Interviu cu scriitoarea Alina Pavelescu: ,,Sunt scriitori care scriu ca să se elibereze, dar eu recunosc că scriu mai ales ca să înțeleg’’ (EXCLUSIV)

Scriitoarea Alina Pavelescu, de profesie istoric și arhivist, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București și are un doctorat în științe politice obținut în anul 2009 la Institut d’Etudes Politiques din Paris. A debutat în literatură cu romanul ,,Moștenirea babei Stoltz’’, în 2016, iar un an mai târziu, volumul intitulat ,,Martha Bibescu și Vocile Europei’’ a fost premiat la Târgul de carte LIBREX de la Iași.

Alina Pavelescu vorbește într-un interviu pentru cititorii Gândul.ro despre inspirația pentru romanul său de debut, experiența franțusească de la Institut d’Etudes Politiques din Paris, precum și despre premiul câștigat în anul 2017 la Târgul de carte LIBREX de la Iași

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să vă prezentați, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este omul Alina Pavelescu?

Alina Pavelescu: Nu știu dacă eu sunt cea mai credibilă sursă de informații despre omul Alina Pavelescu.  Mie mi se pare adesea cam ciufut și cam greu de trăit cu el, dar poate, sper, văzut din afară are șanse să arate mai simpatic. Totuși, mă tem că șansele sunt destul de mici.

Gândul.ro: Cum a luat naștere dorința de a scrie?

Alina Pavelescu: Și cu întrebarea asta m-ați prins cam descoperită. Habar n-am cum a luat naștere, eu am găsit-o acolo. Atâta doar, că mi-a luat mulți ani până să-mi fac curajul de a face ceea ce simțeam nevoia să fac. Și încă și mai mulți până să îndrăznesc să cred că lucrurile pe care le scriam eu i-ar mai fi putut interesa și pe alții.

Gândul.ro: Aţi debutat în literatură cu romanul ,,Moștenirea babei Stoltz’’, în anul 2016. Ce v-a inspirat să-l scrieți?

Alina Pavelescu: ,,Moștenirea babei Stoltz’’ e, din ce am scris până acum, cartea la care țin cel mai mult. Mă rog, poate că e firesc, e primul meu roman, dar nu e singura motivație. Am pus în el – dincolo de crusta de umor negru și limbaj colorat, pesemne cea mai vizibilă pentru cititor – aproape tot ce am crezut și simțit în lungii ani în care ”m-am jucat” de-a istoricii comunismului. Și cam tot ce simt și acum despre societatea românească și raportul ei bolnăvicios cu trecutul recent. Presupun că, dacă v-am spus asta, v-am spus și ce m-a inspirat să îl scriu.

Gândul.ro: După cum știu, aveți un doctorat în științe politice obținut în anul 2009 la Institut d’Etudes Politiques din Paris. În ce măsură și-a pus amprenta asupra scriiturilor dumneavoastră?

Alina Pavelescu: Dacă includ printre ”scriiturile mele”, cum frumos le spuneți, și lucrarea de doctorat, asupra căreia mediul universitar franțuzesc și-a pus în mod cert amprenta, atunci influența e clară. Dar abia acum, când m-ați întrebat, îmi dau seama că nu m-am gândit niciodată să scriu ceva despre experiența mea de student român într-o societate străină. A fost, totuși, o perioadă fabuloasă. În cei vreo șapte ani petrecuți, cu intermitențe, la Paris, am aflat, despre mine și despre natura umană în general, incomparabil mai multe lucruri decât aș fi avut șansa să aflu rămânând pur și simplu în România. Din punctul ăsta de vedere, cu siguranță experiența franțuzească a lăsat o amprentă nu doar pe scrisul meu, ci de-a dreptul pe mine. Și da, poate, cândva, o să și scriu despre acea experiență.  Pe felul în care scriu, însă, nu cred că a lăsat vreo amprentă. Sau, cel puțin, nu mi se pare, n-aș zice. Cele două romane pe care le-am publicat sunt destul de strict ancorate în mica noastră lume românească, cea pe care o numim pompos postcomunism. E drept însă că, după ce mi-am terminat doctoratul – hăt în 2009, cum ziceați – am început să mă gândesc serios la primul roman, cel cu baba Stoltz. Doar asta ar putea să aibă o legătură, nu neapărat cu experiența doctoratului în sine, cât cu subiectul lui, care mă preocupase obsesiv vreme de șapte ani. Am simțit nevoia să mai spun o dată povestea, dar altfel, cu alte instrumente. Și să o întregesc cu povestea din spatele poveștii, cea pe care, în afara ficțiunii, n-aș prea fi avut cum s-o istorisesc.

Gândul.ro: În anul 2019, ați publicat la Editura Humanitas cartea ,,Sindromul Stavroghin’’. Ce ne puteți spune despre aceasta?

