Interviu cu scriitorul Cristian Englert: ,,Bucuria de a scrie este un drog!’’ (EXCLUSIV)

Scriitorul Cristian Englert a început să scrie primele povestiri și romane la vârsta de 11 ani, însă și-a făcut debutul literar abia în anii de liceu. A continuat să publice în ziare și reviste, iar la jumătatea anilor 1990, a înființat primul ziar românesc integral virtual, ,,Vocea Patriotului Naționale’’. Și-a publicat primul roman, ,,Candidat la crimă’’, în anul 2001.

Cristian Englert vorbește într-un interviu pentru cititorii GÂNDUL.RO despre experiența înființării primului ziar românesc integral virtual, despre debutul său în literatură, precum și despre cea mai mare provocare întâmpinată în cariera de scriitor.

Cristian Englert: ,,Bucuria de a scrie este un drog!’’

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să ne povestiți cum a luat naștere dorința de a scrie. De unde a izvorât această pasiune?

Cristian Englert: De unde? Din adâncuri. Este o presiune interioară, un gheizer care așteaptă să erupă, o vibrație care nu dispare niciodată. Scriu pentru că îmi place să scriu, dar, într-un mod mai fundamental, pentru că trebuie să scriu. Sunt, la urma urmei, atât de multe lucruri nespuse!

Dar, ca să revin, poate că ar fi mai simplu să vă spun cum am început să scriu. Aveam 11 ani, văzusem Războiul Stelelor, și eram dornic de aventuri noi. Cum puteam să mă mulțumesc cu acel „The End”, care sigilează pentru totdeauna (așa credeam pe atunci) destinul eroilor alături de care mă bucurasem și suferisem cu atâta intensitate? De ce să nu inventez eu proprii mei eroi și propriile mele aventuri, care să-mi ofere la fel de multă bucurie?… Am pus mâna pe stilou și am început să lucrez la un roman științifico-fantastic, de care părinții mei n-au întârziat să afle.

Nu era greu – fiindcă aveam pe chip o lumină și în voce o pasiune pe care nu mi-o mai văzuseră. Am continuat să scriu – în școală, în liceu, în facultate și mai târziu – și nu m-am mai oprit niciodată.

Cristian Englert: ,,Am continuat să scriu (…) și nu m-am mai oprit niciodată’’

Gândul.ro: La jumătatea anilor 1990, aţi înfiinţat primul ziar românesc integral virtual, ,,Vocea Patriotului Naţionale’’. Spuneți-ne mai multe despre această experiență.

Cristian Englert: Luasem deja, în 1989, decizia că scrisul nu e o carieră posibilă în România. Devenisem, în 1994, inginer aerospațial și aveam o meserie interesantă… și totuși lipsea ceva! Era o perioadă în care nu mai scriam decât ocazional, povestiri sau articole în presă. Gheizerul amenința să erupă, dar nu eram pregătit să scriu un roman. De ce nu un ziar? mi-am zis.

Și fiindcă întotdeauna am fost tentat să alerg înainte să știu cum trebuie să merg, l-am vrut săptămânal. Ceea ce însemna că trebuia să scriu până la sfârșitul săptămânii toate articolele, să prelucrez toate fotografiile, să creez toate gif-urile (vă mai amintiți de anii `90?) și să am ediția, fără întârziere, gata de publicare.

Se voia a fi un ziar de comentariu social, politic și cultural, și era scris cu sarcasmul moștenit de la nenea Iancu. Pentru cine scriam? Mai întâi, pentru mine. Apoi pentru câțiva colegi, apoi, brusc, au început să apară comentarii de la necunoscuți. Chiar dacă dorința mea inițială se epuizase, acum aveam brusc pe umeri greutatea responsabilității de a scrie pentru alții, la timp, despre subiecte de actualitate, cu singura pauză pe care mi-o permisesem în timpul vacanței de vară.

Ce vremuri!… Am publicat ziarul vreme de mai bine de doi ani, timp în care, odată cu dezvoltarea infrastructurii în România, începuseră să apară și alte gazete virtuale…

Cristian Englert: ,,Aveam brusc pe umeri greutatea responsabilității de a scrie pentru alții’’

Gândul.ro: Aţi debutat în literatură, în 2001, cu romanul ,,Candidat la crimă’’. Ce ați vrut să surprindeți prin acesta?

