Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Ioan Cănărău, vicepreședintele Sindicatului Europol, despre concertul manelistului Jador: „Nu le pasă dacă se pot infecta, nici de cei din jur, de familie”

GÂNDUL LIVE. Ioan Cănărău, vicepreședintele Sindicatului Europol, despre concertul manelistului Jador: „Nu le pasă dacă se pot infecta, nici de cei din jur, de familie”

GÂNDUL LIVE. Ioan Cănărău, vicepreședintele Sindicatului Europol, despre concertul manelistului Jador: „Nu le pasă dacă se pot infecta, nici de cei din jur, de familie”

Ioan Cănărău, vicepreședintele Sindicatului Europol, a comentat, la GÂNDUL LIVE, imaginile în care peste 100 de tineri au petrecut la un concert al manelistului Jador, ținut în Mamaia. Deși mesele erau aranjate la distanța regulamentară, oamenii s-au înghesuit la dans în fața scenei.

„În imagini vedem foarte mulți cetățeni iresponsabili. Nu vreau să folosesc alt termen pentru că doare. Haideți că îl spun: prostie, îmi asum. Nu se poate așa ceva, nu știu dacă tot poporul e iresponsabil, dar am văzut cazuri multe în care nu se mai respectă distanțarea socială, nu se mai folosesc măști. Oamenilor nu le pasă dacă se pot infecta, iar apoi să ajungă în situații grave, nu le pasă de cei din jurul lor, de familiile lor, spune Ioan Cănărău.

Nu am informații despre clubul din Mamaia. Sunt sigur că s-au aplicat amenzi. Polițiștii trebuie să respecte legea.

„Ține de educația fiecăruia în parte. Nu putem să îi responsabilizăm noi pe cei care nu au fost educați din timp. Doar că politicienii noștri au dat-o din nou de gard. S-a discutat foarte mult despre acel pachet legislativ de întărire a autorității polițistului. Nu s-a întâmplat nicicum așa ceva. Dacă dotezi Poliția Română cu mașini noi, colantate altfel, nu schimbi sau nu întărești autoritatea polițistului. Avem proceduri învechite, trebuie regândite într-un fel. Cei care emit aceste proceduri, care eliberează proiecte legislative nu prea sunt profesioniști. Nu au lucrat în poliție, nu știu ce se întâmplă în stradă”, a declarat vicepreședintele Sindicatului Europol la GÂNDUL LIVE.

Ioan Cănărău consideră că soliția este reorganizarea Poliției Române

„Să fie schimbați peste noapte acei șefi împuterniciți, pentru că ne lovim iar de această instituție a împuternicirii, de numire a unui șef într-o funcție importantă. Regăsim polițiști care au lucrat, de exemplu, la economic, sunt numiți șefi în structuri de ordine publică și habar nu au cum se mănâncă acea pâine. Sau sunt polițiști din structuri de ordine publică care au luat concursul din trecere în corpul ofițerilor în alte strucuri (de exemplu – economic).

Autoritatea Poliției Române a scăzut și scade foarte mult în acestă perioadă. Este și vina Inspectoratului General al Poliției. Toți polițiștii cred că domnul inspector general ne-a umilit și mai rău când a spuns că nu prea mai avem profesioniși în Poliția Română și că trebuie să iasă șeful poliției în stradă să negocieze într-un fel cu interlopii pentru ca alți polițiști nu ar fi știutn ce să facă. Nu este adevărat. Sunt polițiști buni în Poliția Română, sunt profesioniși, doar că nu prea ajung în funcții importante, în funcții de decizie. E un cerc vicios din care s-ar ieși dacă ar exista vreodată o voință politică. Noi singuri nu potem să facem acest lucru”, mai spune Cănărău.

Vicepreședintele Sindicatului Europol, după colantarea mașinilor de poliție

„Problema trebuia gândită altfel: ori schimbarea poliției locale în orice altă denumire, pentru a nu mai fi confundată cu Poliția Română, era mai simplu. S-a dorit ceva nou, nu au fost capabili să restructureze Poliția Română.

Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fie consultate și sindicatele, dar și opinia publică. Nu ar fi trebuit să hotărască un singur om această rebranduire”, a încheiat Ioan Cănărău.

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele