Paștele Crucii
Intrăm, cu ziua de luni, în Săptămâna Patimilor. Sunt ultimele 7 zile care ne despart de Paște, zile marcate de Cina cea de Taină, trădarea lui Iuda, vindere, judecare nedreptă, umilire, răstignire, moarte, punere în mormânt… Părinții noștri o numeau și Paștele Crucii, adică timpul care trece sub semnul Crucii care se va înălța pe culmea Golgotei. O culme lungă astăzi, parcă de la un capăt la celălalt al lumii pe care o locuim.
Ție, fratelui meu, îți scriu în fiecare seară ca să înțelegi ziua ce vine. Nu, nu este o săptămână ca toate celelalte, nici simplă și nici de petrecut în indiferență. În fiecare seară vei auzi clopotul bisericii, poate chiar de peste drum, chemând la Denie, slujba serii care cuprinde în ea…dimineața zilei care vine. Da, slujba grăbește timpul, seara vorbim de ziua următoare, să trecem mai grabnic peste zilele acestea de tensiune și tristețe din care ni se naște bucuria, ieșirea din moarte. Învierea.
MARȚEA PATIMILOR
Ziua a II-a
Și a fost seară și apoi iar dimineață. Ziua aceasta ne întâmpină cu Evanghelia celor zece fecioare (Matei 25.1-13). Un moment de bucurie din viața unei comunități devine subiect de meditație pentru vremea aceasta, în care Patima Mântuitorului se face vădită.
Motivul? Mântuitorul urcă Golgota ca și cum ar merge la nuntă. Merge la moarte ca la nuntă. Cum numai martirii vor mai merge. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre Patima Mântuitorului ca despre o ultimă încercare a firii dumnezeiești de a se împăca deplin cu firea umană. Un joc mântuitor început în umbra de lumină a Raiului, acolo unde Dumnezeu căuta să țină în logodnă veșnică firii dumnezeiești pe cea umană. Cea din urmă trădează.
Ca dar de nuntă și reîmpăcare, Dumnezeu trimite frumusețea lumii, munții și apele, zorii și amurgurile, florile câmpului și mireasma livezilor, dar firii umane nu-i pasă. Apoi își trimite prietenii, pe profeți, să-i spună firii omului cât de mult o iubește, dar omul, ca el, rămâne surd și îndepărtat de cer. Apoi trimite pe cel mai bun dintre prieteni, pe Ioan Botezătorul, și tot nimic. Oarbă, surdă și mută, firea umană nu se mai lasă sedusă de dragostea lui Dumnezeu. De aceea Tatăl îl trimite pe Fiul Său, Cel Unul Născut, ca să refacă această legătură. El ia firea umană, o curățește și o reașează în dreapta lui Dumnezeu Tatăl, ca într-o nuntă. Iar patul nunții acesteia este Crucea Golgotei.
De aici așezarea acestei Evanghelii la îndemână. Din nevoia de a ne aduce aminte că mereu trebuie să priveghem, să așteptăm venirea mirelui, pregătiți pentru mire.
Doar astăzi contează mai mult masa, sala, invitații și muzica decât mirii. În vremea aceea nu, mirele și mireasa meritau totul. Iar El, Mirele Bisericii, spunea toate ale pildei cu fecioarele neînțelepte pentru a ne vindeca de materialismul cosmetizat în false duhovnicii. Nu doar untdelemnul le lipsea fecioarelor neînțelepte, ci și conștiința că ele erau acolo nu doar pentru untdelemn. Fecioria lor înnobila nunta mai mult decât lămpile de veghe. Hristos virtuțile noastre ni le face lumină.
E și ziua în care Iuda pregătește vânzarea lui Hristos. Oamenii Templului, funcționarii înguști ai unei preoții prea alunecată spre lumesc, cum și pe noi adesea ne paște, au descoperit fisura în grupul de ucenici. Iuda, cel cu mintea iubitoare de arginți, a tocmit prețul pentru Cel ce este de neprețuit. Un negoț deloc străin astăzi când totul este transformat în cifre, când totul se măsoară în indici și bugete, o vânzare fiscalizată în casa de marcat a nemerniciei omenești. Așa se întâmplă mereu când e mai important untdelemnul decât Mirele.
E judecabil Iuda, nu e? Oamenii se împart mereu în două tabere când e vorba de judecat vânzătorul, dar sunt o singură tabără când e vorba să câștige din vânzarea nevinovaților.
Să fii chemat la Apostolie și să intri în cârdășie cu cei care-L ucid pe Hristos, Dumnezeul cel Viu, e vina celui care prețuiește mai mult untdelemnul decât pe Cel Uns, Mesia venit să mântuie poporul Său.
Biserica cheamă astfel sufletul nostru la smerită cugetare de sine. O frică amestecată cu smerenie ne cuprinde. Eu, eu cum aș fi trăit ispita lui Iuda? Cum trăiesc ispita lui Iuda când toate ale lumii îmi cer vânzarea lui Hristos pe mai puțin de 30 de arginți? A cunoaște neputința proprie dinaintea unor astfel de provocări înseamnă să fii atent la untdelemnul din candelă și la virtutea care te face nuntaș la miresia lui Hristos. Crucea Lui, îndemn la veghere!
Necula Constantin Valer este preot creștin ortodox, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei Șaguna„, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu. Specializat în catehetică și omiletică. Consilier al Mitropolitului Ardealului, autor a 60 de cărți, numeroase studii și articole de specialitate și de presă. Este președinte al asociației Crucea Albastră din România pentru terapia dependențelor de alcool și drog.