GÂNDUL MEU. „Exotismele” noului președinte. Domnule Iohannis, cred că e rândul nostru să vă chemăm la vot!

Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic, a afirmat ieri președintele nostru, în discursul său din plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Recunosc, mi-a luat o vreme să încerc a desluși nu sensul frazei, pentru că nu e nimic de elucidat aici, în afară de „exotismul” formulării, în sine, ci contextul care ar fi putut genera o astfel de afirmație. Mi-am dat seama că are dreptate. Așa este, tot bâlciul la care am fost expuși prin intermediul anumitor publicații, tot circul mediatic de idolatrizare a unor infractori dovediți, toate aplauzele pe care le-au primit, la scenă deschisă, primari care au înjurat procurori, nu au nimic de-a face cu sobrietatea. Afirmațiile tendențioase ale unor persoane publice, la ore de maximă audiență, promovate și distribuite de anumite televiziuni, cu privire la activitatea și scopul justiției, sunt sub orice limită a respectului și a demnității. Asta se poate numi, într-adevăr, ‘etalare sub aspect de exotism mediatic” și poate aduce prejudicii de imagine unor instituții și unor oameni care veghează, prin activitatea lor, la buna funcționare a statului de drept, pe care domnia sa, ca președinte, are datoria a-l ocroti.

…este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare. Un mare adevăr. Presa trebuie informată în mod eficient, există ghiduri și îndrumare care explică limpede ce fel de informații și în ce stadiu al proceselor penale se pot furniza, ea este, până la urmă, cea care preia și transmite mai departe mesajul înfăptuirii justiției și reprezintă, practic, o prelungire a brațului care ține dreaptă balanța. Modul în care își înfăptuiește misiunea de informare – cel mai recent exemplu este de astăzi, în contextul respingerii contestației în anulare depusă de Voiculescu – o transformă într-un aliat incontestabil al dreptății și adevărului. Probabil că acesta a fost sensul mesajului președintelui nostru atunci când a menționat scurgerile de informații – periculoase și nenecesare, până la urmă, în contextul unui dialog permanent (firesc într-un stat democratic) și executat după codurile de bună practică, între jurnaliști și reprezentanții justiției.

Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Nu, nu este o supraputere. E important de subliniat, mai ales în contextul în care, cu modestia și discreția care o caracterizează, este și singura putere în stat care pare a-și face treaba. O supraputere, în acest moment și în sensul descrierii, este, de pildă, Parlamentul, care legiuiește în baza propriilor interese, depășindu-și astfel și încălcându-și în mod flagrant atribuțiile de for al reprezentanților unei națiuni ale cărei priorități ar trebui reflectate și apărate acolo; care mai suferă, pe alocuri, și de mici derapaje de la respectarea legilor, dar am convingerea că justiția, din poziția sa de putere cuminte și cât se poate de obișnuită, își va respecta standardele și cu demnitatea, respectiv sobrietatea care i se solicită, îi va condamna, unul câte unul, pe toți hoții dovediți și falnici purtători de stindard ai unor adevărate supraputeri.

O atitudine similară, dacă este să continuăm cu exemplele, o are și executivul. Avem un guvern ai cărui miniștri ba încalcă drepturi fundamentale, ba sunt urmăriți penal, iar primul – ministru, acuzat de furt academic, mai nou, legiferează pentru sine.

Este, cu certitudine, momentul unei separații și al unui echilibru al puterilor, în România. Pe Montesquieu l-ar fi apucat plânsul să știe că noi încercăm să amestecăm într-o generoasă tocăniță tot ce s-a străduit el să delimiteze acum atâta amar de vreme. El povestește („De l’esprit des lois”, 1748), că baza oricărui demers împotriva absolutismului o constituie taman această disjungere și acest control reciproc, iar dacă tot pomenim de principii care au devenit fundamentale pentru statul constituțional modern, vă întreb, domnule președinte,CSM, Înalta Curte și Parchetul General ar trebui să poată avea inițiativă legislativă pentru că reprezintă instituțiile de aplicare a legii, respectiv de guvernare a justiției ? E adevărat că reprezintă ce spuneți dumneavoastră, dar atunci nu mai discutăm de principiul separării puterilor în stat.

Și-apoi, cum putem considera că: a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită și să se constate că acele condiționalități, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite. Așadar, cred că unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Oare a venit momentul? Europa își revizuiește abordarea anticorupție și se extind mecanismele de verificare și control, prin introducerea instituției Procurorului european, prin lărgirea cadrului de cooperare transfrontalieră și prin elaborareade norme noi, între alteleDirectiva privind confiscarea extinsă a averii.

N-a venit momentul, domnule președinte. Tărâmul exotic al independenței justiției, astfel încât ea să poată funcționa, liberă de orice fel de presiuni, fără a avea nevoie de Mecanismul de Cooperare și Verificare instituit de Uniunea Europeană, este doar o picanterie discursivă. Pentru că în România încă se fură. Pentru că încă se dă și se primește mită de ordinul milioanelor de euro. Pentru că acțiunile anumitor membri ai Guvernului se pot asimila faptelor de corupție. Pentru că oameni aleși de noi se manifestă la limita legalității și dincolo de ea, aflați fiind în funcții publice. Pentru că se bagă mâna până la cot, fără milă, în bugetul de stat, pentru cadouri electorale pe la biserici. Pentru că se dau și se primesc telefoane de intimidare. Pentru că încă se fac trocuri pe justiție și se calcă cu bocancii plini de noroi pe democrație.

Justiția nu vă poate fi alături, domnule președinte. Ea are misiunea imparțialității și, așa cum bine spuneați, nu este chiar o supraputere, să le facă pe toate. Dumneavoastră, însă, aveți datoria să ne fiți nouă alături. Cred că e rândul nostru să vă „chemăm la vot”.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.