INTERVIU EXCLUSIV. Cum arată piața de carte din România prin ochii unei bloggerițe de 19 ani: „Am citit cărți scrise de autori români contemporani care le depășesc pe cele din străinătate”
Generația tânără citește, iar vocea convingătoare a unora dintre reprezentanții ei reușește să schimbe percepția multora. Dovadă stă Mădălina Fundeanu, o tânără de 19 ani, pasionată de citit, scris și fotografie, care a reușit să adune în jurul ei o comunitate frumoasă care ne inspiră pe toți. Activă pe rețelele sociale și blogger de carte, când vine vorba de autorii români contemporani, ea îi susține și îi îndeamnă și pe ceilalți să facă la fel, citindu-le cărțile.
Mădălina Fundeanu a terminat cursurile în cadrul Liceului Teoteric „George Călinescu” din Capitală, își dorește să urmeze o facultate și să își clădească viitorul dorit. Peste câteva zile va susține prima probă la BAC și, sigur, va avea succes! Activează în mediul online, pe Instagram, acolo unde are, de aproape 2 ani, o pagină în care promovează lectura : @angelswithbooks. Blogger se poate numi de aproximativ un an de zile, de când și-a creat blog-ul cu același nume, în care obișnuiește să scrie recenzii cărților și să promoveze, mai ales, autorii români contemporani. Este o fire ambițioasă, creativă, puternică și crede că poate obține mereu ceea ce-și doresc, cât timp muncește și se dedic.
”Îmi doresc să inspir tinerii să citească mai mult și să-i fac să perceapă lectura ca pe o activitate distractivă și atrăgătoare”
GÂNDUL.RO: Mădălina, cât de mult citesc adolescenții?
Contrar faptului că eu am întâlnit o mulțime de adolescenți pasionați de lectură, ei fiind excepția de la regulă, marea majoritate a tinerilor preferă mai degrabă ecranizările și privesc cărțile ca fiind mai puțin interesante. Cred că acest lucru se întâmplă și din cauză că nu au fost obișnuiți de când erau mai micuți cu lectura sau nu au avut pe cineva în familie care să le inspire această pasiune.
GÂNDUL.RO: Cât de promovați sunt autorii români în școli/licee?
Nu prea sunt promovați. În afară de niște opere ale autorilor clasici, pe care trebuie să le învățăm pentru examene, sub presiune, autorii în sine nu sunt deloc promovați, mai ales cei contemporani. Ideea de lectură este oferită într-un mod complet greșit, este prezentată ca fiind o obligație pentru a obține niște note bune, în niciun caz ca fiind o metodă de relaxare, de dezvoltare sau ca fiind, pur și simplu, o activitate plăcută.
GÂNDUL.RO: Ce ar trebui schimbat în platforma școlară când vine vorba de lectură?
Cred că o bună metodă ar fi introducerea cluburilor de lectură în școli. Elevii ar trebui să fie încurajați să citească mai mult, să descopere mai multe genuri literare până când își vor putea alege preferatele. Ar trebui să existe recomandări mai vaste, să se vorbească mai mult despre cărți în general, nu doar despre lecturile obligatorii. Să fie ceva interactiv, plăcut, care să atragă mai multă lume și să li se prezinte o altă latură a lecturii, cea distractivă.
GÂNDUL.RO: Cum sunt văzuți autorii clasici de către tineri?
Autorii clasici sunt văzuți, din păcate, ca fiind autorii unor opere greu de citit sau de înțeles, nu atrag atât de mulți cititorii tineri, însă asta din cauza faptului că mulți au rămas la operele predate în școli/licee. Nici eu nu am o pasiune pentru clasici, însă, în ultimul timp am descoperit opere de-ale lor care chiar mi-au plăcut peste măsură.
„Cititorii pot fi cei mai duri critici, dar și cei mai puternici susținători.”
GÂNDUL.RO: Care sunt genurile preferate?
Depinde foarte mult de preferințele fiecăruia, însă cred că ficțiunea primează.
GÂNDUL.RO: Cât de citiți sunt autorii români contemporani?
Din ce în ce mai citiți. Observ că multă lume începe să-și îndrepte atenția și către autorii țării noastre și descoperă operele lor, iar unele chiar se ridică la nivelul așteptărilor pe care le au cititorii, poate chiar le întrec.
