de reanimare specifice. Și încă un lucru foarte important e ca gradul de ocupare a patului este foarte mare, printr-o durată prelungită de spitalizare, în medie de două săptămâni, lăsând la o parte complicațiile care pot să apară și care pot să prelungească, în situații nefericite, internarea până la șase săptămâni. Practic acest lucru duce inevitabil la supraaglomerarea secțiilor de terpaie intensivă prin cumularea progresivă a pacienților gravi, care ajung în aceste secții. Este logic, din păcate, să se întâmple așa, pe măsură ce ai multe cazuri diagnosticate”, a explicat medicul infecționist, la Gândul Live.

„Statistic, 5% dintre ele sunt cazuri care se pretează a fi cu criterii de severitate sau forme critice și care, din nefericire, trebuiesc îngrijite în secția de terapie intensivă. Este o situație evident nedorită faptul că am înregistrat în ultima săptămână o creștere constantă a numărului de cazuri. Este un semnal pozitiv că de două, trei zile, avem o scădere a cazurilor, însă această scădere trebuie cumva susținută pentru o perioadă de cel puțin șapte, zece zile pentru a putea într-adevăr să avem o imagine de evoluție favorabilă”, a spus Valeriu Gheorgiță, la Gândul Live.

„Toată această degringoladă în spațiul public nu face decât să alimenteze lipsa de încredere”

„Mesajul OMS din ultimele zile a fost cât se poate de elocvent pentru ceea ce se întâmplă în momentul de față, faptul că acum, astăzi, nu virusul reprezintă principala problemă, cât dezbinarea și decredibilizarea sistemului medical, a autorităților care promovează diverse recomandări de prevenție sanitară. Toată această degringoladă în spațiul public, dacă vreți, nu face decât să alimenteze lipsa de încredere, să creeze în continuare scenarii bazate pe speculații de tot felul, iar pentru omul de rând toate aceste lucruri evident că nasc semne de întrebare și nu mai știe ce să creadă. Dacă ne punem în locul lor, poate am gândi la fel. Însă cred, și acesta a fost mesajul de la început, trebuie să ascultăm totuși la experții din domeniu, la cei care ne fac aceste recomandări, pentru că sunt din prudență. Toată lumea și-a dorit să își reia activitatea, foarte bine că sa întâmplat acest lucru, această relaxare trebuie privită din punctul de vedere administrativ, oamenii se întorc la muncă, din toamnă reîncep activitățile școlare, universitare, e un lucru pe care ni-l doream cu toții”, a completat medicul infecționist.

„Noi nu am vrut să stresăm oamenii și să inducem o stare de panică, până la urmă e o problemă care nu se rezolvă de pe o zi pe alta, iar noi trebuie să ne obișnuim să trăim în acest fel. Trebuie să păstrăm această responsabilitate, acest echilibru, vorbim de o maturitate până la urmă în momentul de față, e o realitate care e in momentul de față indubitabilă și incontestabilă. Putem foarte bine să mergem în concedii, însă ce s-a întâmplat în weekendul trecut mi se pare peste puterea mea de a înțelege. De ce oamenii pot să fie atât de teribiliști? Asta se întâmplă și în trafic. Tot timpul o să fie o categorie de persoane care merg la limita recomandărilor.(Hora din Mamaia și petrecerea din Vama Veche – n.r.) sunt niște exemple care nu au nicio legătură cu contextul actual și nu pot să genereze, din păcate, decât cazuri noi de îmbolnăvire. Din păcate, unii pacienți fac forme severe și ajung în secțiile de terapie intensivă și aceste persoane nu au absolut nicio vină”, spune medicul.

„S-ar putea să fim puși noi în autoizolare sau în carantină când mergem într-o anumită țară”

„Cred că nu trebuie să dăm în momentul de față dovadă de egoism, pentru că mi se pare egoism să nu te protejezi pe tine și pe cei din jurul tău. Nu trebuie să te gândești că ești tânăr, ai boli și ai face o formă ușoară, dar poate îmbolnăvești pe cineva de lângă tine care are o boală de care tu nu știi și el face o formă severă. În contextul actual cred că trebuie să înțelegem că aceste cazuri apar pe fondul nerespectării recomandărilor și, din păcate, din ce în ce mai multe persoane se lasă influențate de aceste fake news-uri, dacă vrem sau nu, e o pandemie a fake news-urilor în momentul de față”, a comentat Valeriu Gheorghiță.

„Până de curând, partenerul nostru a fost cetățeanul de rând, care a stat acasă, care a înțeles să respecte măsurile, aceste lucruri s-au văzut în statisticile din România, suntem țara poziționată cu cel mai bun profil din punct de vedere epidemiologic, însă, în momentul de față, din păcate, am văzut că avem printre cele mai înainte rate de îmbolnăvire la milionul de locuitori. Riscăm să devenim zona roșie a Europei și atunci când vom vrea să mergem în anumite țări, o să avem probabil bariere de circulație. S-ar putea să fim puși noi în autoizolare sau în carantină când mergem într-o anumită țară, lucru care evident că nu e de dorit. Trebuie să înțelegem realitatea momentului, să respectăm regulile, sunt simple, nu ne limitează cu nimic dreptul de a circula, de a ne relua activitatea: purtăm masă, ne spălăm pe mîini, păstrăm distanța față de celelalte persoane, asta nu înseamnă că suntem antisociali. Pentru că, de acord, cu toții de dorim, este logic să simțim apropierea față de cei din jurul nostru și să ne-o manifestăm, dar în momentul de față trebuie să ne adaptăm la situația pe care din păcate această pandemie o impune”, a conchis medicul infecționist în cadrul Spitalului Militar Central.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele