GÂNDUL MEU. Cinci semne de moarte clinică a statului de drept

Știți cum se întâmplă? Ca atunci când se stinge, brusc, lumina. Pare blitzkrieg, dar este, în fapt, de cele mai multe ori, rezultatul unui proces îndelungat și minuțios pregătit, cu precizie chirurgicală. Îl favorizează absenteismul și se desfășoară în liniște, ca și cum nimic nu s-ar petrece, de fapt.

1. Se subminează până la prăbușire instituții-cheie în lupta împotriva corupției și cele care joacă un rol important în menținerea echilibrului democratic. Aici se poartă bătălia primordială, pentru că pilonii justiției funcționale și societatea civilă care se manifestă participativ sunt baza cea mai solidă a statului de drept. Dintr-o dată, DNA ,,abuzează”” de rolul său, judecătorii și procurorii sunt ,,agresivi”” și ,,politici””, dosarele sunt instrumentate în mod ,,arbitrar””. Se nasc teorii despre infiltrări ale serviciilor secrete în justiție, sunt atacate cu agresivitate nume importante din sistem, se numesc în funcțiile-cheie oameni cu o pregătire precară și cu trecut ambiguu (a se vedea șefia DIICOT). Instituții precum ANI devin, peste noapte, ,,inutile”” și li se reduce, în mod semnificativ, rolul, până la suprimare.

2. Se modifică echilibrul puterilor. Republica semi-prezidențială, în absența un președinte care să știe, tocmai în virtutea atribuțiilor conferite de această formă de guvernământ, cum să reacționeze la derapaje, se transformă în dictatură parlamentară, care dispune în mod discreționar de putere pe două căi: imunități și utilizarea dreptului de a legifera împotriva intereselor propriului stat și ale propriilor cetățeni. Legile se fac cu și pentru corupți, votul în camere devine paravan împotriva măsurilor dispuse de organele judiciare, pachete legislative cu importanță majoră se adoptă tacit, cu vot secret, fără explicații, fără consultare sau dezbateri prealabile. ,,Aleșii”” devin mici Dumnezei pe pământ, se dezvoltă clanuri, rețele, se spală bani, protejații acționează nestingheriți. Concomitent, ia amploare cultul personalității, apar salvatori de mândrie a neamului, mesaje către țară și tot ce-i românesc, se închiriază stadioane. Se flutură batiste roșii ca la 23 august.

3. Începe vânătoarea de vrăjitoare. Tot ce nu e conform cu standardele și nivelul de pregătire din partid trebuie să cadă. Intelectualii nu mai reprezintă repere, educația nu mai este considerată o prioritate, plagiatul e o modă, bacalaureatul devine depășit. Peste noapte, Pleșu are amante, Patapievici e turnător și trădător de țară, Liiceanu rupt de realități iar considerațiile domniei sale, peste măsură de intelectualiste. Principala emisiune de cultură generală a țării se intitulează „Te pui cu blondele”. Se produce fenomenul de restitutio, sunt replantați în funcții dinozaurii, promovarea culturii se face prin festivaluri de tip Cântarea României, ICR devine instrument de propagandă, USR capătă nuanțe politice, se trezesc din morți fiii patriei. Nu mai facem filme despre sumbrul adevăr, jucăm teatru pentru popor. Teatru Național. Vocile care se ridică împotriva acestui circ generalizat intră în underground.

4. Presa tace. Televiziunea națională tace. Sau difuzează producții cu Albă ca Zăpada și cei șapte pitici populiști. Televiziunea privată e aservită politic într-o proporție zdrobitoare, vedetele zilei sunt niște caricaturi care frizează grotescul, informația devine can-can. Principalele știri sunt despre elodii, divorțuri, violuri și ritualuri mortuare. Dezbaterile pe teme politice se desfășoară în format de freak-showuri, actualitatea pare desprinsă din rubrica ,,bancul zilei””. Singurul breaking news cu audiență îl constituie faptul că, periodic, Pământul e amenințat de asteroizi și din 30 în 30 de zile vine sfârșitul lumii, după toate calendarele, luate pe rând. Nu se știe niciodată când poți dispărea, ca specie, astfel încât zilele care au mai rămas pot fi petrecute cu pocăință și donații la BOR sau printre mici și bere, cu prietenii. Puținii jurnaliști care vorbesc în mod public despre ce se întâmplă, de fapt, constituie deja un nucleu izolat, sunt catalogați drept agitatori, răzvrătiți, anti-sistem. Li se construiesc trecuturi, li se intentează procese, li se bagă pumnul în gură, la propriu. Dreptul la libera exprimare devine interpretabil până la limita asimilării adevărului exprimat în mod tranșant cu insulta și calomnia.

5. Societatea civilă intră în silentio stampa. Oamenii par interesați de orice altceva în afară de ce se petrece în jur și poate avea un impact devastator, pe termen lung, asupra libertății lor. Nu se mai protestează în stradă, pentru că s-a dovedit, în multiple rânduri, un exercițiu ,,inutil””. Unii se tem de consecințe la locul de muncă sau primesc amenințări dacă anunță manifestații. Nu se mai practică solicitări de informare cu privire la activitatea instituțiilor publice, pentru că ,,noi suntem mici, tot ei între ei fac jocurile””.

Nu mai scriem scrisori, nu mai pichetăm parlament, guvern și sedii de partide, nu mai votăm la următoarele alegeri locale, pentru că și așa nu avem pe cine. Nu ne înscriem în partide politice întrucât ele sunt, a priori, corupte. Nu formăm asociații și grupuri de rezistență pentru că nu avem la ce. Toți, o apă și-un pământ. E greu, dar noi ducem bine greul. Suntem năpăstuiți, însă e o chestiune de soartă și destin istoric cărora nu ne putem opune. Tot ce e mai trist ni se întâmplă nouă, pentru că merităm.

Dacă vă sună familiar, înseamnă că a început, deja. Să ne victimizăm, să ne compătimim, să ne urăm baftă la destinul istoric și să ne luăm de-o grijă, odată. 

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.