Corina Savu: „Scrisul nu este despre ce îmi vine în minte în acest moment, este despre a construi lumi”

Publicat: 13 01. 2021, 14:00

Corina Savu s-a născut pe 25 Brumărel, în orașul Ploiești, a crescut în Plopeni și în prezent s-a refugiat într-un sătuc prahovean, mai aproape de natură. Este absolventă a Universității Petrol-Gaze Ploiești, Facultatea Litere și Științe, specializarea administrație publică, domeniu în care profesează. A publicat prima dată, la îndemnul unei prietene, în anul 2015, primul volum al romanului „Aripi smulse”, editat și publicat un an mai târziu la Editura Smart Publishing. În anul 2016 a cunoscut tiparul cel de-al doilea volum al romanului „Aripi smulse”. Au urmat două antologii naționale: „Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”, cu proza scurtă cu același nume (2016) și „Jurnal de călătorie”, cu lucrarea „Lumi adiacente” (2017). A participat cu lucrarea „Rainbow” în antologia internațională „Nature” 2018, reușind să ocupe locul III, primul premiu obținut în calitate de scriitor.

Cea mai mare bucurie, după spusele autoarei, a fost aceea de a putea dona zonelor afectate de incendiile de vegetație câștigurile obținute. După publicarea unui număr de trei poezii în antologia internațională „OPA (Our Poetry Antology) Spirit of Nature”, a obținut titulatura de cel mai popular autor. În anul 2019 a participat la festivalul Tradiții românești în mișcare din Londra, ocupând locul II la secțiunea poezie în limba engleză, cât și la secțiunea proză în limba engleză. După zece apariții în antologii internaționale, a revenit cu publicarea, în anul 2020, a volumului de poezii „Suflet dezgolit”, la Editura Berg.

Corina Savu susține: „Pentru a descoperi scriitorul din voi, recomand să participați la ateliere de scriere creativă. Participarea din 2016 la un atelier de scriere creativă mi-a dat încredere în condeiul meu.” Nu totul înseamnă scris, astfel autoarea mai condimentează viața cu cititul unei cărți bune, dans, călătorii. În anul 2019 și-a făcut timp cât să-și ducă fotografiile la o expoziție din Budapesta.

Gândul.ro: Bine te-am găsit, Corina. Ne face plăcere să putem discuta despre cărți și direcția literaturii românești!

Corina Savu: Bine v-am găsit! Vă mulțumesc pentru invitație! Este o onoare să pot împărtăși câte puțin din această obsesie dulce a scrisului, implicit a cititului.

Gândul.ro: Pentru cei care nu te cunosc și nici nu au citit încă cărțile publicate, cine este Corina Savu?

Corina Savu: Fiind o fire introvertită, mi-a fost dintotdeauna greu să vorbesc despre mine. Cei care mi-au citit cărțile au reușit să mă cunoască puțin. De la prima apariție literară, am pus în fiecare carte emoții, sentimente și le-am dat personajelor câte puțin din ceea ce sunt, cu bune și rele. „Aripi smulse”, cartea de debut, a fost o adevărată provocare, fiind cea între ale cărei file cititorii m-au putut cunoaște cel mai bine. Fiecare personaj a fost creat cu o parte din mine: Alicia a primit spiritul luptător, puterea de a trece peste lucruri dificile, dar și multe slăbiciuni; lui Carlos i-am dat acea încredere oarbă pe care o am în oameni cu riscul de a fi dezamăgit de aceștia; Ramiro are puterea de a iubi necondiționat etc.. În volumul de poezii „Suflet dezgolit”, cititorii pot descoperi latura sensibilă, melancolică.

Gândul.ro: Când ai debutat și cu ce carte? Care a fost reacția la vederea cărții publicate? Cum au primit-o cititorii?

Corina Savu: Debutul literar nu a fost pe suport fizic, ci online pe un forum. Am pătruns în lumea magică a cuvintelor în urmă cu șapte ani, alături de oameni minunați care au contribuit la apariția romanului „Aripi smulse”, apărut în anul 2015. Reacția mea, de la publicare și până la apariție, a fost aceea a unui copil care îl așteaptă pe Moș Crăciun și frenezia de după primirea cadoului. Chiar dacă nu mai sunt la prima apariție de carte, antologie, există diverse reacții: de la plâns la râs continuu, de la nemișcare la țopăit și altele.

Părerile au fost împărțite așa cum era de așteptat. Nu trebuie să te aștepți să-ți fie primită cartea numai cu laude, aprecieri, pentru că vei fi dezamăgit. Chiar dacă a fost greu să primesc critici, am încercat să extrag partea bună, constructivă din ele și să îmbunătățesc, să-mi cizelez stilul de a scrie. Așa că le mulțumesc și celor care m-au susținut, încurajat și celor răutăcioși care m-au ajutat să fiu mai drastică cu mine.

Gândul.ro: Ai publicat până în prezent un buchet literar impresionant. Care sunt genurile literare care te reprezintă cel mai bine?

