GÂNDUL MEU. „Corupția la cel mai înalt nivel este cea mai mare dovadă de impotență, incompetență și nesimțire a actualei generații de politicieni. Ce avem de făcut”

Sorin Oprescu este încă un politician, dintr-o listă lungă, care-mi arată o dimensiune dură a realității din România. Și anume că actuala clasă politică este la ani lumină distanță de o conduită politică corectă și demnă de urmat. Imaginea de politician român s-a apropiat ușor, dar sigur, de cea de bișințar. Percepția mi-a fost alimentată și conturată de tot ce se întâmplă cu actuală clasă politică. De la cele mai mărunte lucruri, cum ar fi limbajul aleșilor, prezent în stenogramele care ajung în presă – acolo unde exprimările pe care le-am întâlnit la parcangii și baietașii de cartier, precum bosule, lache, șmecherie sunt la ordinea zilei – până la valul de arestări și condamnări, care mai de care mai spectaculoase, din era doamnei Codruța Kovesi.

Pe rând, am vazut birocrați, primari, parlamentari, cumpărați pe mii, zeci de mii, sute de mii, chiar și milioane de euro șpagă, dacă amintim cazurile Microsoft și Sturza. Fenomenul corupției este atât de răspândit în clasa politică încât a culminat, rușinos pentru imaginea politicii din România, dar inevitabil, în urmărirea penală și condamndarea a mai multor miniștri și prim-miniștri. Practic, liderii politici ai aparatului de stat.  

De altfel, corupția prezentă la cel mai înalt nivel în stat este, pentru mine, cea mai mare dovadă de impotență, incompetență și nesimțire a actualei generații de politicieni. Una dintre puținele clase politice din Europa care a reușit, în mintea mea, marea performanță de a transforma, cel puțin la nivel de percepție, onorabila ocupație de politician în echivalentul său direct de astăzi de bișnitar.  Iar aici mă refer la mare parte din clasa politică, pentru că indiferent de partid, membrii au și ei vina lor. Aceștia au avut tot timpul „grijă” să promoveze un sistem bolnav și lideri corupți la conducerea partidelor. Fenomenul este prezent în cam toate partidele indiferent de așezarea lor pe spectrul politic, dreapta sau stanga.  

Întrebările, atunci, sunt urmatoarele: Ce înseamnă să fii politician într-o democrație consolidată? Cum se văd politicienii din Romania? Care sunt reperele valorice?

În viziunea occidentală, mă învățau profesorii de la Portsmouth și UCL, a fi politician înseamnă a-ți pune întrebări despre cum se poate organiza societatea mai bine. Înseamnă a veni cu politici care soluționează problemele care-i afectează pe cetățeni: sărăcie, lipsa de educație, criminalitate, etc.  Înseamnă a munci în folosul societății și a-ți dedica toate calitățile pentru îmbunatățirea acesteia. Și nu în ultimul rand, a fi un model de urmat pentru toți cei din jur.

Compar acum cu viziunea alesului din România despre funcția de politician și constat că a fi politician la noi în țară înseamnă, pentru aleșii noștri, a pune mâna pe o poziție de care-ți oferă un statut intangibilitate. Înseamnă a-ți pune problema despre cum se fac bani din afacerile cu statul. Înseamnă a veni cu soluții creative la retrocedarea miilor de hectare de pădure. Înseamnă a face contracte cu Microsoft pe milioane de euro șpagă în detrimentul românilor. Înseamnă a-ți dedica toate calitățile pentru împovărarea statului și a cetățenilor acestuia. Înseamnă a-i șantaja pe oamenii din sectorul privat. Și nu în ultimul rând, a fi un model de șmecher de urmat. Cel puțin asta reiese dacă le analizăm conduita.

