Claudiu Dumitrache: ”Einstein a fost de acord cu natura pururea vie și divină a lui Hristos”

Pe data de 14 martie 1879 se năștea Albert Einstein, autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. Trebuie subliniat, încă de la bun început, că Albert Einstein devenise un fan al lui Fodor Dostoievski după ce citise romanul Frații Karamazov. Această operă a lui Dostoievski a fost centrată pe Dumnezeu Cel Viu din Tradiția și Biserica Ortodoxă.

În 1919, fizicianul a scris unui coleg: ”Această carte este cea mai minunată pe care am avut-o vreodată în mâinile mele”, iar în 1930 a afirmat că Dostoievski ”a fost un mare scriitor religios, capabil să prezinte un cadru al misterului existenței spirituale, clar și fără comentarii”.

Într-un interviu pe care l-a acordat în anul 1929, Albert Einstein l-a criticat pe scriitorul evreu-german Emil Ludwig, autorul unei biografii denigratoare la adresa lui Iisus Hristos, lucrare în care divinitatea și învierea Lui sunt negate.

ACTUALITATE Plan Roșu de Intervenție. Patru autoturisme, implicate într-un grav ACCIDENT pe DN 14

12:02

EXTERNE Un elicopter de ambulanță a intrat în clădirea unui spital din Turcia, apoi s-a probușit la sol. Care ar fi prima cauză a TRAGEDIEI

11:45

• Viereck:  În ce măsură ești influențat de creștinism?
• Einstein: În copilărie, am primit instrucțiuni atât în ​​Biblie, cât și în Talmud. Sunt evreu, dar sunt fermecat de figura luminoasă a Nazarineanului.
• Viereck: Ai citit cartea lui Emil Ludwig despre Iisus?
• Einstein: Iisusul lui Emil Ludwig este superficial. Iisus este prea colosal pentru condeiul frazemonilor, oricât de isteț. Niciun om nu poate dispune de creștinism cu un bon mot.
• Viereck:  Acceptați existența istorică a lui Iisus?
• Einstein: Incontestabil! Nimeni nu poate citi Evangheliile fără să simtă prezența reală a lui Iisus. Personalitatea Lui pulsează în fiecare cuvânt. Niciun mit nu este plin de o astfel de viață.

Aceste afirmații arată că Albert Einstein nu doar că a fost fascinat de personajul istoric Iisus Hristos, ci experiase (n.red. – termen folosit în textele cu profil religios; a experia înseamnă a avea experienţa a ceva; nu se referă la experimentul practic, ci la experiența mentală) natura divină a Mântuitorului, citind Sfânta Evanghelie, probabil prin harul Său, pe care Einstein îl dorea, după cum ne explică și Paolo Musso:

”Einstein tânjea și simțea chiar și nevoia unui fel de revelație pentru a întemeia valori morale și religioase”.

Sau, renunțând la misticism, pentru unii, Einstein ne arată aici că este de acord cu natura pururea vie și divină a lui Hristos. Albert spune că e fermecat (n.red. – eng. but I am enthralled by the luminous figure of the Nazarene), adică nu ține de voia sa, este mai presus de aceasta, mai presus de firea logicii sau condiției cunoscute a omului – altfel ar fi trebuit să folosească alte cuvinte (ex: interesant, pasionat, fascinat, curios, încântat, atras etc.).

Temeiurile propuse de Biblie sunt fundamente fără de care nu poate exista o comunitate sănătoasă și fericită

În fața Academiei Evreiești de Științe, în 1936 – citând episodul biblic al dansului idolatric din jurul vițelului de aur -, Einstein a afirmat, printre altele, că temeiurile propuse de Biblie sunt fundamente fără de care nu poate exista o comunitate sănătoasă și fericită. [….] Destinul înalt al individului este să slujească, nu să  domine sau să se impună în vreun fel. Într-un alt context, Einstein afirmă, de asemenea: cercetarea științifică nu poate fi serioasă dacă nu conduce la un sentiment religios.

