Gânduri de scriitor. Claudiu Dumitrache: akedia și muzica demonică (din SolilocViu)

Următoarele fragmente sunt extrase din eseul ”SolilocViu – Muzica Luminii sau a duhurilor rele?”. Cu drag, am ales câteva gânduri și pentru dumneavoastră, cititorii rubricii ”Gânduri de scriitor” din GÂNDUL. Eseul a fost scris în urma unor experiențe și conștientizări din perioada iunie-septembrie 2021. Prin prisma unui arhiepiscop și a unui episcop, m-am apropiat de cele sfinte, aici având o contribuție deosebită și alți clerici, fizicieni, numerologi, filologi și teologi.

Războiul spiritual dintre armatele lui Dumnezeu și cele ale lui Satan nu se poartă cu arme naturale, ci este purtat adesea cu instrumente muzicale – Rev. Norman Holmes

Am decis, obligat de conștiință, să scriu câteva rânduri despre Muzică, pentru a aminti originea acestui fenomen, de ce l-a dăruit Dumnezeu și oamenilor, și pentru a putea lansa un semn de întrebare în legătură cu decăderea sa, în calitatea nedorită de El, pentru cei care nu cunosc deja că este vorba de mândrie și dorința de supremație. În susținerea mea aduc afirmații și mărturii din Biblie, de la Sfinții Părinți, de la artiști și cercetători. Este de datoria noastră să contribuim conștient, fiecare în parte, atunci când putem, la redobândirea acelei conștiințe sacre unitare. Nu prin a ne impune, ci doar prin a spune, înțelegând doar cei care sunt pregătiți sau care caută și găsesc. Unii o pot face mai devreme, alții mai târziu, depinzând de frecvența în care se află și cât de mult se apropie de rezonanța acelei uniformizări, vorbind din perspectiva fizicii. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu (Efeseni 4-5:13). Cum sugera Nichita Stănescu, suntem ceea ce ne aducem aminte că suntem (Gând 11). Și sper să înțelegem și să transcedem cu toții, cât mai curând, faptul că trimiterea noastră în lumea Binelui și răului a fost înfăptuită din cauza noastră, dar Dumnezeu, pentru că Este Bun și Frumos, ne oferă aceste șanse (viețile) spre redobândirea desăvârșirii și a conștiinței sacre. Noi, ce vom alege, Binele sau răul?

[…] Când spunem muzică, la modul originar, ne referim la logos-ul pus în cântare, Cuvântul cântat acapella, individual sau colectiv la unison. Mai târziu, evoluând omul, Dumnezeu a îngăduit mai multe tehnici și practici, dar vom înțelege pe parcurs cu ce scop. Muzica face parte din acest fond cultural și spiritual străvechi, care integrează, printre altele, dansul, simbolurile, pictura și sculptura. […]

[…] Vorbim despre faptul că, astăzi, acest divertisment ritualic s-a îndepărtat atât de mult de originea fenomenului muzical, de frecvențele și vibrațiile care activează conștiința superioară, încât consumatorii, care de cele mai multe ori sunt copii, devin un soi de zombie, fără a mai lăsa prea mult loc de speranță întru înălțarea spiritului prin arta sacră a vibrațiilor și a frecvențelor artistice. Muzica modernă – desacralizată sau malefică, după cum o numește Cezar Geantă în lucrarea Estetica muzicii sacre din 2008, contribuie la decăderea omului, având o particularitate deosebită în rândul adolescenților. Să înțelegem că nu doar muzica contribuie la perturbarea lucidității oamenilor, la ademenirea lor într-o ideologie a fericirii inconștiente, fără valori și credință, la dorința de supremație și la război, ci toate formele de artă, rolul decisiv, acum, avându-l filmul, care se referă și la clipul muzical. Copiii și adolescenții sunt ținta acestei propagande, căci ei sunt viitorul de mâine, marile companii de divertisment, deținute de globaliști, profitând de faptul că majoritatea nu este educată și poate ceda foarte ușor în ispita duhurilor rele, care sunt invocate în muzică, filme, reclame, emisiuni tv, imagini, arhitectură, chiar și în desene animate. Se produce o setare globală, la nivel psihic, prin care tinerii slabi să se familiarizeze cu urgiile, anarhiile, războaiele, conflictele, epidemiile, roboții, călătoriile în spațiu și digitalizarea avansată, pentru a nu mai exista șoc atunci când acestea se vor întâmpla în viața reală și pentru a putea fi ținuți sub control absolut cândva, privați de libertate, pe care, oricum, o vor afla doar din poveștile părinților și nu o vor recunoaște. Se mai promovează o ideologie a individualității, a războiului, ca o condiție a supraviețurii: Cei puternici să-i nimicească pe cei slabi. 