Alina Pavelescu:,,Sindromul Stavroghin” e , ca și ,,Moștenirea babei Stoltz”, rezultatul explorărilor mele de istoric printre ”ruinurile” trecutului recent. Deși a apărut cu trei ani mai târziu decât ,,Moștenirea babei Stoltz”, ar fi putut foarte bine să îi preceadă, fiindcă subiectul cărții și modelul pentru personajul principal, torționarul pocăit Septimiu Făcăleanu, mi-au ieșit în cale cu mult mai înainte.  Dar pe atunci încă nu mă gândeam cu seriozitate să scriu un roman și, așa cum se întâmplă de multe ori în viață, peste această primă impresie s-au suprapus altele, născute din alte experiențe. Abia după ce le-am expiat pe ele am reușit să trec mai departe, la povestea lui Septimiu și a pocăinței lui intens mediatizate. Trebuie să vă spun că, pentru a scrie, am întotdeauna nevoie de un impuls inițial și că, de obicei, acest impuls vine dintr-o neputință de a înțelege. Sunt scriitori care scriu ca să se elibereze, dar eu recunosc că scriu mai ales ca să înțeleg.  Așa a fost cu ,,Moștenirea babei Stoltz” și tot așa a fost și cu ,,Sindromul Stavroghin”, pe care l-am scris fiindcă îmi doream să înțeleg cum e posibil ca, dincolo de pânza groasă de distorsiuni mediatice, un fost călău să practice o pocăință plină de orgoliu.

Gândul.ro: Care este personajul preferat al cărților pe care le-ați scris? De ce?

Alina Pavelescu: Vi l-am dezvăluit deja, indirect: e secretara primăriei din ,,Moștenirea babei Stoltz”. Ea este cea care narează întâmplările din carte, încercând, cu un amestec de curaj nebun și de inocență, să exorcizeze demonii cu care trăiesc toți ceilalți. N-am intenționat să semene cu mine, dar cred că mi-a ieșit așa fără să vreau. I-am împrumutat, dintre trăsăturile mele de caracter, mai ales acea formă de naivitate care frizează adeseori prostia. Și care te pune, fără să îți dai seama, în postura de oaia neagră a societății de ”înțelepți”. Și, tot ca mine, nici ea nu se dă în vânt după învingători, în schimb are o slăbiciune pentru loseri. Îmi permit să văd în asta o formă de curaj, la fel de mare ca aceea de a-ți purta bătăliile până la capăt.

Gândul.ro: Volumul ,,Martha Bibescu și Vocile Europei’’ a fost premiat la Târgul de carte LIBREX de la Iași, în anul 2017. Cum descrieți această experiență?

Alina Pavelescu: Experiența nu are nicio legătură cu premiul, care m-a onorat, dar nu m-a condiționat în niciun fel. Are, în schimb, legătură cu descoperirea Marthei Bibescu, personalitatea și… personajul. De care m-am legat, începând de atunci, atât de mult, încât, în cele din urmă, va fi nevoie să o transform în ficțiune ca să mă eliberez de sub vraja ei.

Gândul.ro: Cât de mult reprezintă pentru dumneavoastră relația cu cititorii?

Alina Pavelescu: E esențială, ba poate chiar vitală, dar vreau să cred că nu numai pentru mine. Fără cititori nu există scriitori. Dacă nu te citește nimeni nu prea te poți numi scriitor, chit că îți spui, ca să îți ostoiești cumva frustrarea, că scrii pentru tine, pentru ”sertar”, pentru posteritate etc. Dovada că așa stau lucrurile o găsesc chiar în comportamentul celor care susțin că ei nu au nevoie de cititori ca să scrie și care, totuși, nu se pot împiedica să-și caute cititori ad-hoc, printre rude, printre prieteni, postând ce scriu  pe câte un blog sau pe o rețea de socializare. Da, chiar dacă eviți să o admiți, nu e mai puțin adevărat că nu te poți valida ca scriitor decât atunci când ceea ce ai scris a ajuns sub ochii cel puțin ai unui cititor.

Gândul.ro: La ce proiecte creative lucrați în perioada următoare?

Alina Pavelescu: Ei, eu vreau să cred că toate proiectele mele sunt creative, până și alea din bucătărie. Mai ales că, de când cu întâlnirile pe zoom, bucătăria a devenit spațiul meu predilect de creativitate, singurul loc din casă în care nu mă colonizează nimeni. Sau, mă rog, aproape nimeni, doar când și când câte o felină insistentă. Dar ca să vă răspund așa, cu pretinsă sobrietate, lucrez la un al treilea roman. De data asta, va fi despre Martha Bibescu, din motivele prezentate mai sus. Și am un plan avansat chiar și pentru al patrulea, care ar fi putut fi al treilea, dar, cum ziceam, nu așa se leagă lucrurile în scris, nu îți potrivești singur ploile inspirației. Așadar, proiecte ar fi, mai mult sau mai puțin creative, după posibilități și, mai nou, după cum te lasă distorsiunile pandemice din exterior să te concentrezi la lumea ta interioară.

Gândul.ro: Câteva gânduri de final pentru cititorii noștri?

Alina Pavelescu: Le doresc cititorilor dumneavoastră să citească numai cărți bune, recenzii pertinente și interviuri excepționale.