Au trecut aproape șapte decenii de când săptămânalul ”Literatura și Arta” apare în Basarabia, fiind un simbol, un deschizător de drumuri și, așa cum scria Doina Dabija – membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și redactorul-șef al publicației -, ”un spărgător de gheață”.
În vremurile atât de complicate pe care le trăim astăzi, după ce glasul asurzitor al armelor rusești s-a ridicat deasupra tuturor idealurilor nobile, săptămânalul ”Literatura și Arta” – publicație de limbă română – continuă să scrie istorie, iar începutul lunii martie a marcat apariția unui număr-manifest în cuprinsul căruia poeți, prozatori și alți oameni de cultură și-au transmis, încă o dată, dorința de a trăi sub un cer al purității care să nu fie brăzdat, amenințător, de rachetele de croazieră ale Moscovei.
Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova a publicat, chiar pe prima pagină, un apel care îndeamnă la descurajarea manifestărilor războinice care au devenit un tragic laitmotiv pentru Vladimir Putin. Nevoia de solidaritate mondială este acută, iar unirea tuturor pământurilor românești sub o ”umbrelă protectoare” devine, în astfel de condiții, esențială.
”Suntem convinşi că doar acţiunile concertate ferme şi energice ale UE, ale NATO şi SUA vor descuraja manifestările războinice ale dictatorului de la Kremlin şi vor dezavua planurile diabolice de refacere a spaţiului ex-URSS, spaţiul în care fosta Basarabie şi actuala Republica Moldova a fost încorporată pe timpuri în virtutea unor circumstanţe nefaste care nu trebuie să se repete. Bineînţeles că astăzi se simte mai bine ca oricând necesitatea unei mari solidarităţi antirăzboinice mondiale şi, implicit, a Reunirii tuturor pământurilor româneşti sub o singură umbrelă protectoare”, a transmis Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova în aceste zile în care arta suferă, iar convoaiele de refugiați ucraineni înlăcrimează opinia mondială.
”Cel care se crede mai tare decât Dumnezeu şi nu se mai satură de putere şi teritorii, şi-a propus să aducă-n lume suferinţă, durere şi moarte. Nu vrea să plece de pe tronul lui înalt până nu distruge toată pacea lumii”
Doina Dabija
Cuvintele se transformă nu numai în scut, în fața războiului care curmă destine și distruge speranțe, ci și într-o adevărată ”armă”, fie că este vorba de poezie sau proză, analiză sau eseu literar.
Săptămânalul ”Literatura și Arta” din Republica Moldova reușește, în număr-manifest, să demonstreze atemporalitatea cuvântului și a gândului bun, numărul celor care ”ard” pe altarul artelor și luptă, prin intermediul cuvântului scris, împotriva războiului fiind impresionant.
Printre aceștia, Adrian Artene – directorul editorial al Grupului de Presă GÂNDUL – își dezvăluie latura artistică într-un grupaj de poezie de o sensibilitate aparte.
Există o ”Lege a Dragostei” și-a intitulat Adrian Artene una dintre poeziile publicate în acest număr-manifest al săptămânalului ”Literatura și Arta”, alăturând și alte poeme prin care își exprimă, versificat, trăirile lăuntrice efervescente: ”Colindă dorul România Mare”, ”L-am privit pe Dumnezeu în ochi”, ”Să refacem lumea”, ”Ți-aș scrie un cuvânt” sau ”În lanțuri”.
Pentru Adrian Artene, literatura nu poate muri sub tot acest asalt al vremurilor incerte, iar ”Limba Română nu tace”.
”Literatura nu moare sub asaltul unor vremuri incerte. Dincolo de faptul că poeziile mele și-au găsit acoperiș, cu generozitate, în paginile săptămânalului ”Literatura și Arta” de la Chișinău, apariția neîncetată – de aproape șapte decenii – a celei mai respectabile publicații din Republica Moldova îmi arată că Limba Română nu tace! Nici la Chișinău, nici la București”, spune Adrian Artene.
Regretatul scriitor Nicolae Dabija scria că poezia și cântecul devin, prin timp, o singură respirație, iar versurile lui Adrian Artene ”sunt scrise pentru a fi cântate”.
Această interacțiune vers-muzică are o magie indiscutabilă, de fiecare dată, iar astfel de poeme sunt, în ultimă instanță, ”atingătoare de suflet”.
”Iniţial, poezia şi cântecul, precum în legendele prebiblice – bărbatul şi femeia – aveau un corp comun. Ulterior, omul a făcut distincţie între sunetele cântate şi sunetele rostite şi le-a separat. De atunci acestea – poezia şi cântecul – se caută şi, tot mai rar, se găsesc. Ca să fie împreună, ca să facă un tot întreg, ca să devină o singură respiraţie. Versurile lui Adrian Artene sunt scrise pentru a fi cântate. Melodia e clădită în poem. Ea vine din interior. Ea face parte din text. E marea calitate a acestor poeme atingătoare de suflet, aceea de a-i face pe compozitori sau interpreţi să le cânte mai înainte de a le rosti”, puncta scriitorul Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, analizând creațiile versificate ale lui Adrian Artene.