Dacă mă uit pe listele aleșilor, constat că în actuala clasă politică din Romania, trebuie să faci un efort considerabil să găsești măcar 10 oameni, în fiecare partid, care să nu fi avut probleme cu legea. Ce mă îngrijorează este că a devenit un fel de normalitate, tacit acceptată de societate, ca politicienii să aibă probleme cu legea. Nici nu mai vorbesc de efortul necesar pentru a găsi un politician aproape de valorile unei democrații consolidate. Așadar, nu este de mirare ca Uniunea Europeană are un mecanism de cooperare și verificare de vreo 8 ani în țara noastră, prin intermediul căruia se asigură ca justiția își face treaba cu clasa politică. Pe principiul, dacă nu poți cu morcovii, trebuie să dai cu parul. 

Dar oare am fost așa dintodeauna?

O coincidență bizară face că am citit, de curând, două cărți scrise de Lucian Boia despre elita intelectuală din perioada interbelică. Sigur, politicienii aveau și ei problemele lor de la vremea respectivă, dar clasa poltică era la un alt nivel. Guvernele erau formate din intelectuali și lideri politici demni de urmat. Ceea ce-mi dă speranță vis-à-vis de noua generație. Sigur, mă face să cred că actuala conduită a politicienilor este rezultatul celor 45 de ani sub socialism dictatorial. Un truism pentru unii. Dar perioada și-a pus amprenta în conștiința liderilor politici din România de astăzi, ajunși să se vadă toți intangibili, protejați de propiile poziții. Pe modelul politicieniilor din trecutul pre-decembrist.

Acesta este rezultatul unei politici fără substanță, care nu este bazată pe principii și ideologie. Astfel au ajuns, din păcate, tot felul de rebuturi ale societății românești în politică. Ideologia este pentru mulți politicieni  ceva inexistent. Atâta timp cât le merge bine n-au de ce sa se chinuie s-o înțeleagă. Culmea este că sunt într-o țară în care avem intelectuali, avem oameni foarte bine pregătiți pe diferite domenii, de la IT, medicină, până la actorie și literatură, dar toți se feresc de politică. Mare parte dintre prietenii mei cel puțin nu vor să se murdarească, nici nu vor să audă și cine poate să-i condamne, până la urmă. Dacă ești talentat și te duce puțin capul îți găsești destul de ușor locul în sectorul privat și poti trăi fericit în lumea ta.

Rămân, în schimb, întrebările: Până când va merge așa? Care va fi costul neimplicării? De ce avem nevoie pentru o schimbare?

Probabil până când va deveni insuportabil – și deja au început să apară semnele. Iar rezultatul neimplicării va duce la perpetuarea actualei stări politice din România. Haos. Cei buni fug de stat și politică din cauza imaginii murdare a unei ocupații de altfel nobilă, iar șmecherii pun stăpânire pe sistem.

Cert este că vom avea corupți și penali multă vreme de acum încolo, în schimb, România are nevoie de o nouă generație de politicieni, o generație care să aibă în spate o motivație onestă și o pregătire riguroasă. O societate civilă puternică care să răspundă mișcărilor dubioase din politică prin rezistență și protest. O generație care sa fie reprezentativă țării noastre din anul 2015. Tineri curajoși care sa aibă puterea să se lupte cu sistemul. Fie fiind direct implicați în politică, fie activi în momentele cheie.

Anul trecut am asistat la un moment de refulare a noii generații. Cu speranță și fericire îmi amintesc zilele de 2 și 16 Noiembrie, atunci noua generație a arătat României că poate fi unită și poate înțelege necesitatea de a schimba. Cu siguranță viitorul este în mâinile noastre. Noi vom construi țara în care vor trăi copiii noștri, iar dupa ei copiii lor. Împreună și numai împreună vom reda țării o generație de politicieni demnă, departe de mizeriile actualei generații. Așadar, ce vrem pentru viitor? Politică sau joaca de-a bișnița?

Daniel Iacob este director și producător executiv al companiei Zazu Film. A studiat știinte politice în Marea Britanie la Universitatiile Portsmouth și University College London(UCL).