Interviu cu scriitoarea Elena Vlădăreanu, despre cum a luat naștere volumul de poezie ,,Bani. Muncă. Timp liber’’: ,,Mă preocupa această temă a remunerației în lumea artistică și toate întrebările pe care ni le punem’’

Scriitoarea Elena Vlădăreanu, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, este, în present, doctorandă în studii culturale la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) din București. Și-a făcut debutul editorial în anul 2002, cu volumul ,,Pagini’’, iar în decembrie 2018, a inițiat proiectul Premiile Sofia Nădejde, sub egida căruia se desfășoară Gala Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei.

Elena Vlădăreanu explică într-un interviu pentru Gândul.ro ce a inspirit-o să scrie volumele ,,Pagini’’, ,,Minunata lume Disney’’ și ,,Bani. Muncă. Timp liber’’, precum și experiența proiectului ,,Secrete de familie’’, din domeniul teatral, care a avut premiera în noiembrie 2019.

Gândul.ro: Cum a luat naștere dorința de a scrie?

Elena Vlădăreanu: Este o întrebare grea pentru foarte mulți scriitori, dar nu numai, pentru artiști, în general. Este foarte greu să răspunzi cum ai început să faci ceea ce faci, cum a început să te intereseze. Nici nu cred că este vorba de dorință. Partea aceasta de scris s-a construit natural și în paralel cu viața mea cotidiană, cu tot ce fac eu în timpul zilei. Această apariție a început foarte de demult, prin clasele a II-a, a III-a, când am început să scriu. Fiecare dintre noi, cred eu, găsește un mod de a se exprima, mai ales cei care sunt introvertiți, care sunt timizi și au tot felul de motive pentru care nu reușesc să verbalizeze ceea ce simt, ceea ce gândesc. Căutăm tot timpul o formă de a exprima lucrurile acestea. Pentru unii, este mai ușor să deseneze, de exemplu. Pentru alții, este mai ușor să cânte. Pentru mine, a fost mai ușor să scriu.

Gândul.ro: V-ați făcut debutul editorial în anul 2002, cu volumul ,,Pagini’’. De ce ați ales acest titlu?

Elena Vlădăreanu: Pentru că acea carte nu era nici poezie, nu era nici proză, avea o formă de confesiune, dar avea și formă epistolară. Era o formă destul de nouă și pentru mine, dar și pentru literatura română, în acel moment. Eu tot timpul am avut și încă am o ,,problemă’’ cu titlurile, unele îmi ies, altele, mai puțin. Acesta am vrut să fie cât mai simplu, să nu spună absolut nimic. Până la urmă, o pagină este o pagină și așa arăta și textul acelei cărți, în momentul în care l-am pus în Word.

 Gândul.ro: ,,Minunata lume Disney’’ este considerat un poem performativ, unic în poezia contemporană românească. Ce v-a inspirat să-l scrieți?

Elena Vlădăreanu: De la mijlocul anului 2000, am început să fiu interesată de calitatea performativă a limbajului poetic. Tot de atunci, am început să fiu interesată și de cum ar trebui construite aceste texte poetice, astfel încât să se apropie cât mai mult de această dimensiune performativă. ,,Minunata lume Disney’’, într-adevăr un poem lung, rupt în mai multe bucăți, este un poem la care eu scriu de mult. Cred că de prin 2009 am început să scriu la el, dar să se coaguleze efectiv, să se creeze un nucleu, s-a întâmplat abia după ce am publicat ,,Bani. Muncă. Timp liber’’. La începutul cărții, am pus un motto din Tadeusz Kantor, este un creator care mie îmi place foarte mult. Cumva, are legătură și cu citirea literală a ,,Clasei moarte’’, celebrul lui spectacol de acum foarte mulți ani, dar mă interesa, mai degrabă, teoriile pe care le avea el despre teatru, despre felul în care construiești teatrul.

M-a interesat să construiesc un decor de teatru, cu niște personaje care sunt, cumva, prinse într-un anumit timp. M-a interesat să am și niște teme foarte interesante și care sunt explorate în arta contemporană de la comunitățile marginale și comunicarea comunităților marginale, ce înseamnă să dai voce unei comunitățile marginale, până la bulling, raporturile de putere pe care eu le plasez în spațiul acesta atât de comun, atât de cunscut al școlii, de exemplu, în procesul educativ, raporturile de putere între femeie și bărbat, pe care, la fel, le plasez în spațiul acesta al școlii, la un alt nivel – nu femeie-bărbat, ci fată-băiat. Raporturile, pentru mine, sunt puțin similare și ele evoluează de-a lungul timpului, dar cred că la vârstele noastre cele mai fragede încep să se regleze relațiile între acești doi poli. Cam asta aveam în cap când am lucrat la ,,Minunata lume Disney’’.

Totodată, mă interesa și o viziune pur vizuală. Eu aveam o serie de fotografii, pe care le-am strâns din diverse locuri. Cele mai multe erau cumpărate. M-a interest să fac și o parte vizuală a acestui volum, dar, până la urmă, am renunțat la acea idee și am lucrat cu artista Liliana Basarab și ea a creat niște colaje, pe care – de altfel – le-am și prins în carte, într-o parte destul de consistentă a volumului.

