INTERVIU EXCLUSIV. Bloggerul de carte Oana Nica despre ce lipsește autorului român pentru a ajunge în topuri: ”Se teme de public, nu știe să se vândă!”

Bloggerii de carte au un rol important în ce privește vânzarea de carte, părerile lor putând influența cititorii și aducând totodată un aport vizibilității autorilor. Oana Nica, om pasionat de lectură și blogger de trei ani, răspunde întrebărilor noastre și ne convinge că scriitori români au un potențial uriaș și pot juca pe piața de carte în liga mare a autorilor de bestseller, iar cititorii sunt acolo să îi susțină.

De formație om de Litere, Oana Nica a terminat acum ceva ani secția Română-Engleză. A lucrat ca profesor vreme de cinci ani, apoi s-a reprofilat, lucrând ca traducător vreme de 6 ani, iar de 4 ani cu editurile, în vederea corecturii și redactării romanelor autorilor noștri dragi. Iubește să citească încă de când a primit primul Abecedar, la vârsta de 6 ani, iar de atunci lucrurile s-au dezvoltat într-un mod atât de armonios încât lectura și, implicit literatura, au devenit un fel de prelungire a ființei sale, un mod de viață. Tocmai de aceea, și blogul ei, căsuța ei de suflet, terapia cea mai dragă sufletului său, locul de evadare din zgomotul cotidian, Crâmpeie de suflet, a venit oarecum firesc.

„Simțeam nevoia să împărtășesc gândurile mele legate de cărți cu alți oameni pasionați de același lucru, iar aici nu prea aveam cu cine. Nu am foarte mulți cititori prin preajmă. Mi-a fost puțin teamă la început să demarez proiectul blogului, mi se părea că sunt deja suficiente existente pe piață și nu eram sigură că pot veni cu ceva nou. Mi se părea o ambiție prea nouă să cred că am inventat eu roata acum. Aveam deja pagina Crâmpeie de suflet de vreo doi ani, unde publicam gânduri și fragmente din cărțile citite, însă fără să știe cineva că eu sunt sub acel nume. Nici măcar apropiații nu au știut. Uneori, mi-e dor de acel incognito. Apoi, în urmă cu 3 ani, pe un grup de cărți, am tot primit îndemnul de a scrie pe bloguri. Nu eram sigură că vreau să mă asociez cu alții și așa a apărut blogul meu”, ne spune ea.

Recenziile sale cuprinzătoare și elaborate i-au adus vizualizări ce astăzi trec de numărul de șapte mii de vizitatori unici pe site. Colaborează încă de la începuturile blogului cu autori români sau editurile autohtone.

„Românul citește, doar că, de multe ori, este introvertit și nu iese în față să se laude. Citește în bucățica lui de lume.”

GÂNDUL.RO: Ești de acord cu sintagma deja împământenită: „românul nu citește”?

Nu pot fi de acord cu această sintagmă, mi se pare un clișeu fără un temei solid în spate. Prin mass-media se tot vehiculează „mitul” acesta, cum că românul nu citește, ca un fel de justificare a faptului că piața românească de carte nu este foarte înfloritoare. Sau că tinerii nu citesc. Toate sunt lucruri complet neadevărate, cred că eșantioanele întrebate se nimeresc a fi doar cei care nu pun mâna pe o carte. Elevii mei citeau. Mult. Pe sub bancă, la fel cum o făcea și generația mea. Aveam elevi de clasa a cincea care depășeau programa școlară și cereau constant recomandări de lectură cu o poftă avidă. Sunt grupuri de carte online extraordinar de mari, cu peste zece mii de membri. Târgurile de carte sunt mai mereu supra aglomerate. Românul citește, doar că, de multe ori, este introvertit și nu iese în față să se laude. Citește în bucățica lui de lume.

GÂNDUL.RO: Scrii pe blog de câțiva ani. Ai avut ocazia ca până acum să scrii despre un bestseller românesc?

Pe blog scriu constant de trei ani. Am scris variat. Am avut o oarecare teamă de autorii români contemporani, cu toate că iubesc clasicii români. Am ajuns la cărțile lor cu o oarecare retincență, pentru că aveam impresia că nu se ridică la același nivel cu cea străină. Vechiul stereotip. Între timp, nu mai cred asta, avem autori foarte buni, care merită tot timpul din lume. Prima carte de autor român despre care am scris pe blog cred că a fost „Ultimul Viking” de O. G. Arion, un fantasy cu vampiri tare fain, iar Oana Arion este primul autor contemporan cu care am intrat în contact. Bestseller românesc nu știu dacă avem, oamenii se tem în general de tot ceea ce e românesc. Avem tendința de foarte multe ori să ne negăm originile și, implicit, valorile, indiferent de domeniul în care românii fac performanță. Este modul nostru de a ne revolta față de lucrurile pe care nu putem sau nu avem curajul să le schimbăm și e păcat, pentru că, în acest fel, nu facem decât să îi negăm pe cei care ne bucură sufletele și care o fac într-un mod extraordinar.

