GÂNDUL MEU. Deși nu sunt de religie ortodoxă, amândoi copiii mei participă la orele de religie. Am acceptat asta pentru ca ei să nu fie marginalizați printre colegii lor

Sună clopoțelul. Urmează ora de religie. Elevii care nu doresc să participe sunt invitați să părăsească sala de clasă

Imaginați-vă că în școala în care învață copilul dumneavoastră s-ar auzi într-un megafon anunțul de mai sus. Auzind un astfel de anunț, o persoană care a fost supusă cel puțin o dată în viață vreunui soi de discriminare va avea cel puțin o tresărire.

Chiar dacă nu se aude în megafoane acest mesaj, aceasta este situația în învățământul preuniversitar obligatoriu la momentul de față și nu văd nici în viitorul apropiat să existe șanse de schimbare. Eu, Biserica Ortodoxă, dețin supremația, tot eu fac regulile jocului. Voi? Nu contați. Nu vă convine? Puteți părăsi sala de clasă. Este dreptul pe care, în bunătatea mea absolută, vi-l recunosc.

Voi face câteva precizări încă de la început, pe care le consider foarte importante.

Scopul acestui articol nu este de a-i insulta sau instiga în vreun fel pe creștinii ortodocși. Reprezintă doar o formă de protest legitim, față de încălcarea unui drept fundamental.

Opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al vreunei biserici, este formulat pe baza convingerilor personale, motiv pentru care nu voi menționa apartenența mea religioasă, considerând-o oricum irelevantă în acest context. Întrucât observ că liderii autorizați ai tuturor celorlalte confesiuni religioase nu exprimă public un punct de vedere în această perioada, îmi voi asuma eu, un laic de rând, această sarcină.

Precizez că manifest același respect față de cei care cred diferit, ca și pentru cei care cred la fel ca mine, indiferent de religie sau cultură. Îi respect în egală măsură pe credincioșii oricărei religii, dar și pe cei care au ales să nu creadă în existența unei autorități care ne-a creat pe noi și întreg mediul care ne înconjoară. Dumnezeu ne-a dat nouă oamenilor, inclusiv dreptul de a nu crede în existența Lui. Cu ce autoritate am putea pretinde noi de la un semen de-al nostru să creadă ce vrem noi?

Cu toate acestea, nu manifest nicio formă de respect față de cei care fac bășcălie sau care batjocoresc credința altora doar pentru că ei cred altfel sau pentru că nu cred nimic. Nu manifest nicio formă de respect nici față de extremiști, sau față de cei care și-au creat impresia ca au fost învestiți de către Dumnezeul în care cred, cu autoritatea de a-i judeca, pedepsi, sau converti pe semenii lor. Sunt deja sute de ani de când se manifestă credința că poți târî pe cineva în viața de pe urmă împotriva voinței lui, și asta se întamplă inclusiv în lumea creștină. Am convingerea că, în măsura în care acest mod de gândire va fi însușit de cât mai mulți oameni, vom face un mare pas spre o lume în care toleranța față de opinia diferită va crește.

Precizez și faptul că, deși nu sunt de religie ortodoxă, amândoi copiii mei participă la orele de religie. Am acceptat asta pentru copiii mei, pentru ca aceștia să nu fie marginalizați printre colegii lor. O fac si pentru că cred într-o generație următoare mai tolerantă față de cei care cred altfel. Toate acestea nu mă împiedică totuși să fac toate demersurile posibile pentru ca acest abuz să înceteze.

Nu este vorba despre un conflict între ateism și creștinism. Nu este vorba nici despre a-l scoate sau nu pe Dumnezeu din școli. Conform credinței creștine, Dumnezeu este pretutindeni și nici un om nu-l poate îndepărta din nici un loc, cu o singură excepție. Propria-i inimă.

Este despre a-ți însuși ceva ce nu ți se cuvine, despre încălcarea drepturilor fundamentale ale celor care nu aparțin de religia ortodoxă.