GÂNDUL.RO: Sunt apreciați de către adolescenți? Mai mult sau mai puțin decât cei din afară?
Apreciați sunt, însă, în momentul de față, podiumul aparține autorilor străini, din păcate. Dar, cine știe, să sperăm că acest lucru se va schimba în viitorul apropiat.
GÂNDUL.RO: De ce crezi tu că, în mod obișnuit, adolescenții nu participă la evenimentele ce au în prim plan lansarea de carte?
Poate pentru că nu sunt suficient de mediatizate aceste lansări sau organizatorii nu știu să atragă publicul tânăr așa cum ar trebui. Din păcate, nu văd ca lansările de carte să fie atât de promovate în România, precum sunt alte evenimente, iar unii tineri le percep ca fiind plictisitoare, lucru greșit de altfel. Lansările de carte pot fi foarte distractive. Poți cunoaște oameni care împărtășesc aceeași pasiune și, cel mai important, poți cunoaște scriitorii. Astfel, se poate descoperi omul din spatele operei. Un alt factor imporant constă în cercul lor de apropiați, fiindcă, dacă nu sunt încurajați sau împinși puțin de la spate de către prieteni sau familie, nici nu vor simți dorința să meargă singuri la un astfel de eveniment.
GÂNDUL.RO: Cum tratează scriitorul adolescentul? Adică, există interacțiune între el și cititori?
Din câte am observat eu, da, există interacțiune între scriitor și cititori, cel puțin în mediul online. Marea majoritate își dedică timp pentru cei care le citesc opera, acesta fiind un mare plus, pentru că e important ca autorul să-și țină publicul aproape, să le transmită căldură și apreciere pentru suportul lor sau să țină cont de criticile constructive care li se oferă. Cititorii pot fi cei mai duri critici, dar și cei mai puternici susținători.
GÂNDUL.RO: Ești blogger. Cum ai reușit să ajungi la un număr de followeri atât de mare?
Am strâns o comunitate de oameni frumoși în jurul meu cu care pot împărtăși aceleași pasiuni, dar și părerile, nu doar simpli urmăritori. În primul rând, îmi place să cred că cei care îmi sunt alături și îmi urmăresc activitatea au văzut în mine bucuria și entuziasmul pentru cărți, au empatizat cu mine și au avut încredere în recomandările mele. În al doilea rând, am depus mult efort în pasiunea mea pentru a o ridica la un nivel mai mare. Publicul este atras de frumos, așa că m-am străduit ca fotografiile mele să arate bine din punct de vedere estetic, să recomand cărți bune, care merită a fi citite și să îmi scriu calitativ articolele pe blog. Și nu în ultimul rând, sinceritatea, determinarea, ambiția și creativitatea aduc întotdeauna rezultatele dorite.
GÂNDUL.RO: Când citești o carte, cum o faci? Prin ochii cititorului sau al blogger-ului?
În ambele feluri. Mă bucur de cartea pe care o am în față și mă relaxez citind, dar sunt atentă la detalii și la orice aspect pe care îl pot aborda în recenzie. De asemenea, îmi evidențiez mereu citatele favorite, chiar dacă trebuie sau nu să vorbesc ulterior de acea carte într-un articol pe blog.
GÂNDUL.RO: Cine reușește să facă diferența – cititorul sau blogger-ul?
Blogger-ul din mine are, cu siguranță, obiecțiile pregătite mereu și el este cel care dă „verdictul” final în privința unei cărți.
GÂNDUL.RO: Care sunt criteriile pe care le ai în momentul scrierii unei recenzii?
Sunt foarte atentă la detalii, la stilul de scriere, ritmul în care se desfășoară acțiunea și la acțiune în sine, felul în care sunt construite personajele, conturarea cadrului și a descrierii, iar lista poate continua la nesfârșit. În principiu, încerc să abordez orice poate fi de comentat la o carte pentru a le prezenta oamenilor pe larg ce pot găsi în opera respectivă și pentru a-i ajuta să își facă o idee cât mai clară, dar fără a da spoilere.
GÂNDUL.RO: Te ferești în recenziile tale să spui că nu ți-a plăcut o carte, un scriitor?