Iar dacă cercetarea făcută de geniala minte a lui Einstein l-a condus spre Evanghelie (chiar și influențat de ereticul Spinoza), descoperind că omul are un singur destin înalt, care înseamnă lepădarea de sine pentru slujirea celorlalți, orice ateu sau om de știință orbit de modernitate sau dorința de a se afirma special sau inteligent, probabil, ar trebui să-și reconsidere gândirea (?). Poate la fel și orice ezoterist sau aspirant la religii păgâne.

În timpul ascensiunii naziste și comunismului, Einstein arăta deja o aplecare serioasă asupra creștinismului, condamnându-l pe Adolf Hitler și afirmând:

”Slăbirea gândirii și a moralității sunt urmări ale lipsei de religiozitate în vremurile moderne, mărturisind că nazismul este un război contra mesajului (atenție!) evanghelic și o amenințare pentru întreaga omenire”.

Einstein raportează aici Evanghelia la întreaga omenire, fiind adevăr, nu a relativizat, indiferent de credințele oamenilor și cunoștințele lor, mărturisind înțelegerea sa (partială, evident) a înțelepciunii lui Dumnezeu.

Albert Einstein

”Viața societății umane nu poate dura mult dacă se bazează pe forța brutală”

Referirile lui Einstein la Biblie s-au înmulțit în discursurile sale publice. La 22 martie 1939, odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, părintele teoriei relativității a declarat, printre altele, câteva idei eminesciene:

În trecut am fost persecutați, deși eram oamenii Cărții; astăzi, în schimb, suntem persecutați tocmai pentru că suntem oamenii Bibliei. Scopul nu este doar să ne exterminăm, ci să distrugem, alături de noi, și acel spirit, exprimat în Biblie și în creștinism, care a făcut posibilă apariția civilizației în Europa de Nord și Centrală. Dacă acest obiectiv va fi atins, Europa va deveni un pustiu. Pentru că, mai spune Einstein, viața societății umane nu poate dura mult dacă se bazează pe forța brutală, pe violență, pe teroare și pe ură. 

Cercetând peste ceva vreme, mai atent, mai multe dintre declarațiile lui Einstein, Franceso Agnoli notează:

Este evident că einsteinul matur a criticat deschis, deși implicit, darwinismul social, ideea potrivit căreia viața morală a omului este redusă, ca la fiare, la ascultarea instinctului nostru de supraviețuire și la participarea la lupta pentru supraviețuire […]; …el neagă cu desăvârșire tot determinismul tipic evoluționismului de tip materialist și panteist și afirmă libertatea, împotriva „soartei crude”, împotriva ideii de om condus de genele și de biologia lui, de determinismul materialist și de toate repropunerile moderne ale antichității și ale sorții.

Einstein și El. Înțelegere parțială

Într-o scrisoare din 15 aprilie 1950, adresată celui mai bun prieten al său – Michele Besso – Einstein vorbește despre Dumnezeu la modul personal, scriind despre faptul că este diabolic de greu să te apropii de ”El”. Și casa de licitație, care a vândut scrisoarea respectivă, remarcă faptul că aceasta oferă o privire personală unică asupra relației lui Einstein cu divinul.

Pentru o vreme, lui Albert Einstein i-a plăcut să meargă în Italia și să viziteze – în zona Fiesole (Toscana) – Mănăstirea Sfântului Francisc, acolo unde își adâncește prietenia cu câțiva franciscani, precum călugărul portar Clementino și părintele muzician Odorico Caramelli. Mai ales cu acesta din urmă, fizicianul a păstrat o relație epistolară și în ultimii ani ai vieții.