Poate „Fluturi” de Irina Binder să îl considerăm un bestseller. Despre el clar am scris, deși am fost adeseori blamată, dar mi-o asum. Ar mai fi „Cartea oglinzilor” a lui Chirovici, dar dat fiind că a pornit proiectul în engleză, nu știu dacă e atât de relevant pentru piața de carte românească.

GÂNDUL.RO: Care sunt „ingredientele” unui bestseller, în opinia ta?

E destul de greu de prezis un algoritm sau ingredientele unui bestseller, pentru că oamenii sunt imprevizibili. La momentul actual, aș spune că ajută foarte tare dacă ai elemente de romantism și, implicit, erotism, sau elemente fantasy, thriller. Acțiunea neapărat alertă, limbajul simplu si uzual, un pic de dramă, un echilibru între momentele de tensiune din carte și cele romantice. Nu se caută neapărat calitatea literară, ci un gen cât mai accesibil, dovadă în acest sens fiind cărțile încărcate de clișee care vând bine.

GÂNDUL.RO: Crezi că vom putea avea și noi în curând un autor român și o carte românească care, la un moment dat, să se bucure de un asemenea prestigiu? Dacă da, ne-ai putea spune cum crezi că ar putea fi posibil?

Sunt o fire optimistă și sper să reușim să avem un bestseller românesc. Nu este ușor, deocamdată este un ideal, dar cunosc oameni din spatele unor edituri extrem de îndrăzneți, care lucrează intens la acest fapt. Trebuie să existe o reclamă intensă, o bună distribuție a cărților în toate rețelele de carte existente, folosit atât online-ul, cât și offline-ul ca mijloc de promovare. E greu, dar nu imposibil.

GÂNDUL.RO: Crezi în „puterea” cărții scrise de o mână de român?

Da, categoric. De formație, sunt profesor de limba și literatura română, nu aș putea să neg vreodată ceea ce e scris de o mână de român. Nichita Stănescu spunea într-un mod extrem de sensibil că „Limba română este patria mea.”. Extrapolând, îmi permit să spun că „Literatura română este patria mea.”

Am mai spus-o și voi continua să repet de câte ori este nevoie că avem scriitori de mare valoare, capabili să creeze cu penelurile capodopere. Au darul de a pune magie în cuvinte și de a aduce la lumină un potpuriu de emoții, te poartă prin toate stările posibile și te determină să nu mai poți lăsa deloc cărțile lor din mână. Sunt convinsă în totalitate că, dacă s-ar fi născut în cu totul altă țară, mulți dintre autorii noștri ar fi fost acum cunoscuți pe plan internațional, sunt extrem de sigură de asta. Cred că aceasta a fost neșansa lor și uriașa noastră șansă de a avea alături de noi oameni creativi, care alcătuiesc cu măiestrie lumi noi, pe unde este o adevărată plăcere să te pierzi în orice moment al zilei.

„Autorul român se teme de public în general și simți lucrul acesta. Nu știe să se prezinte sau „să se vândă”. Îi lipsește exercițiul.”

GÂNDUL.RO: Care este diferența dintre autorul român și cel străin din punct de vedere al scrierii, al abordării subiectelor?

Din punct de vedere al scrierii și abordării subiectelor, nu observ diferențe. Avem autori buni și autori slabi, la fel cum au și străinii. Subiectele abordate sunt de actualitate, piața de carte românească preia tendințele existente pe plan internațional. Ceea ce îi lipsește autorului român este încrederea în forțele proprii. Autorul străin se va prezenta în fața cititorilor extrem de sigur pe sine, indiferent de ceea ce simte la interior. Va vorbi liber fără a simți că se teme de lucrul acesta, iar faptul acesta e un mare bonus, pentru că vorbește cu ușurință și poate susține oricând un discurs ad-hoc în fața unei mase de oameni, ceea ce îl apropie de cititori. Nu se teme să iasă în față și, de multe ori, știe să se folosească de marketing pentru a vinde. Autorul român se teme de public în general și simți lucrul acesta. Nu știe să se prezinte sau „să se vândă”. Îi lipsește exercițiul. Așteaptă să fie descoperit, să se întâmple o minune și să iasă în față, or asta e greu. Nu se va întâmpla niciodată dacă nu depune un efort minim pentru a ieși un pic la lumină. Se poate folosi de social media, de blogurile de carte pentru început, apoi, se poate extinde și spre offline, spre târgurile de carte și alte evenimente de gen.

