GÂNDUL MEU. Dumneavoastră sărbătoriți, domnule președinte Iohannis? Că noi nu prea
Am vorbit atunci cu mulți prieteni care păreau la capătul puterilor și al speranței, care se simțeau dezamăgiți și trădați, care nu mai vedeau nimic dincolo de întunericul care se așternuse. Am transformat înfrângerea lui Ponta într-un țel personal și am făcut o promisiune, aproape inconștientă, că el nu va fi președinte, că un astfel de om nu ne poate guverna pe noi, cei mulți, cu mintea trează și cu viitorul copiilor noștri în față.
Am luptat cu forța pe care numai îndârjirea absurdă a celui care nu mai are nimic de pierdut o poate degaja. Iar astăzi, 30 decembrie 2014, domnule președinte Klaus Iohannis, scriu ca să vă întreb daca a fost, cu adevărat, o victorie și, mai ales, să încerc să înțeleg a cui. A dumneavoastră? Dacă e așa, nu ați pornit la drum cu o atitudine de învingător.
Camarila cea nouă nu e cu mult diferită de cea veche, domnul Mihalache e pe lista dumneavoastră de consilieri, împreună cu alte nume ce ridică multe semne de întrebare, bugetul e semnat într-o formă, pentru unii, de-a dreptul absurdă, partidul nu pare a se grăbi să scape de numele controversate, șefia lui e încredințată unui om care nu a excelat prin nimic și care s-a remarcat, imediat după numire, doar prin strălucitoarea prezență în studiourile Antenei 3. Credeți că România lucrului bine făcut ar trebui să aibă, ca însemn distinctiv, avatarul mediocrității?
A fost victoria noastră? Cu siguranță că nu. Ponta încă ne guvernează, se auto-guvernează, își face cadou de Crăciun ordonanțe de urgență, continuă bâlciul doctoratelor, numește miniștri care sunt o rușine și o palmă pe obrazul diasporei, partidul pe care îl reprezintă se asigură că tocmai acele proiecte de legi care vizează o evoluție politică democratică și transparentizarea procesului de vot sunt îngropate cât mai adânc și aruncate cât mai departe de o posibilă dezbatere: legea partidelor politice, legea cu privire la votul electronic, legea votului prin corespondență. Ponta iese de la Cotroceni fluturând un zâmbet triumfător atribuit consultărilor fructuoase pe care le-a avut cu președintele nou ales (de noi) și schimbului de urări de bine cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dumneavoastră sărbătoriți, domnule Președinte? Că noi nu prea. Nici familiile celor morți în accidentul de pe lacul Siutghiol. Oare și-au pus amenda sub brad, cu gândul la cei plecați? Nu am văzut sau auzit vreo reacție din partea dumneavoastră. Or fi avut baronii locali responsabili de pierderea unor vieți omenești și de cloaca de la ISU Dobrogea sărbători mai fericite?
Eu am aflat, în zilele recepției de instalare de la palatul Cotroceni, pe care urmează să-l transformați, înțeleg, într-o a doua casă, că în diaspora asta atât de hulită, dar atât de prezentă, care a stat în stradă, în ploaie și frig, pentru statul de drept, pe care ați acceptat să o reprezinte un nimeni cu poleială de securist, că familia unui tânăr de 33 de ani care a ars de viu în septembrie, tânăr plecat la muncă, în Belgia, să-și întrețină familia, încă așteaptă să-i fie trupul repatriat. Fetița lui de 5 ani încă așteaptă să-l plângă. Despre asta o fi știind noul ministru, domnule Președinte? Sărbătorile familiei acelui tânăr cum or fi fost?
Eu nu mai cred în miracole. Intru în noul an cu sufletul amestecat și cu povești triste în minte, ale unor oameni care au luptat pentru nimic. Mai intru cu un îndemn pe care-l fac aproape cu aceeași îndârjire cu care am stat, atunci, la alegeri, în fața secției de vot: în stradă! E iminent, e acut, e indispensabil pentru încheierea acestui capitol de coabitare, spoială și compromis pe care nu-l merităm.
E singura soluție.
În rest, vă doresc o noapte a Anului Nou cu suflet plin, cu minte limpede. Și un 2015 fără ei.
Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.