GÂNDUL LIVE. Vladimir Ionaș, sociolog: „Declarațiile de astăzi ale lui Vlad Voiculescu alimentează teoriile conspirației” | VIDEO

Publicat: 16/04/2021, 20:16
Actualizat: 16/04/2021, 21:20

Sociologul Vladimir Ionaș a fost invitatul Emmei Zeicescu în cadrul ediției de vineri a emisiunii GÂNDUL LIVE.

El a vorbit, printre altele, despre declarațiile fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, care a declarat vineri că numărul de decese provocate de COVID-19 raportat de autorități este sub cel real.

Ionaș spune că declarația lui Voiculescu de vineri alimentează foarte mult teoriile conspirației și dă un avânt puternic tuturor celor care sunt împotriva a tot ceea ce ține de gestionarea pandemiei.

„Suntem foarte mulți cei care am considerat încă de la începutul pandemiei că multe dintre metodele de calcul diverse decizii pe care Guvernul le ia, inclusiv metodele de calcul pentru carantinare au probleme, nu sunt cele mai bune, ar putea fi îmbunătățite. Dar tu ca ministru, la finalul mandatului, pe un fond de frustrare vizibilă, să vii să faci o astfel de afirmație, eu mă întreb de ce nu ai făcut-o săptămâna trecută, când încă erai pe funcție”, a declarat Vladimir Ionaș la GÂNDUL LIVE.

Acesta mai spune că toți românii înțeleg care este situația din sistemul sanitar din România. Mai mult, el spune că românii nu ieșeau din case la începutul pandemiei de teama de a ajunge în spitalele din țară.

„Mie mi se pare foarte prost ales momentul. Nu era momentul să vii cu astfel de afirmații, în cel mai rău caz puteai vorbi cu șeful partidului pe care îl reprezinți, cu domnul Dan Barna, care este vicepremier și coordonează Sănătatea și îl rugai să meargă mai departe, să încerce să rezolve această problemă”, mai spune sociologul.

Vladimir Ionaș: Vi se pare că acest Guvern funcționează normal?

Sociologul a mai adăugat că actuala situație din coaliția de guvernare ar putea să pară amuzantă dacă nu ar afecta sănătatea românilor.

„Domnul Cîțu anunță la prânz că românii trebuie să știe că această coaliție funcționează, îi transmite un mesaj vicepremierului Dan Barna, iar acesta îi răspunde pe Facebook. Dumneavoastră vi se pare că acesta este un Guvern care funcționează normal, comunicând prin intermediul mass-media și al Facebook?”, mai spune Vladimir Ionaș la GÂNDUL LIVE.

Ionaș mai spune că este normal, chiar constructiv ca partidele dintr-o coaliție să gândească diferit, dar dacă aceste discuții sunt în interiorul întâlnirilor din coaliție.

El spune, totuși, că dacă asemenea discuții au loc în public, acest lucru șubrezește și mai tare încrederea românilor în instituțiile statului.

Ionaș: Cel mai inspirat în această dispută a fost Ludovic Orban

Întrebat de Emma Zeicescu dacă USR sau PNL au fost mai inspirați la nivelul declarațiilor politice în aceste zile, Ionaș spune că cel mai inspirat până în acest moment pare a fi Ludovic Orban. Acesta spune că Orban a stat ascuns, l-a făcut pe Florin Cîțu să fie dependent de el și de PNL fără să aibă nicio implicare directă în ce s-a întâmplat, a încercat să pozeze într-un mediator care înțelege și decizia lui Cîțu, dar și frustrările celor din USR-PLUS.

Cu toate acestea, Ionaș spune că cetățenii sunt cei care pierd din tot acest scandal din coaliție.

„La ATI nu s-a schimbat nimic, în gestionarea acestei pandemii nu s-a schimbat nimic, domnul Cîțu încearcă acum o lovitură din asta de imagine, cum că de când a preluat domnia sa Ministerul Sănătății s-ar fi schimbat lucrurile și acum avem mai multe paturi. Situația este aceeași”, a mai spus Ionaș.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20...