 Gândul.ro: Ce ne puteți spune despre volumul de poezie ,,Bani. Muncă. Timp liber’’? Cum a luat naștere?

Elena Vlădăreanu: Ca la foarte multe din textele pe care le-am scris după 2005, după ce am publicat ,,Europa. Zece cântece funerare’’, de altfel, cred că acesta este volumul prin care eu am început să fiu interesată de partea de construcție a textului și a unei cărți. De atunci, am început să lucrez în felul următor: îmi aleg o temă care mă preocupă în momentul de față, o temă la care eu mă gândesc în mod constant. În momentul în care îmi dau seama că aș putea face ceva cu tema aceasta, încep să adun în jurul ei o mică arhivă, eu așa le numesc, în care includ diverse texte, teorie foarte multă, lucruri pe care le văd, expoziții, filme, spectacole. Cam așa am început să lucrez la ,,Bani. Muncă. Timp liber’’.

Mă preocupa această temă a remunerației în lumea artistică și toate întrebările pe care ni le punem: dacă facem artă pentru bani, până unde poți să mergi cu lucrurile acestea. De la această problemă a remunerației, am mers puțin mai departe și am ajuns la statutul femeii care este și artistă, în același timp cu partea ei casnică: are și copii, trebuie să aibă grijă și de casă, trebuie să-și vadă și de serviciu și, totodată, să-și vadă și de propria ei artă. Aici, artă este, cumva, o particularizare, dar, de fapt, în partea a doua a volumului, mă interesează munca la feminin.

Pe mine personal, mă interesează partea artistică, pentru că sunt în zona aceasta, dar nu este numai despre artiste. În a treia parte a volumului, plecând de la bani și muncă, nu putea să-ți lipsească timpul liber și am ajuns la această cantitate de timp liber: cât de mult timp liber vrem? De cât timp liber avem nevoie? E ok să cerem prea mult timp liber? A treia parte a volumului este construită pe această parte – ideea de muncă în viitor.

Gândul.ro: În domeniul teatral, unul dintre proiecte a fost ,,Secrete de familie’’, care a avut premiera în noiembrie 2019. Ce ne puteți spune despre acesta? Cum descrieţi experienţa?

Elena Vlădăreanu: A fost ultimul text pe care l-am scris aici și ultimul spectacol pe care l-am făcut cu Robert Bălan, cu care am lucrat în toate celelalte texte performative ale mele. ,,Secrete de familie’’ făcea parte din ceea ce noi am numit Teatru intim – un concept pe care l-am tot dezvoltat în ultimii ani și în care am construit spectacole, care să fie despre teme arondate spațiului domestic, vieții private, dar și construite în spații care nu sunt, neapărat, în teatrele și pe care teatrul să nu le modifice, ci pur și simplu să le folosească pentru timpul în care se desfășoară, să fie un fel de contaminare reciprocă între spectacol și spațiul de joc.

,,Secrete de familie’’ era despre secretele acelea despre care nu vorbim. A fost interesantă perioada de documentare, timp în care am făcut mai multe interviuri și treceam prin tot felul de lucruri interesante, de la povești amuzante, absolut banale din copilărie, până la chestii extrem de grave, în legătură cu care mesajul meu a fost ,,Nu ești singur!’’. Este bine să cunoaștem toate lucrurile care apasă pe umerii unei victime. Este bine să se vorbească despre ele, ca oamenii să înțeleagă că nu sunt singuri. A fost o perioadă destul de grea cât am construit acel text. Eu zic că a ieșit interesant. L-am făcut într-un apartament, pentru că așa l-am și scris și era construit pe camerele unui apartament: o scenă era în bucătărie, una – în dormitorul mare, una – în baie, ceva de genul acesta. L-am jucat cu puțini spectatori, pentru că acesta era un alt concept pe care l-am dezvoltat cu Robert. Cred că cel mai mare număr de spectatori a fost de 15, 16 oameni.

Gândul.ro: La ce proiecte creative lucrați în perioada următoare?

Elena Vlădăreanu: ,,Problema’’ este că eu am început un doctorat, anul trecut, la Școala pluridisciplinară de la CESI (n.r. Centrul de Excelență în Studiul Imaginii) și, cumva, mă preocupă destul de mult. Perioada aceasta de pandemie, am suportat-o destul de greu, nu am putut să scriu, să citesc… Când am ieșit din lockdown, mi-am văzut, în continuare, de emisiunea de la radio, de fete (n.r. cei doi copii ai săi). Sper ca la anul să reușesc să definitivez și să public un volum de proză scurtă. Ar trebui să apară o carte pentru copii, pe care am lucrat-o cu Liliana Basarab, și care este foarte simpatică. Tot sectorul editorial a avut de suferit în perioada aceasta.

Gândul.ro: Câteva gânduri de final pentru cititorii noștri?

Elena Vlădăreanu: Să se gândească la artiștii independenți din România, în principal, că lor le-a fost cel mai greu în această perioadă. Atunci când cumpără o carte, poate este scrisă de un autor român și poate – și mai bine – de o autoare, pentru că este foarte important ca literatura pe care o scriu femeile să fie apreciată la adevărata ei valoare.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.