Mulți tineri fără valori și educație au început să dobândescă poziții înalte, cum ar fi acelea de polițiști. Aici întâlnim un număr imens de consumatori ai muzicii demonice, tineri care se dovedesc a nu fi apți pentru a face judecată dreaptă, care sunt cuprinși de duhurile rele ale mândriei și supremației, făcând abuz în serviciu. […] Dar, cu siguranță, sufletul curat și creierul sănătos, întotdeauna, vor căuta să fie de ajutor, nu să dăuneze. Viitorul Frumos este întarziat de lipsa pentru estetic, care începe să guverneze noile generații aflate pe drumurile ignoranței în ceea ce privește percepția artistică autentică, plină de credință și valoare.

Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, de acesta și și Fiul Omului se va rușina când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinţilor îngeri (Luca 9 :26).

[…] Frecvențele și vibrațiile muzicii bune au contribuit, din timpuri străvechi, la evoluția speciei umane, din punct de vedere spiritual, moral și emoțional. Muzica a deschis Conștiința conștiinței pentru milioane de oameni, a oferit catharsis, îndumnezeire, refugiu, putere și sens vieții. După cum spunea Beethoven, muzica este o revelație mai înaltă decât toată înțelepciunea și filosofia.  Toate artele muzicale sacre, create de om prin harul divin, sunt acum îndepărtate prin superficialitatea, banalitatea și mediocritatea noilor curente, dorite a fi „muzicale”, care nu sunt interesate de originea fenomenului. Aceste „curente” sunt guvernate, de cele mai multe ori, de energia demonică. […] Dumnezeu a făcut ca muzica să fie un mediu pentru lucrarea Duhului Sfânt, dar ea poate fi folosită și de Satana. Religiile păgâne întrebuințează muzica pentru a invoca duhuri rele. Muzica lor poate facilita pregătirea unei persoane pentru a fi posedată de demoni și, uneori, pentru a face miracole sau pentru a proroci printr-un duh rău (Norman Holmes).

[…] Cei mai mulți artiști și consumatori de muzică demonică sunt căzuți în akedie (în limba greacă clasică, „a-kedia” înseamnă „neglijenţă, nepăsare” sau „negrijanie”, după terminologia lui Rafail Noica) și nu dau semne de revenire pe calea desăvârșirii, ceea ce este crunt și ar întarzia evoluția pentru toată specia umană, căci influențându-ne reciproc, toți formăm un întreg. Și, nu, akedia nu este același lucru cu spleen-ul lui Bacovia. Acesta este duhul sau demonul trândăviei (lumești și spirituale) și reprezintă trăsături mult mai complexe, infinite, dintre care mai enumerăm: aversiune, lehamite, ură, apatie, lâncezeală, indolenţă, pasivism, indiferenţă, toropeală, somnolenţă, apăsare a trupului şi a sufletului (uneori negând sufletul), depresie, instabilitatea psihică și fizică, psihastenie, obsesie, fobii etc. Sf. Isaac Sirul spune că ea face sufletul să încerce iadul. Sf. Ioan Scărarul afirmă: akedia este cea mai apăsătoare, cea mai copleşitoare dintre toate patimile, cea mai gravă dintre cele opt. Este o confirmare a experienţei Sinţilor Părinţi, care spun că dacă n-ai de lucru îţi dă diavolul: gânduri peste gânduri, obsesii, iluzii, proiecte imaginare etc; surse permanente de tulburare lăuntrică. Pentru cauzele și remediile akediei, recomand cartea Akedia, fața duhovnicească a deprimării, Editura Sophia (2010). […]

[…] Muzica a trecut, de-a lungul timpului cunoscut de noi, prin multe percepții ale oamenilor care au reușit să experieze atât frecvențele apropiate de Ceruri, cât și pe cele care ademenesc omul să păcătuiască, către distrugerea sa și a ceea ce îl înconjoară. Cuvântul „păcat” provine din gresescul hamartia, care înseamnă ratarea țintei sau eșecul, cuvânt folosit de arcași atunci când nu trăgeau la ținta stabilită. Prin urmare, la modul speculativ, păcatul înseamnă ratarea țintei spirituale – eșecul desăvârșirii.

