GÂNDUL MEU. De ce PROTESTEZ: Am plecat acum 5 ani din România fără să mă uit înapoi, dar azi știu ce vrea DIASPORA de la țară
Din spirit civic. Da, acel spirit civic sedat al românului care nu mai are curaj să protesteze. Dar, pe bună dreptate mă întreb, de unde ar mai avea curaj să protesteze dacă el, în ultimii 25 de ani a fost supus continuu unui proces de paralizie mentală, indusă de o parte din mass-media, de politicieni mincinoși, de o justiție coruptă și de o viață înecată în necazurile născute din promisiunile unui viitor mai bun?!
Protestez eu, pentru că am observat că românul de acasă a devenit atât de puternic, încât nu mai protestează – călit la foc iute în 25 de ani de tranziție, abia mai schițează o grimasă atunci când, prin diferite metode, este anunțat că trebuie să îndure și mai mult. Tot ceea ce el știe e despre obligațiile pe care le are, însă nu știe nimic despre drepturi. De fapt, sunt foarte mulți care cred că drepturile lor sunt respectate atâta timp cât au voie să se plângă pe rețele de socializare, atâta timp cât nimeni și nimic nu îi împiedică să își strige of-urile stând în fața unei beri ieftine la terasa din colțul blocului. Și da, el se consideră liber și crede că are dreptul la liberă exprimare. O fi așa, dar ceea ce el exprimă pe rețea sau pe terasă, e un strigăt fad dintr-o cameră izolată fonic. Nimeni nu îl aude, nimeni nu îl ascultă și nimănui nu îi pasă ce face el cu libertatea lui din colivia invizibilă în care este închis.
Românul protestează semnând petiții online. Românul protestează dând like și share la protestele de pe Facebook. El protestează din fața televizorului, a calculatorului sau a ziarului. Da, și apoi pune capul liniștit pe pernă, spunându-și în sine: „le-am arătat eu lor!”. Când ăsta e modul în care protestezi să nu te miri atunci când nu ai ce pune pe masă. Să nu te miri că justiția te închide pe ani buni atunci când tu ai curaj să deschizi gura și în public. Și da, să nu uităm, nu te speria, nu te panica, e foarte normal să te trezești împușcat în cap de un polițist doar pentru că ai avut curaj să strigi pe stradă că ultimele păduri ale Europei sunt tăiate fără milă sub ochii plătiți cu bani grei să rămână închiși atunci când niște afaceriști vin să ne fure. Nu, nu, nu te panica, e sută la sută normal, e democrație și e capitalism. Dacă ți-e frică totuși, poți să te întorci oricând în colivia ta invizibilă, cea de pe net, cea de pe canapea sau cea de la terasa din colțul blocului, acolo unde ai voie să spui și să faci ce vrei, că doar de acolo, nu te aude nimeni și nici ei, politicienii nu te văd.
Ei, de aia merg să protestez. Merg pentru „Deșteaptă-te, române”. Dar cum poți să te cutremuri, cum poate oare sufletul să-ți vibreze pe imnul național când tu de fapt îți dormi somnul conștiinței? Cum?! Vă spun eu cum! Luăm una bucată generație de copii și o îndobitocim astfel încât să creadă că iubirea de țară înseamnă să suferi, să înduri, să lupți și să te zbați, încărcându-te cu energie din speranțele unor versuri inventate de mult, conectat fiind la o libertate ce vine și se duce pe o conexiune DSL. Da, asta e rețeta stăpânirii unei națiuni ce se crede liberă. Azi, controlezi mult mai ușor o națiune dându-i toată libertatea de care are nevoie, conectându-l la mijloace de comunicare ultra rapide și ultra moderne și lăsându-l să creadă că nu e nimeni acolo, care să controleze toate aceste mijloace. Astfel, puterea pe care o avem în mână, cea venită prin diversele căi de comunicare, devine o sabie frântă, ruginită și nefolosită.
Dar, continuăm totuși cu înverșunare să rezistăm. Nimic nu ne mai miră, nimic nu ne mai face să spunem STOP. Putem chiar să ne lăsăm conduși de niște cercetați penali; putem chiar să acceptăm măriri de prețuri și de taxe în timp ce aleșii își mai votează ici colo, la două trei luni distanță, câte o mărire de leafă, ăși mai dau câte o pensie specială sau chiar o lege prin care pot să își angajeze nevasta pe post de asistent de birou parlamentar. O cafea e oricând mai bună, atunci când e făcută de cineva care te cunoaște. În plus, un necunoscut calificat, educat și profesionist, poate oricând să îți scuipe în cafea.
Acceptăm totul pentru că am construit în jurul nostru un zid înalt de rezistență, de pe care ne apărăm pe noi și pe cei apropiați. Luptăm zilnic cu sistemul, încercăm și reușim chiar, să facem abstracție de cei ce mor în lupta cu el. Nu, nu ne mai uităm la victime, ne doare prea mult și ne speriem că în ochii lor ne vedem oglindiți pe noi înșine. Unii mor pe bune, loviți de sistem iar alții mor doar prin decizia lor de a pune capul jos. Eu am pus capul jos acum 5 ani și am plecat din România fără măcar să mă uit înapoi. Iar cei care mă cunosc, știu că eu chiar așa am plecat: am lăsat totul în urmă. Însă aici am deschis ochii și în ultima vreme am început să mă uit și înspre România, iar ce se vede e de necrezut.
Așa că azi, când merg la protestul organizat în fața Ambasadei Române din Bruxelles, le trimit un mesaj românilor: treziți-vă pe bune! V-au spus-o mulți, căutând să vă câștige votul, însă niciodată nu s-a trezit nimeni. Treziți-vă, altfel copiii de azi vor fi badantele și căpșunarii de mâine. Treziți-vă acum pentru că altfel o să vă trezească rușii cu „davai ceas”. Când micul, găleata și uleiul nu vor mai putea să pună pe unul sau altul în conducerea țării, abia atunci vom putea spune că ne-am luat țara înapoi, abia atunci vom putea spera că politicul românesc este în slujba cetățeanului de rând.
Chihaia Dumitru, de profesie inginer agricol, absolvent al USAMV București, este stabilit în Belgia de 5 ani, unde, pe lângă un job, scrie un blog destinat comunității românești din diaspora.