Robert Sighiartău, la GÂNDUL LIVE: Strategia conducerii PNL a fost de la început ca în alegeri să mergem singuri! – VIDEO
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a vorbit la GÂNDUL LIVE despre strategia PNL pentru alegerile parlamentare, dar și despre cum gestionează Guvernul Orban criza economică și pe cea sanitară declanșate de pandemia de coronavirus.
Robert Sighiartău a făcut câteva precizări despre ce strategie are partidul PNL la alegerile parlamentare care vor avea loc în decembrie, punctând că „trebuie le spunem oamenilor ce am făcut pentru ei”.
„Noi muncim, în primul rând colegii mei muncesc în Guvern pentru că au de gestionat cea mai gravă criză sanitară din ultimii 100 de ani, iar noi, la partid, muncim pe de altă parte ca să armonizăm alianțele la nivel local, și să pregătim alegerile parlamentare care ne stau în față. Strategia este simplă – trebuie le spunem oamenilor ce am făcut pentru ei acolo unde am guvernat, în primul rând în comunitățile locale unde am avut performeri primari, dar și la nivel guvernamental unde am făcut lucruri foarte bune pentru țară. Lăsând la o parte faptul că noi am am alocat cea mai mare sumă pe investiții din ultimii zece ani și aceste sume încep să se vadă drastic în kilometri de autostradă, în începerea spitalelor regionale la care deja se lucrează, dar și la faptul că am reușit să salvăm economia de acum încolo. Dacă ne uităm la acei bani care s-au dat în carantină, șomajul tehnic, dar și acei bani care se dau acum, 41,5% pentru susținerea salariilor din mediul privat”, a declarat secretarul general al PNL.
Cum se pregătește PNL pentru gestionarea pandemiei de coronavirus după creșterea numărului de cazuri COVID-19
„Lumea se uită spre Guvern pe bună dreptate, pentru că în această perioadă (n.r. pandemia de coronavirus) foarte multe din activitățile economice au fost închise din cauza covidului. Slavă Domnului că am reușit să atragem acel un miliard de euro care se va pompa în următoarele 30 de zile pentru susținerea capitalului companiilor grav afectate, dacă vorbim de domeniul HoReCa, dar și de alte domenii.
Suntem pregătiți și de o altă perioadă grea pentru că nu știm ce aduc toamna și iarna cu acest număr mare de infectări. Normal că încercăm să gestionăm această pandemie și criză economică în condițiile în care chiar l-am auzit și pe antevorbitorul meu (n.r. Sorin Grindeanu – prim vicepreședinte PSD) că PSD a guvernat foarte bine. Dacă PSD guverna responsabil și dacă avea grijă de bugetul românilor și banii României, nu eram în situația de a prelua guvernarea cu deficit de 5%, cu toate că aveam creștere economică de 5%. Deci socialiștii au consumat tot, au redistribuit banii, bineînțeles, în primul rând, spre clientela și aparatul bugetar, iar din păcate, noi am avut de-a face cu două crize: una a sistemului bugetar și a bugetului unde am avut nevoie de a recredibiliza companiile și instiuțiile românești pentru a atrage bani la dobânzi mici, iar apoi, bineînțeles, de a atrage fonduri europene și de a convige Comisia Europeană să ne ofere bani pentru susține economia în perioada de pandemie. Nu a fost ușor, dar slavă Domnului că până acum statul a funcționat foarte bine, companiile au rezistat.
Deocamdată restaurantele nu sunt închise. Există o discuție deja cu reprezentanții HoReCa și patronatele care reprezintă acest domeniu și vrem să avem o strategie comună pentru că mai bine luăm acum niște decizii mai stricte, ca apoi iară să revenim la normal. Dacă noi ajungem acum iarăși la un număr mare d einfectări, atunci va trebuie să închidem total zona de HoReCa în decembrie. Există și premisa asta. Și atunci trebuie luate măsuri graduale, mai bine restricționăm acum, în anumite zone unde crește numărul de infectări, decât să avem probleme peste tot în țare și apoi să avem și mai mare damage economic”, a eplicat Robert Sighiartău la GÂNDUL LIVE.
De ce vrea PNL alianță cu PMP
„Semnăm cu Partidul Mișcarea Populară, care a avut aprox 7% la alegerile locale, ceea ce înseamnă că au intrat în destule consilii locale și județene. Noi am spus foarte clar că nu vom face niciun fel de alianță cu PSD, și atunci ne-am îndreptat către partenerii de dreapta și care sunt și au fost alături de noi”, a punctat acesta.
Ce strategie are PNL pentru alegerile parlamentare
„Strategia conducerii PNL, a președintelui Partidului Național Liberal, a fost de la început ca în alegeri să mergem singuri. Și asta vom face și alegerile parlamentare. După normal că trebuie să negociem că așa se face într-o democrație și nu avem nici 51%, atunci n-am mai avea nevoie de alți parteneri. Însă, în cotnextul dat, PMP este partener de guvernare și în momentul acesta, și atunci este absolut normal să avem alianțe cu ei și la nivel local”, a mai declarat Robert Sighiartău.