Aristotel, Pitagora și Socrate au înțeles că muzica este o unealtă puternică, care poate înălța sufletul, dar care îl poate ademeni pe om și în decădere. Aristotel era de părere că acest fenomen vibrațional al sunetelor trebuie controlat prin legile statului pentru a nu fi practicat de tinerii necunoscători și pentru a nu-i influența negativ pe aceștia. Mulți artiști, politicieni sau conducători militari au recunoscut puterea muzicii, în special pe cea a muzicii sacre, unii practicând-o pentru simpla liniște sufletească, pentru meditație sau pentru a reuși să câștige diferite războaie alături de armatele lor.

Napoleon Bonaparte: Dintre toate artele, muzica are cea mai mare influență asupra emoțiilor și este arta căreia conducătorii ar trebui să îi acorde atenție.

Otto von Bismarck: Nu mărimea armatei noastre, ci spiritul ei este cel care ne-a făcut capabili să învingem. Din acest motiv, eu sper că, în viitor, nimeni nu va subestima puterea muzicii în privința stârnirii curajului și devotamentului.

Prin intermediul tehnologiei, astăzi, putem trăi experiențe magice. Însă, despre tehnicile lui Robert Monroe și despre Hemi-Sync, vă voi lăsa pe voi să descoperiți care sunt efectele lor benefice. În unele tradiții și la unii intelectuali antici sau vraci, întâlnim și susținerea unor funcții vindecătoare ale muzicii, care sunt acceptate și în zilele noastre de mulți cercetători, artiști, medici și clerici, existând și mărturii sau cercetări medicale care validează acestea.

Rev. Norman Holmes: S-a raportat medical că schimbările de volum, înălțime și ritm  ale muzicii au efect asupra corpului omenesc în multe domenii, inclusiv asupra ritmului cardiac, presiunii sângelui, tensiunii musculare, a secrețiilor glandulare și a intensificării respirației. Aceasta este meloterapia, există oficial de peste 2500 de ani și este integrată în medicina cuantică sau alternativă. Aceste funcții au fost descoperite de Pitagora și sunt studiate la nivel universitar din antichitate. […]

[…] Un artist adevărat nu acţionează din afară înăuntru. El nu îşi face lucrarea conformându-se cererilor şi aşteptărilor pieţei. În felul acesta, el îşi revendică o libertate pe care, în cele din urmă, trebuie să o revendicăm cu toţii: libertatea de a fi şi a ne exprima pe deplin, asta spune autorul creștin Paul Ferrini. Dar, în zilele noastre, cei mai mulți dintre artiști testează piața și încearcă să intuiască cererea de divertisment pentru a face bani (din căderea în philargyrie)  și a ajunge celebri (căderea în hyperphagie).

Artistul autentic este benefic și promovează adevăratele valori. Artistul crede în Dumnezeu și are o relație cu El. Artistul nu se compromite pentru câștiguri financiare în mlaștini de frecvențe demonice. Artistul îndeplinește criteriile recunoașterii valorii și calității universale. Artistul comunică simbolic, emoțional și vibrațional prin arta pe care o dăruiește. Artistul știe că vulgul nu îi poate percepe harul, dar crede și speră că se va întampla cândva, el luptând, continuu, pentru acest triumf absolut ideologizat prin Apollo – triumf care, de fapt, acum se arată utopic cu fiecare zi care trece. Artistul autentic este etic și se manifestă prin harismă, aici fiind vorba și despre o etică sacră, superioară celei lumești […] .