Cristian Englert: Da, acesta a fost debutul meu editorial. Mă obseda pe vremea romanul „Doctor Faustus”, al lui Thomas Mann, și în special problematica geniului și asimetria relației dintre naratorul Serenus Zeitblom și eroul Adrian Leverkuhn. Ce ar fi, mi-am zis, să scriu o poveste care, în mod asemănător, să scoată în evidență copleșitorul câmp gravitațional al minții unui geniu, dar în cheie polițistă? A rezultat „Candidat la crimă”, pe care, odată terminat, n-aveam nici cea mai vagă idee unde să-l public.

Eram complet rupt de lumea editorială, nu știam pe nimeni, nimeni nu era dispus să citească manuscrisul cuiva ivit de nicăieri. A durat ceva vreme până am descoperit în editura „Pandora” un partener de drum editorial.

Gândul.ro: Ce v-a inspirat să scrieţi romanul ,,Piramida’’?

Cristian Englert: Trecuse mult timp de la primul roman. Între timp, mă mutasem în Australia, apoi în Elveția și Olanda, luasem contact cu lumea editorială anglo-saxonă. Descoperisem că nici „dincolo” nu umblă câinii cu contracte de publicare în coadă, și, adăugându-se la experiența publicării „Candidatului”, ceva devenise evident pentru mine: editorii de pretutindeni sunt prea ocupați ca să-și permită să bage în seamă manuscrisul unui necunoscut.

Exact asta este problema lui Alexandru Damian, eroul principal al „Piramidei” – problemă fără soluție aparentă, până la întâlnirea sa norocoasă cu faimosul scriitor Marius Vasilescu, cu care ajunge să împartă câteva beri, câteva idei, și în cele din urmă, un plan extrem de riscant. Restul, cum se spune, e istorie.

Cristian Englert: ,,Nimic nu se compară cu clipa în care îți vezi o carte publicată, citită și, câteodată, iubită’’

Gândul.ro: Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o în cariera de scriitor?

Cristian Englert: Cred că am răspuns deja la întrebarea asta. Lumea editorială este din păcate una destul de închisă, în care penetrezi cu răbdare și dificultate, de obicei mulțumită cenaclurilor, colegilor, cunoștințelor. Nu este una care să întâmpine cu brațele deschise un inginer, un medic, un economist care, ca să scrie, nu poate să-și sacrifice decât serile și weekendurile.

Alte dificultăți cu care m-am confruntat au fost legate de presiunile unei cariere tehnice ambițioase, presiunea limbilor în care vorbesc, în care citesc, din care îmi extrag inspirația.

Gândul.ro: Dar cel mai emoționant moment?

Cristian Englert: Actul scrisului în plină desfășurare, actul înlănțuirii ideilor care, în final, să constituie arhitectura validă a unei piese literare, toate acestea îmi oferă satisfacții majore. Însă nimic nu se compară cu clipa în care îți vezi o carte publicată, citită și, câteodată, iubită.

Gândul.ro: Cum vă caracterizați stilul de a scrie?

Cristian Englert: Mă forțez să scriu, și în proza scurtă, și în romane, în chei diferite, potrivit contextului. Am scris baroc și am scris telegrafic, am scris sarcastic și am scris empatic. Totuși, ca să nu par că ocolesc răspunsul, tind să am un stil bogat, descriptiv, din care nu lipsesc metaforele. Mă aflu și stilistic, nu numai fizic, oarecum separat de contextul scrisului românesc din anii aceștia.

Cristian Englert: ,,Rolul scrisului este să-i bucure pe alții și să-i stimuleze intelectual’’

Gândul.ro: Cât de mult reprezintă pentru dumneavoastră relația cu cititorii?

Cristian Englert: În vreme ce scriu este ușor să uit că aș face-o pentru oricine altcineva. Bucuria de a scrie este un drog! Însă rolul scrisului este să-i bucure pe alții și să-i stimuleze intelectual, să-i țină pe marginea scaunelor și să găsească ecouri în propriile lor experiențe. Dacă simt, citesc, aud astfel de destăinuiri, știu că a meritat să scriu și că merită să continui.

Gândul.ro: La ce proiecte creative lucrați în perioada următoare?

Cristian Englert: Am un volum de povestiri terminat, în curs de editare, care s-ar putea să apară în viitorul apropiat.

Și mai există un roman, un proiect pe termen mai lung, la care încă lucrez, o poveste a anilor `50 în România. Nu una din acele întoarceri obsesive la frustrările comunismului, ci o pagină dintr-o istorie neașteptat de încărcată de evenimente.

Gândul.ro: Un gând de final pentru cititorii noștri?

Cristian Englert: Citiți cât mai mult, citiți mai ales ceea ce vă scoate din zona de confort, lărgiți-vă orizonturile și dați cuvântului scris din fața voastră, întotdeauna, o șansă. Este scris cu dragoste și își caută ecoul în sufletele voastre.