GÂNDUL MEU. Celor care gândesc că jurnaliștii de la Charlie Hebdo „și-au căutat-o” le spun următoarele

Nu există justificare pentru crimă! Eu nu înțeleg cum e posibil să se fi ajuns la discuții despre cât de mult au meritat-o, au căutat-o.

Cred că percepția individului față de limitele moralei este o chestiune atât de intimă, încât nu poate fi folosită în nici un caz drept argument pentru a motiva acte criminale sau încălcarea legii, în general. Inclusiv libertatea are granițe în acest sens, pentru că nu te poți manifesta decât până acolo unde acțiunile tale devin o îngrădire a dreptului de care se bucură celălalt.

Să mă explic: nu trebuie să-i iubească nimeni pe cei de la Charlie Hebdo. Nu e obligatoriu, e opțional. Își făceau meseria cu pasiune și o tratau ca atare, aveau un umor mai mult sau mai puțin apreciat, aveau opinii mai mult sau mai puțin împărtășite de ceilalți. Când au fost împușcați cu sânge rece discutau organizarea unui proiect pe teme de rasism și se gândeau la mijloace prin care să-și poată ajuta semenii. Oamenii care i-au cunoscut foarte bine i-au descris și e suficient să-i ascultați vorbind despre prietenii lor uciși – în măsura în care au mai avut puterea să vorbească – ca să înțelegeți că nu erau niște nesimțiți insensibili cărora chiar nu le păsa de nimeni și de nimic în afară de ei.

ACTUALITATE Cum petreceau românii Revelionul în comunism. Era singura noapte din an când nu se întrerupea electricitatea

16:59

ACTUALITATE Reacția lui George Simion, după decizia Curții de Apel de a respinge contestația lui Călin Georgescu: „Voi cere mai departe repetarea alegerilor”

16:44

Dar nu asta e important. Puteau fi oricum. Puteau fi niște creaturi recalcitrante și crude, cu minime tendințe umaniste și total lipsite de empatie. Puteau fi niște neisprăviți cronici, cu umor ambiguu și cultură limitată – unii chiar asta cred despre ei. În nici un fel de circumstanțe, NIMENI, dar absolut nimeni de pe tot pământul acesta, care mi se pare din ce in ce mai trist, nu avea dreptul să le tragă un glonț în cap.

Nu obligă nimeni pe nimeni (și nu ar avea nici dreptul să o facă) să considere interesant ceea ce pare banal, să ia drept adevăr universal o inepție, să aprecieze drept senzual ce consideră pornografie, să râdă când crede că e de plâns. Sau să tacă atunci când consideră că trebuie să se exprime.

Legea, în schimb, ne obligă pe toți să nu încălcăm drepturile și libertățile celuilalt. Iar atunci când acest lucru se întâmplă, tot ea ne oferă mijloacele prin care putem sancționa. Există o Convenție europeană a Drepturilor Omului care explică, în puține cuvinte, în articole clare, exact aceste lucruri. Al cărei prim articol se referă la dreptul la viață. Nimic nu justifică faptul de a ucide, așa cum nu există nici un fel de circumstanțe atenuante ale violenței și extremismului de orice fel. E problema ta cum și până unde poți iubi, pe cine detești, care ți-e Dumnezeul și dacă alegi să n-ai, ce-ți place să mănânci la micul dejun și dacă ești sau nu pasionat de politică, schi fond sau încălzirea globală. Dar devine problema tuturor atunci când, pentru oricare din motivele de mai sus, sau altele similare lor, te hotărăști, în numele propriei definiții despre dreptate, să-l elimini pe cel care nu-ți împărtășește viziunea. Poți să-l ignori. Poți să-l dai în judecată. Poți să-ți ceri dreptul la replică.

Dar nu-l poți omorî. La fel cum nu poți căuta explicații pentru faptul că a fost executat public, fără drept de apel.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.