[…] Aceste noi curente se impun prin claustrarea „artistului” și pentru că cei mai mulți oameni sunt invidioși și decăzuți. Cel mult, arta poate însemna transpunerea unei simțiri, exemplul genului dramatikos, într-o morfologie pozitivă sau neutră (programată ulterior după nivelul de educație, talentul și dorința fiecăruia), care, de obicei, e bună pentru dans și divertisment, inspirații, comunicare, motivație, voioșie etc. […] Unii interpreți cu voci frumoase și talent, care aleg căile tartariene și hadesiene de manifestare și exploatare, ar trebui să cunoască următorul verset: căruia i s-a dat mult, mult i se va cere; și mai mult va fi bătută sluga aceea care a știut voia, decât cea care n-a știut (Luca 12; 48).

Aceste curente, probabil, apar și pentru că unii (mulți) sunt frustrați, fără o gândire clară, fără înțelegeri, poate și fără educație, fiind automat excluși din grupurile de care au fost interesați inițial, de care vor să aparțină sau, uneori de către cele elitise. Unii au trecut printr-o copilărie grea, renunțând la a se integra în societate o perioada, acum fiind și ei „motivați”, la rândul lor, de alte personaje care reușesc să se impună, abracadabrant, cu nimic. Vor să aparțină de un grup, colectiv, societate, un curent sau o mișcare, fiind validați, aplaudați și oferindu-li-se un fel dreptate falsă, fără discernământ. Dar comunitatea aceasta crește, unii nu prea știu să ceară ajutor, să meargă la psiholog sau la biserică, mulții fiind ortodocși doar pe foaie, rătăcind credința și devenind adepți ai unor ideologii și confesiuni new age, care produc mari amăgiri și depresii pentru cei care nu dețin cheia de boltă a cunoașterii și credinței. Multe dintre aceste religii și terapii new age (comunități de dezvoltare personală, de cele mai multe ori cu scop de afacere) oferă tehnici prin care efectele neagtive se alungă pentru o perioadă, însă cauza  rămâne, căci e de nivel spiritual, efectele revin. Indiferent că ne referim la inforenergetică, reiki și alte terapii holistice – acestea se pot practica doar după dobândirea adevăratelor esențe spirituale și morale. Acolo nu se implică nicio energie necreată, ci doar se reprogramează resursele lumești pentru o regenerare temporară.

Plecând de la o idee formulată de academicianul Ioan-Aurel Pop, este o greșeală imensă să li se propună copiilor și adolescenților să se aventureze în modernitate fără a cunoaște valorile și tradițiile. Unii se întorc la origini, esențe și valori, bătându-se cu pumnii în cap și aducându-și aminte cu regret de faptul că nu și-au ascultat bunicii, profesorii sau părinții, crezând că vor găsi Monstrul din Loch Ness și se vor poza cu el. Vrei să afli dacă un teritoriu este guvernat bine și dacă poporul său are o morală sănătoasă? Ascultă-i muzică. – Confucius

Franz Brentano susține că muzicalitatea omului este o trăsătură omenească, iar nemuzicalitatea constituie un caz patologic. Cu această idee a fost de acord și Boris Teplov, care adaugă, în cele 5 teze ale sale legate de problema muzicalității înnăscute, ideile că muzicalitatea omului depinde, într-adevăr, de înclinația înnăscută, dar până la urmă este un rezultat al dezvoltării, educației și instrucției; și că problema muzicalității se pune, înainte de toate, în legătură cu calitatea, și nu cu cantitatea.   

Ștefan Zissulescu a definit aptitudinea muzicală ca o însușire a personalității care face posibilă efectuarea cu succes a activității muzicale, talentul caracterizându-se prin originalitate, profunzime, abilitatea de a exprima idei, sentimente, idealuri și năzuințe nobile. Tot acesta notează că aptitudinea muzicală este o combinație specifică de însușiri senzoriale, intelectuale, afective și volitive, din punct de vedere intelectual fiind necesare: o inteligență vie, activă și rapidă, memorie auditivă, și vizuală, imaginație creatoare (pentru compozitori și interpreți).

Constantin Ionescu prezintă, în lucrarea monumentală Istoria psihologiei muzicale (editura Muzicală, 1982), faptul că muzicalitatea și artele nu se pot aprofunda fără o pregătire spirituală și psihologică de bază. […]

Fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug în vederea zidirii Bisericii (1. Corinteni 14:12 ).