GÂNDUL MEU. Maior nu e un idol. Nici Daniel Morar. Iar legile Big Brother sunt pur și simplu prost făcute

Se întâmplă ceva în presa românească despre care nu pot să nu vorbesc, pentru că implicațiile sunt mult prea mari. Eu nu prea înțeleg unde a început și de ce se perpetuează în spațiul public nevoia asta, creatoare de dependențe majore, de idolatrie pentru un om, pentru omul în sine, nu pentru instituția pe care o reprezintă, nu pentru lucrurile pe care, odată ajuns acolo, ține de datoria lui să le facă. Ieri, odată cu demisia lui Maior, în câteva ceasuri, niște oameni a căror credibilitate este maximă au spulberat în puține cuvinte tot ce au reușit să construiască, cu multe eforturi, alți oameni, pentru buna funcționare a unor instituții esențiale ale statului de drept. Apoi au venit alți comentatori îndârjiți, cu argumente subiective, care au sfâșiat, la rândul lor, pe cei ce au îndrăznit să le pună la îndoială Dumnezeul.

Dați-vă un pas înapoi și încercați să priviți cu luciditate:

– Curtea Constituțională nu este Toni Greblă. Este o instituție-garant al constituționalității legilor, a cărei credibilitate nu trebuie să ajungă a fi pusă sub semnul îndoielii, iar dacă se întâmplă acest lucru, atunci ne aflăm în fața unui derapaj grav. Dacă între cei care ajung acolo se strecoară (accidental sau nu) elemente sub standardul minim impus de cerințele de probitate morală și profesională, atunci trebuie înlăturate instantaneu, există pârghii legale ce se pot acționa oricând, în acest sens. Asta nu înseamnă în nici un moment că avem dreptul să distrugem imaginea unui pilon fundamental al statului de drept.

– SRI este un serviciu aflat în slujba statului de drept în egală măsură. Este, în plus, un serviciu care ar trebui să funcționeze sub control civil, fără să încalce limitele respectării drepturilor și libertăților fundamentale. Nu este un om, nu construim statui și demolăm alte statui, mi se pare un gest complet iresponsabil, la fel de iresponsabil precum acela de a discredita și a acuza fără argumente.

E sincer momentul să ne debarasăm de cultul personalității. El a revenit odată cu Traian Băsescu, din motive mai mult sau mai puțin justificate, dar explicabile, până la un punct, în contextele politice pe care le-a traversat. Numai că atunci când s-a transformat într-un perpetuum mobile al răfuielilor personale, a făcut mult mai mult rău decât binele construit cu eforturi consistente, în atât de mulți ani.

În momente de dezechilibru instituțional și vid legislativ, în care, teoretic, cea mai mică eroare la nivel decizional a unor oameni-cheie în sistem, mă refer aici în primul rând la președintele Iohannis și la numirile următorilor șefi ai serviciilor secrete, precum și la conflictul (artificial?) declanșat pe legile Big Brother – ar putea destabiliza pe termen lung echilibrul și controlul reciproc al puterilor în stat, rolul presei este să mențină balanța de imagine a instituțiilor care au reprezentat un factor decisiv al respectării și aplicării legii. Rolul presei nu este nici să spulbere idoli, nici să construiască alții, nici să amestece în aceeași oală trăsături de personalitate și de caracter ale unor persoane publice cu pozițiile lor asumate în mod oficial. Impactul pe care îl produce în momentul în care își asumă rolul de a ridica oamenii mai presus de instituțiile pe care le reprezintă și de sarcinile care le revin poate fi chiar mai puternic, în sens negativ, decât răul făcut de respectivii oameni sau instituții. Sper ca cei de pe baricadele jurnalismului liber care au avut un rol cel puțin la fel de important precum societatea civilă și DNA-ul sau buna funcționare a SRI în păstrarea (atât de anevoioasă) a echilibrului și evitarea derapajelor să se gândească la acest lucru, atunci când știu cu câtă credibilitate sunt cotați.

Maior nu e un idol. Nici Daniel Morar. Nici Băsescu, sau Johannis. Sunt oameni în slujba statului român de drept, cu responsabilități asumate instituțional. Când pe papă l-a luat gura pe dinainte, nu l-a cruțat nimeni. Pentru mult mai puțin.

Dacă momentul demisiei șefului serviciilor secrete, care s-a produs în contextul unui conflict pe distribuirea puterii în așa fel încât să nu treacă dincolo de limitele legii, este privit (sau a fost gândit) ca o oportunitate politică, atunci suntem, realmente, în frunte cu cei care s-au bătut cu pumnul în piept, niște fraieri extrem de ușor de manipulat.

Am putea, în același timp, porni de la premise mai simple: că legile Big Brother nu sunt, pur și simplu, suficient de bine făcute. Depășesc niște limite, e nevoie de mai mult decât ce oferă în acest moment, strict tehnic și legislativ. Acesta este unul dintre motivele pentru care au picat proiectele privind votul electronic și votul prin corespondență (nu discut acum chestiuni legate de voința politică, a nu se înțelege greșit). Am citit și răscitit atunci textele de lege, sunt vulnerabile și prost întocmite. Nu au date suficiente pe chestiunile esențiale, de securitate. Aici trebuie acționat urgent, nu mai departe. Să nu creăm teorii ale conspirației stupide acolo unde nu e nevoie decât de o bucată de pâine și un cuțit.

Mizez pe luciditatea președintelui în alegeri și pe faptul că nu are aspirații de glorie personală în momente decizionale cheie și că pune interesele statului român înaintea celor politice sau relaționale. Mai mizez pe felul lui ardelenesc de a fi, care să-l împiedice a aluneca în extremismele exaltate care au făcut pulbere și au dezbinat, în ultimele 48 de ore, o arhitectură instituțională și o solidaritate de breaslă care au funcționat impecabil în slujba binelui.

Și nu în ultimul rând, cred în simțul umorului și în capacitatea rapidă de redresare a unor oameni care se vor și pe care îi știm inteligenți, de ambele părți. Nu vă transformați, la rândul vostru, în elemente manipulabile și în mecanisme cu implozie. Dacă dezvoltăm conspiraționist, sunt unii care așteaptă de foarte multă vreme capitularea.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.