Prietenia dintre el și franciscanii de la Fiesole a implicat și alte rude ale omului de știință, mai ales pe Margot Einstein, fiica sa vitregă, care avea să stea lângă el până la sfârșitul zilelor. Margot a fost sculptor, iar în 1955, anul morții tatălui său vitreg Albert, a trimis o statuie a Fecioarei Maria cu Pruncul, sculptată de ea, la Mănăstirea din Fiesole. Ea a anexat salutul lui Albert către părintele Caramelli: Vă doresc toate cele bune pentru 1955.

Evident, aici este un comun acord între el și fiica sa, care ar demonstra o spiritualitate creștină în sânul intim și al familiei, dar înșelătoare, desigur, catolică fiind.

”După ce l-am însoțit într-o Sonată de Bach, a fost atât de mișcat…”

La 18 octombrie 1960, părintele Caramelli a amintit de prietenia sa cu Einstein în timpul unui interviu cu jurnalistul Alberto Maria Fortuna:

Einstein? L-am cunoscut aici, acum mulți ani. Sincer. Ca un copil. Foarte umil, de o smerenie firească și spontană. Și, deși nu era catolic, mergea cu bucurie la biserică, pentru că îi plăcea să stea cu Dumnezeu, în Care credea. El venea adesea la Sfântul Francisc. Inițial, m-a auzit cântând; apoi s-a hotărât să aducă o vioară și, zbârnâind cât a putut, s-a lăsat însoțit de mine cu o orgă. Noaptea a jucat sub lună. Odată, după ce l-am însoțit într-o Sonată de Bach, a fost atât de mișcat, încât și-a aruncat brațele în jurul meu, aproape în lacrimi.

Aceasta este cea mai concretă mărturie, alături de afirmațiile și interviurile de mai sus, care ne arată credința lui Einstein în Mântuitorul, îmbinată cu o simțire firească, dar și influențată de ereziile catolice.

Nici teologii, nici oamenii de știință nu au putut considera concret religiozitatea lui Einstein, dar este cert faptul că acesta nu a fost ateu și nu a negat nici harul, nici rugăciunea sau minunile. Însuși Albert Einstein mărturisește, supărat de faptul că oamenii citează din lucrările lui ca să-și autorizeze ateismul: ”… sunt încă oameni care spun că nu există Dumnezeu. Ceea ce mă supără este că mă citează pe mine pentru a susţine această idee”.

Concentrat pe muzica sferelor

Astfel, prin valorile unei smerenii oscilante sau browniene, umilinței și înțelegerii importanței slujirii aproapelui prin lepădarea de sine, observăm un profund dor de Ortodoxie pe care Albert Einstein l-a manifestat – poate, fără să-și dea seama -, precum și însușiri evidențiate ale Chipului și asemănării – unele temporare, altele permanente.

În toată nebunia științifică creată și responsabilizat de atâtea lucruri materialiste, observăm că valorile soției sale Mileva Marić – adică valorile Căii, Adevărului și Vieții – l-au urmat pe Einstein, cel mai probabil, tot restul vieții, chiar dacă a rămas, în mare parte, concentrat pe muzica sferelor, asemenea lui Johannes Kepler și a altor sute de cercetători care, deși au constatat că Universul este creat de Dumnezeu, nu L-au căutat tainic, ci s-au lăsat mai mult fascinați, ispitiți, de creația efemeră.

Atât de aproape de punctul zero, fizicianul aproape că ajunsese la o gândire eminesciană care, dacă ar fi fost atinsă, cu siguranță, l-ar fi apropiat de Potir.

Ceea ce Einstein nu a înțeles sau nu a acceptat a fost că omul este creat de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Așadar, viața și mărturiile lui Einstein dovedesc clar (excluzând scrisoarea controversată către Lieserl), faptul că, așa cum spune Părintele Radu Petre Mureșan, prin credință se poate ajunge la o cunoaștere divină, în timp ce prin știință se ajunge [doar] la cunoașterea energiilor create.

Autor

Claudiu Dumitrache