GÂNDUL.RO: Pe o scară de la 1 la 10, pe ce loc ai cataloga autorul român față de cel internațional?

Nu prea îmi place să acord note, nici elevilor mei nu adoram să le valorific progresul prin note. Autorul român este egal cu cel străin, doar atitudinea îi lipsește pentru a ajunge acolo sus.

GÂNDUL.RO: Crezi că avem șanse să ne putem ridica la înălțimea și profesionalismul celor din exterior? Și aici nu mă refer numai la scriitori, ci și la edituri.

Șanse sunt, întotdeauna. Doar că, mai întâi, trebuie combătute ceva prejudecăți legate de modul de a face lucrurile să meargă. E nevoie de implicarea statului, de un pic de sprijin nu neapărat material, ci de un cadru în care să se poată desfășura altfel activitățile culturale. Mai e mult până departe oricum.

GÂNDUL.RO: Din punct de vedere al cititorului de exemplu, ce apreciezi și ce nu, la modul general, când intră în discuție autorul român?

Apreciez întotdeauna decența și un autor care nu te atacă atunci când „îndrăznești” să spui ceva pertinent legat de cartea lui. Iubesc autorul cu care se poate discuta la infinit despre literatură, în general, și despre opera lui, în particular. Așa cum ar trebui să fie un om de Litere.

Nu îmi place acel moment în care autorul ajunge să îmi explice opera. Nu mi-a plăcut un aspect, vine din urmă și îmi spune ce a vrut să spună, ca atunci, la școală, când eram întrebați ce a vrut să spună autorul, numai că vine din partea lui. În momentul în care opera nu m-a convins, nu mă vor convinge nici explicațiile. Atitudinea e cea care aduce reale prejudicii autorului român, mai ales că astăzi ai impresia că este foarte apropiat de tine, ca cititor, pentru că poți ajunge destul de ușor la el.

”Nu se poate trăi din scris la noi”

GÂNDUL.RO: Cu siguranță, sunt momente în care discuți și cu autorii sau vă întâlniți la diverse evenimente. Care le sunt cele mai mari nemulțumiri, probleme?

Cred că printre cele mai importante probleme ale autorului român este faptul că nu se poate trăi din scris la noi. Cei mai mulți, au o slujbă cu normă întreagă și își sacrifică timpul personal pentru a scrie. Apoi, este problema absenței unui cadru potrivit promovării. Fiecare ajunge să se promoveze de unul singur, prin mijloacele pe care le deține, pentru că, de multe ori, editurile nu reușesc să ajungă acolo unde ar trebui, autorul nu vinde, și e destul de dificil să ajungi în mâinile cititorilor.

GÂNDUL.RO: Cele mai multe dintre recenziile de carte sunt laudative. Nu este cazul tău, dar ce ar trebui cititorul să înțeleagă din asta? Mă gândesc la două variante: fie toate cărțile sunt extraordinare, fie adevărul spus pe jumătate este sfânt. Care este părerea ta?

Mulți se tem de adevăr sau spun adevărurile doar pe jumătate de teamă să nu lezeze. Pentru că sunt blogger de trei ani deja, știu și discuțiile din culise și, de multe ori, ești șocat să observi o recenzie pozitivă la o carte despre care, în particular, ai auzit numai de rău. De asemenea, ca în orice domeniu, se merge pe interes, bloggerul/recenzentul își dorește o colaborare de mai lungă durată cu editura/autorul și se teme că astfel va pierde. Eu nu aș putea minți într-o recenzie. Îmi aleg foarte bine colaborările, lucrez cu persoane mature, care nu mi-au cenzurat vreodată opinia sau cerut să scriu într-un anume fel. Nu m-aș vinde pentru o carte, cumpăr destul de multe pe lună, am ce citi. Cititorii blogului meu sunt cei mai importanți, iar dacă nu aș crede în ceea ce scriu, s-ar simți. Am legat prietenii cu autori, dar, tocmai pentru că suntem prieteni, nu voi scrie o recenzie laudativă  acolo unde nu este cazul. Nu i-aș face nici un favor. Am spus-o în repetate rânduri: cel care dorește doar laude, fie ține manuscrisul în sertar, fie îl oferă doar familiei. Ca autor, ar trebui să apreciezi sinceritatea și critica constructivă.

