GÂNDUL MEU. Se întorc strigoii

9 decembrie este Ziua Internațională a Luptei Împotriva Corupției. Pe 9 decembrie 2006 a fost adoptată, prin rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU, Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC), ratificată până acum de 168 de state, printre care și România. De ce? De ce a fost ratificată de România? Din ipocrizie? Pentru că e trendy? Pentru că face parte dintr-o mare utopie a alinierii la circuitul valorilor europene pe care oricum nu dă nimeni doi bani?

De ce a fost ratificată într-o țară în care, timp de 25 de ani, șeful celui mai mare partid de stânga, apoi personalitatea marcantă a partidului, ani la rând, încă activ pe scena politică, este esența compromisurilor politice fără granițe, a violenței exercitate în numele statului de drept, a „prezidențiabilității” ca mască protectoare a favoritismelor și jocurilor de putere? De ce acest partid, pepinieră de manipulatori lipsiți de orice umbră de etică, se reformează acum sub nasurile noastre absente, într-o schemă perfidă care include un tânăr mogul acuzat de șantaj și amenințare cu moartea, cu afaceri care au prejudiciat statul român de milioane de euro și un „acoperit” suspect, a cărui performanță la guvernare a fost încălcarea flagrantă a unui drept fundamental în cazul a zeci de mii de oameni?

Trăim într-o țară în care suntem reprezentați de un Parlament pentru care sintagma „penal” nu reprezintă o aluzie pamfletară sau un epitet răuvoitor, ci o realitate sinistră. Luați lista și faceți numărătoarea celor condamnați, cercetați, suspecți și veți avea tabloul exact.

Trăim într-o țară în care un fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru șantaj și luare de mită, după ce a pozat în victimă politică, a fost eliberat mult înainte de vreme pentru ca prima sa declarație de presă, publică, primele sale cuvinte, să se refere la reforma justiției și la necesitatea schimbării legilor.

Trăim într-o țară în care a fost ignorat un referendum prin care a fost exprimată fără echivoc voința cetățenilor României de a se reduce numărul de parlamentari. S-a întâmplat exact opusul, el a crescut și mai mult după ultimele alegeri, ca să se desăvârșească accesul la halcă al fiecăruia dintre cei care vă reprezintă în tihnă.

Trăim într-o țară în care reforma electorală nu este posibilă, în care votul electronic nu mai este, brusc, o necesitate, în care votul prin corespondență e un moft, în care legea partidelor politice e o aberație și nu există semne că s-ar putea schimba în curând. Trăim într-o țară în care reprezentanților societății civile li se bagă pumnul în gură în Parlament și li se comunică, de către distinșii domni deputați sau senatori, că atunci când ei vorbesc, toată lumea trebuie să tacă.

Trăim într-o țară în care intelectualii sunt terfeliți și ironizați, li se inventează amante, li se reproșează reflexe naziste, în timp ce normalitatea se redefinește în termeni exotici precum concediu cu Chivas în Dubai.

Trăim într-o țară în care cea mai prețioasă moștenire politică lăsată de un om care a purtat multă vreme pe umeri, cum se cuvine, responsabilitatea de a face posibile mecanismele de bună funcționare a justiției, este un partid palid condus de o doamnă tristă. Partidul Luis Vuitton. În timp ce pretinsa dreaptă își etalează anacronismele proiectând în dimensiuni fondatoare personaje precum Tăriceanu și-și linge rănile dezbinării în tăcere, fără să mai reprezinte aproape nimic.

Trăim într-o țară în care europarlamentarii cu cea mai intensă activitate pe justiție și anticorupție sunt categorisiți drept procurori ceaușiști în timp ce analfabeții oferă modele și exemple de bună practică în arta comunicării și au un cuvânt important de spus, între două rățuște și un jacuzzi, despre soarta Europei și expansiunea rusă: „Jucându-ne cu revoluții democratice, fie că acum câțiva ani se chemau oranj, acum euromaidan, se pare că Uniunea Europeană nu va face decât să ajute o țară să se destrame. Alt destin Ucraina nu are. Poate să rămână o parte, aceasta din nordul nostru și partea spre Polonia, într-o formulă de acceptare de către Uniunea Europeană. Fără dubiu, Rusia își va lua fostele teritorii înapoi, cum a făcut-o cu Crimeea, și cum o va face cu regiunea industrializată din est”. Jucându-ne cu revoluții democratice, da.

Trăim într-o țară în care pomeniții sunt încă pe liste electorale. În care pușcăriașii sunt optimiști iar voi „sunteți niște proști, fraieri in toată puterea cuvântului. Șmecherii suntem noi. Noi suntem un aspirator de resurse, tot ceea ce produceți voi, luăm noi… „. În care senatorii PSD l-au votat în plen pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cu dosar penal, pentru poziția de membru în Consiliul Național de Integritate – care verifică activitatea ANI – cea care tocmai îi studia incompatibilitățile.

Trăim într-o țară în care încă se moare de foame și frig. În care afacerile murdare ale șefilor de spitale compromit vieți omenești. În care peste o victorie efemeră s-a aruncat cu un pic de sclipici și acum toată lumea s-a băgat sub brad și-l așteaptă pe Moș Crăciun.

Așteptați-l în liniște. Și rugați-l, dacă îl vedeți, din partea mea, pentru niște alegeri anticipate, încă un strop de conștiință civică și un sac pentru strigoi. Pentru că, până nu-i curățăm din parcursul politic și de pe spinările noastre, sărbătorim degeaba 16 noiembrie, 1 decembrie, 9 decembrie și orice altă dată semnificativă vă mai trece prin minte.

Ramona STRUGARIU este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.