Apel umanitar. Îi suntem aproape autoarei Andreea Lichi
Autoarea Andreea Lichi ne-a împărtășit povestea ei de viață odată cu lansarea cărții „Suflet de porțelan”, iar noi, ca cititori, i-am admirat puterea și am susținut-o în activitatea sa. Printre momentele care i-au adus suferință dar și bucurie, vin acum cele care anunță speranță, iar Andreea Lichi are nevoie de sprijinul nostru pentru a începe o etapă de recuperare ce îi poate reda mobilitatea.
Am descoperit-o pe Andreea Lichi în mai multe ocazii, atât prin interviuri cât și prin întâlniri online, iar povestea ei ne-a marcat. Implicată într-un accident rutier, care în urmă cu 7 ani a lăsat-o imobilizată într-un scaun cu rotile, autoarea cărții „Suflet de porțelan” a trecut prin clipe cumplite, însă, așa cum chiar ea scrie pe pagina sa de Facebook, „A fi puternic înseamnă inclusiv a cere ajutorul atunci când ai nevoie de el.” După lungi tratamente și ore de recuperare, încercări de a face progrese spre a putea merge din nou, Andreea s-a simțit și înfrântă. „Doar că ceva îmi spunea că ar trebui să mai încerc, să caut și alte soluții”, mai scrie ea pe pagina de Facebook.
Șansa ei vine astăzi de la Clinica de Medicină Hiperbară Livezeni, din Târgu Mureș, la care Andreea Lichi a apelat și urmează de câteva zile un program intensiv de recuperare. Dorința ei de a-și recăpăta mobilitatea pare să prindă viață, însă costurile pentru a continua terapia sunt mari – o zi de terapie depășind suma de 1200 de lei – iar familia sa nu le poate suporta singură.
Îi putem fi alături Andreei, oferindu-i ajutorul nostru și donând în conturile de mai jos.
RO22BTRLRONCRT0473206001 (RON)
Lichi Andreea Alexandra
RO17RZBR0000060016740832 (EURO)
Lichi Dumitru Sebastian