Ungaria dorește un zid. Slovacia dorește numai creștini. Marea Britanie dorește să mențină castitatea sistemului său de ajutor social. Traian Băsescu dorește să fie băgat în seamă și amplifică această panică. Fostul Președinte, de altfel ales pentru două mandate în Romania, declară că „ar trebui să distrugem migranților bărcile și vasele chiar în chei”. Apoi declară că valurile de migranți sunt „oameni care își pun bombe unora altora în țară”.
Frica. Nu neagă nimeni existența unui risc de securitate. Dar în același timp e greu de crezut că stereotipicul terorist are nevoie de o scuză ca să intre în spațiul european. Teroristul rareori moare în bărci răsturnate, doarme pe beton în gări sau merge zeci de kilometri pe jos în dorința de a se salva.
Problema e cu totul alta. E vorba de lipsa de toleranță din spațiul european – datorată la nivel de civil lipsei de educație și la cel politic prin dorința de a capta capital politic. În Romania se prezintă ca o adevarată maladie. Cei care doresc construirea unui zid, cei care ambalează retorica ei vs noi, nu sunt decât cei care pun paie pe foc într-un antagonism inutil.
Mulți par să se întrebe de ce Arabia Saudita, Qatar-ul… nu „iau și ei niște refugiați”. Aici e o altă problemă. Atunci când mii se oameni sunt tratați ca niște cărți de joc, poți sa înțelegi că sunt văzuți ca având o valoare sub-umană. Puterea lor de decizie le este dizolvată, iar ei sunt „dați”, „trimiși” în anumite locuri. Dar e greșit. Alegerile legate de viitorul unei persoane ar trebui să depindă numai de persoana în cauză. Mai ales ținând cont de motivul pentru care fug acești oameni. Poate dacă am fi în locul lor am înțelege de ce nu se duc în Arabia Saudită.
Retorica anti-imigraționistă îi acuză pe migranții cu „interese economice”. Distincția nu este foarte clară, dar ideea e că Europa nu prea vrea să împartă. În mod paradoxal, retorica aceasta e promovată de țări care au întregi sectoare de muncă întreținute de imigranți și eventual un trecut colonial. O persoană care nu vede altă opțiune decât să fugă din propria țară și e pregatită să facă orice ca să își construiască un viitor sigur într-o nouă țară ar trebui să fie o valoare, nu o povară.
Sursele media din Romania citează Daily Mail sau Mail Online. Subit, sursele care erau discreditate în urmă cu un an pentru ca îi portretizau pe români ca o hoardă de barbari penetrând spațiul britanic au devenit relevante în retorica românească de a refuza o potențială cotă de imigranți. Românii au fost acuzați că fură – din buzunare, din ajutoare sociale, din lebedele din parcuri – și asta era sursa ostilității. Acum imagineaza-ți că ești acuzat că ești terorist și încearcă să te deculpabilizezi. Pare o luptă deja pierdută în fața ignoranței.
Dacă sunteți zgarciți, nu fiți. E mizerabil să ignori relația de interdependență în care a ajuns umanitatea. Nimic nu se uită. Nimic nu se șterge. Avem oportunitatea de a demonstra că suntem mai buni și mai înțelepți decât cei de dinaintea noastra. Deci, dacă nu o faci pentru refugiați, pentru că „trebuie să ai o piatră în loc de inimă” (Băsescu), atunci poți să o faci pentru tine, pentru că a închide ușa și a lasa omul să îți moară în poartă nu a reprezentat și nu va reprezenta niciodată o soluție.
Cristian Leață este masterand în Politici de Dezvoltare la Universitatea Oxford și a fost challenger în campania gândul „VREAU PREȘEDINTE”