Deși este denumită generic „oră de religie”, aceasta este în fapt oră de religie ortodoxă. Simplul fapt că Biserica Ortodoxă Română a acceptat predarea, fără diferență, a religiei proprii în școli, reprezintă o formă de abuz. O conducere cu coloană vertebrală a acestei biserici ar fi refuzat acest privilegiu, care nu-și are justificarea decât din punct de vedere numeric, procentual. Practic, BOR s-a comportat precum o echipă sportivă care și-a însușit o victorie dispusă de arbitru fără o prealabilă disputare.

Redau acum un mic fragment din predica ținută de către Preafericitul Daniel în cadrul Sfintei Liturghii oficiată la Catedrala Patriarhală duminica ce tocmai a trecut. „Înscrierea pentru ora de Religie este un act de credință, de mărturisire publică a credinței, a iubirii noastre față de Hristos și a dorinței noastre de a crește spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinții i-au născut și i-au adus să fie botezați. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are și datoria de a-i crește în credință„.

Biserica are rolul, dar nu și datoria de a-i crește în credință pe copii și poate face asta în măsura în care părinții acestora optează explicit în acest sens. Cum? Aduncându-i de bună voie la biserică. Școala are rolul de a-i pregăti pe copii pentru această lume. Este rolul familiei și al bisericii să-i pregătească pentru lumea cealaltă. Îi recomand Preafericitului Daniel să-i invite pe enoriași sa vină în fiecare Duminică la biserică însoțiți de copiii lor. Astfel se poate asigura instruirea potrivită a acestora într-un mod în care ceilalți nu vor fi afectați.

Voi face si o scurtă diferențiere și asupra formelor de învățământ în funcție de obligativitatea lor. Învățământul obligatoriu îi vizează pe toți copiii, fără diferență. În cazul celui opțional, sistemul educațional trebuie sa ofere alternative din aceeași categorie, alegerea uneia dintre opțiuni fiind obligatorie pentru fiecare dintre elevi. Iar cel facultativ poate avea loc doar prin exprimarea expresă a solicitării elevului sau a părintelui și, datorita caracterului facultativ, aceste materii pot avea loc exclusiv în afara programului.

Am auzit și opinii conform cărora cei care nu sunt de religie ortodoxă ar putea participa in acest timp la clase de desen, muzică, sau sport. De ce ar studia desen, muzică, sau sport în timpul orei de religie un elev care aparține la rândul lui unei religii?

Nu am auzit în aceste zile nici o reacție publică a vreunei alte confesiuni religioase față de acest subiec, semn că nu au obiecții față de aceasta formă de discriminare evidentă.

Prevăd că în acest context, învățământul va fi, în timp, divizat. Cel de stat va deveni ușor, ușor, o opțiune, exclusiv, a aparținătorilor cultului majoritar.

Celelalte confesiuni, cele care nu au deja unul, iși vor face propriul sistem de învățământ privat cu plată.

Toată lumea va fi mulțumită în acest fel, singura care va pierde fiind însăși toleranța religioasă.

Nu vreau sa fiu înțeles greșit.

S-a spus că cei care se opun predării religiei în școli susțin, cel puțin în mod indirect, ateismul.

Nu mă opun oricărei forme de prezență a religiei în școli. Dacă vrem cu adevărat să venim în sprijinul copiilor, trebuie să le prezentăm toate opțiunile. Să le vorbim despre toate formele de credința, despre particularitățile fiecăreia. Despre istoria acestora și, de ce nu, despre deosebiri. Abia atunci vom putea spune că i-am informat corect, obiectiv. Pe baza acestor informații ei vor putea alege să creadă în cunoștință de cauză. Despre asta este școala, nu?

Acceptând să ne creștem copiii, de religie diferită, în medii diferite, ne facem iluzii că, atunci când aceștia vor fi mari, se vor tolera reciproc? Mare iluzie.

Deci, în contrapartidă, mult inferioară, cu Biserica Ortodoxă Română, vă recomand ca, indiferent de religia de care aparțineți, să vă opuneți predării în învățământul de stat obligatoriu a religiei ortodoxe.

Dacă nu pentru a încuraja toleranța religioasă printre copiii noștri, luați această măsură măcar ca o formă de fair-play față de ceilalți.

Cristian Enache (35 de ani) lucrează în IT și este unul dintre cei cinci challengeri ai campaniei Vreau Președinte