Există și reversul medaliei: recenzii exclusiv negative, oarecum încărcate de răutate și bătaie de joc, care nu au nicio legătură cu cartea, ci doar cu faptul că autorul este român. Nici cu asta nu sunt de acord. Critica se poate face păstrând decența și diplomația.

GÂNDUL.RO: Fără să te gândești mult – care este autorul român pe care îl apreciezi și de ce?

Categoric, Andrada Rezmuveș, și nu pentru că este o prietenă extrem de dragă a sufletului meu și pentru că știu mult mai multe despre romanele pe care le scrie încă dintr-o fază incipientă, aud ideile ei încă dinainte de a le așterne pe hârtie, ci pentru că, pur și simplu, scrie minunat. Am citit-o cu o oarecare reticență prima dată, apoi m-am îndrăgostit de cărțile ei. Poate și pentru că îi cunosc romanele încă dinainte de a apărea pe piață și pentru că lucrăm cot la cot la fiecare în parte. Astfel, devin oarecum mult mai apropiate de sufletul meu. Are o putere a cuvântului scris greu de bănuit atunci când o vezi delicată și extrem de modestă. Scrierile sale aduc în față o estetică a urâtului care domină lumea adolescenților ei. Personajele sale sunt creionate cu lumini și umbre și, fără excepție, au de luptat cu demonii lor interiori. Iubește să își treacă personajele prin focurile suferinței cu o plăcere sadică aș putea spune, dar tocmai prin acest fapt se diferențiază de mulți dintre scriitorii de romance de la noi. Liniile directoare ale acțiunilor din cărțile sale nu sunt previzibile, ci te iau prin surprindere întotdeauna, oferindu-ți lovituri la care nici măcar nu te-ai fi așteptat. Caracterele sale trăiesc cu durerea în suflet, care li se imprimă asemeni unei tare, dar toate, fără excepție, încearcă să se salveze și să se ridice deasupra nivelului lor inițial, să evolueze, și asta ai de învățat citind-o pe Andrada: să nu te dai bătut, indiferent de ceea ce ai de înfruntat în prezent, de ce furtuni te bântuie cu putere. Prin iubire, întotdeauna devii mai puternic.

GÂNDUL.RO: Care este autorul străin de care îți este greu să te desparți la finalul cărții?

K. Rowling întotdeauna, voi citi cu fidelitate tot ceea ce scrie, Lisa Wingate, pentru că aduce emoția la rang de artă, Kristin Hannah pentru realism și duritate, mai nou, Lorenzo Marone sau Frederick Backman, pe care îi ador.

GÂNDUL.RO: Fii prima care va da tonul – numește o carte și un autor, care după părerea ta merită să devină primul bestseller sută la sută românesc.

Nu pot numi doar unul singur, aș fi nedreaptă. Avem mulți autori de care cred că vor deveni clasici. Am să numesc câțiva dintre ei:

Andrada Rezmuveș – „Bătăile inimii mele frânte”

Cristinne C. C – seria „Ephialte”

G. Arion – seria „Nemuritor”

Theo Anghel – seria „Am murit, din fericire!”

Georgiana Vâju – seria „Nu te împiedica de mine, te implor!”

Iulia Florentina Paciurea – „Apă plată cu lămâie”

GÂNDUL.RO: Cum vede Oana Nica, blogger-ul de la “Crâmpeie de suflet” piața românească de carte, cu bune și cu rele?

Piața românească de carte este una cu un mare potențial, însă, din păcate, lipsesc resursele materiale care să o susțină și să o ajute să se ridice la adevăratul ei nivel. Mi-ar plăcea să existe proiecte la nivel național prin care să fie susținută, pentru a își putea atinge adevăratul potențial. E oarecum suspendată în aer, te lovești de indiferență atunci când vrei să demarezi un proiect cultural, iar asta taie puțin aripile. Există proiecte individuale, dar, neavând parte de o susținere pe măsură, tind să se piardă undeva pe drum. E trist că există localități în care nu există librării sau biblioteci. La prima școală la care am lucrat, biblioteca ocupa același spațiu cu laboratorul de informatică, iar cărțile erau foarte vechi și deloc folositoare pentru programa școlară.

În schimb, față de anii trecuți, piața de carte românească a evoluat destul de tare. Există traduceri variate și de calitate, atât de ficțiune, cât și de non-ficțiune, se pune foarte mult accent și pentru cartea pentru copii, ceea ce e îmbucurător, pentru că ei sunt viitorul, apar edituri noi, care vin ca un suflu nou, cu idei inovative. Sper ca viitorul să arate un pic mai bine decât prezentul, pentru că încă mai cred că educația e baza oricărei societăți! Potențial există.