Corina Savu: Ar fi fost loc de mai bine, dar din păcate nu toate sunt roz pe piața de carte, cel puțin în România. Mulți cititori au avut dificultate în a identifica genul literar al romanului „Aripi smulse”, în primul rând din cauza titlului. Aripi smulse semnifică vieți curmate. Așadar, așa cum spune domnul Mihail Soare „”Aripi smulse” este un cocktail literar fermecător, cu tușe de policier, marcat de aroma exotismului locului geografic, despre putere și puterea dragostei, despre vise numite sau nenumite, ascunse în cotloanele întortocheate ale unor suflete fragile, despre trufie și nostalgii delicat tăinuite, despre rătăcire ca drum al regăsirii, dar și despre rătăcire ca fundătură întunecată, despre sentimente și resentimente, despre pierzanie și moarte, despre vinovăție.” În concluzie, mă bazez pe romanele polițiste ornate cu mister și ceva romantism.

Gândul.ro: Cine a avut rolul cel mai important în cultivarea pasiunii tale pentru lectură și carte?

Corina Savu: Pentru asta le mulțumesc părinților, dar și oamenilor care au trecut prin viața mea, cultivând această pasiune (profesori, bibliotecari, colegi de breaslă, iubitori de carte).

Gândul.ro: Cât timp, în cazul tău, durează scrierea unei cărți? Câtă documentare are la bază?

Corina Savu: Procesul durează aproximativ 2 ani, depinzând și de timpul disponibil. Îmi place să construiesc lumi de la 0. Google Maps este partenerul meu. Pentru romanul „Aripi smulse”, pentru a plasa cât mai corect acțiunea, m-am plimbat pe străzile din Mexic, El Fuerte, aproape o lună, ceea ce se întâmplă și cu noul roman aflat în lucru. Încă mă mai plimb pe străzile din Granada, sperând să termin în curând călătoria. Și pentru crearea personajelor stau destul de mult să le creionez. Un lucru destul de ciudat la procesul de scriere este acela că ideea unei cărți îmi vine cu sfârșitul ei. La fiecare carte, știu cum va fi sfârșitul, mai greu să încep să le scriu.

Gândul.ro: Care este cel mai important aspect la o carte în opinia ta?

Corina Savu: Cel mai important lucru la o carte este acela de a transmite, de a găsi o conexiune cu cititorul. Misiunea scriitorului este aceea de a mișca lumea cititorului. Cărțile sunt tratamente pentru suflet, sunt lumi în care putem evada, departe de agitația cotidiană. Prin cărți putem trăi o altă viață.

Gândul.ro: De multe ori aud expresia, „scrisul nu e pentru oricine”- tu cum crezi, poate orice iubitor de scris să construiască o poveste cu un conținut care să capteze interesul cititorilor?

Corina Savu: Nu sunt în măsură să spun cine poate și cine nu poate să scrie. Cert este că trebuie să te gândești bine înainte de a scrie. Îmi este destul de greu să citesc ceea ce se scrie acum pe diverse platforme, chiar și unele cărți publicate. Nimeni nu este perfect, toți scriitori au nevoie de ajutor. Am învățat în acești ani, puțini pentru a mă numi cu adevărat scriitor, că ideile trebuie explorate, că trebuie să se bazeze pe documentare, că trebuie să transmită emoții de orice fel. Scrisul nu este despre ce îmi vine în minte în acest moment, este despre a construi lumi.

Gândul.ro: Cum privești tu criticile aduse autorilor români? Cum vezi piața de carte în următorii cinci ani?

Corina Savu: Multe sunt nefondate. Multor autori li se pune etichetă cu „nu trebuie citit” doar pentru că. Pentru că ce? Pentru a da un răspuns trebuie argumentat cum trebuie. Dacă ar deschide o carte și ar începe să citească, ar realiza că sunt mulți autori români care nu sunt mai prejos decât cei din străinătate. Într-adevăr, nu tot ce este pe piață este de calitate, trebuie să fim selectivi. Așa că, înainte de a cataloga, trebuie să dăm o șansă. Și eu am primit critici negative, unele nefondate. Nu am cum să nu țin minte un comentariu din care reieșea răutatea, dar și faptul că nici măcar nu citise cartea. Am găsit un lucru bun în toată nebunia pe care o trăim astăzi. Se citește mai mult. Sper ca acest obicei să dăinuie și fără aceste adversități din viețile noastre.

Gândul.ro: Ce ne pregătești pentru anul 2021?

Corina Savu: Anul 2021 a venit cu invitația de participare la antologia internațională „OPA (Our Poetry Antology) Solitude”, pe care o voi onora. Sper ca anul acesta să pot publica un nou roman, intitulat „O inimă, două vieți”. De asemenea, romanul „Aripi smulse” va intra în „renovare”. Anunț că lucrez și la cel de-al treilea volum, adunând în prezent 70 de pagini, dar nu pot promite că vor fi gata anul acesta. Suntem la început de an, nu știu ce surprize vor mai fi pe parcurs.

Gândul.ro: Îți mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu și pentru poveștile care ajung la suflet. Te îndemnăm să vii cu un mesaj sau un gând din partea ta pentru toți cititorii noștri.

Corina Savu: Vă mulțumesc și vă felicit pentru inițiativă și pentru munca depusă! În primul rând, vreau să le spun că cititul nu dăunează sănătății, dimpotrivă, aduce cu el numeroase și inimaginabile beneficii. Încercați măcar 30 de minute de lectură pe zi! În al doilea rând, vreau să îi încurajez să creadă în visurile lor și să lupte pentru a le transforma în realitate. Chiar dacă este greu, nimic nu este imposibil.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – online@gandul.ro , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.