Încerc să rămân obiectivă în momentul în care vorbesc despre o carte, pentru că fiecare om are propriile gusturi care nu se discută, iar ceea ce nu îmi place mie, poate să fie pe placul altei persoane. Însă, punctez mereu punctele forte și menționez ce minusuri am găsit eu la o carte, dar îmbrac totul într-o manieră cât mai elegantă cu putință.
GÂNDUL.RO: Din punct de vedere al subiectelor alese și al acțiunii propriu zise, autorul român se ridică la înălțimea celui de afară?
De multe ori am fost surprinsă de ideile autorilor români și de originalitatea de care au dat dovadă în cărțile lor. Așa că răspunsul meu ar fi : autorul român se apropie mult de cel din afară, atât din punct de vedere al subiectelor, cât și în ceea ce priește acțiunea. Însă, există și excepții. Am citit cărți scrise de autori români contemporani care le depășesc pe cele din străinătate.
GÂNDUL.RO: Cum găsești editurile din România? Au oferte interesante?
Piața de carte din România e foarte vastă și se poate observa cum ia amploare pe zi ce trece. Putem găsi tot ce ne dorim și la prețuri bune, doar cu o simplă căutare pe Internet. Ideea este doar să ne dorim să căutăm. Ofertele variază, iar editurile pun pe tavă cărți din toate categoriile.
GÂNDUL.RO: Care sunt cele mai delicate probleme cu care te confrunți în calitate de blogger?
Până la momentul actual nu am întâmpinat mari probleme în ceea ce fac, însă pot spune că timpul ar fi cel care mă „supără” de cele mai multe ori. Nu pot face tot ce îmi propun atât de repede pe cât ar trebui sau pe cât se așteaptă oamenii de la mine, mai ales că sunt o perfecționistă și muncesc până când iese totul așa cum vreau.
GÂNDUL.RO: Ce înseamnă pentru tine o carte cu greșeli?
Depinde de numărul lor sau de cât de grave sunt. Este uman să mai apară câte o mică greșeală ici colo, dar dacă devin prea dese sau supărătoare, atunci consider că editura nu și-a îndeplinit meseria în totalitate și au tratat cu superficialitate acest aspect, care e foarte imporant, totuși.
GÂNDUL.RO: Ai vreun autor român preferat și de ce?
Nu pot alege un singur autor preferat, în general. Sunt o mulțime cei care au creat opere literare care să-mi rămână tipărite în suflet, fiecare are propriul stil, propriile idei și toți transmit alte emoții. Îi respect și îi apreciez pe toți și mă bucur că am avut ocazia să le citesc cărțile sau să interacționez cu unii dintre ei.
„Citiți. Descoperiți. Fiți originali.”
GÂNDUL.RO: Cât de receptivi sunt urmăritorii tăi?
Sunt mulți cei care mi-au luat în considerare opiniile și care sunt activi la postările mele, iar pentru asta nu pot decât să mă bucur, să le mulțumesc și să le promit conținut din ce în ce mai bun.
GÂNDUL.RO: Cum vezi tu piața de carte din România? Are nevoie de ceva mai mult sau este bine așa cum este?
Din punctul meu de vedere, este bine, deși mereu este loc pentru mai bine. Poate nu ar strica mai multă promovare a scriitorilor români contemporani, care au nevoie de mai multă susținere și vizibilitate.
GÂNDUL.RO: Ai auzit de scriitori români, publicați în străinătate?
Știu că sunt câțiva autori care au reușit, iar cărțile lor au trecut de granițele României. Un bun exemplu este Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani. Sper ca viitorul să fie generos cu mai mulți dintre scriitorii noștri și să reușească cu munca lor la nivel internațional.
GÂNDUL.RO: Ai citit cărți scrise de autori români traduse în alte limbi?
Sincer, până acum nu. Dar mi-ar face plăcere să dețin și astfel de exemplare.
GÂNDUL.RO: Pe o scară de la 1 la 10, unde se află scriitorul român față de cel străin?
Dacă ne raportăm la talentul lor de a scrie, aș putea face o medie și aș spune în jur de locul 7.
GÂNDUL.RO: Pe o scară de la 1 la 10, unde se află editurile?
Luând în calcul calitatea cărților vândute de editurile din România și varietatea lor, aș spune 8. Editurile fac o treabă din ce în ce mai bună.
GÂNDUL.RO: Ce mesaj ai pentru tinerii de vârsta ta?
Citiți. Descoperiți. Fiți originali. Aveți curaj și munciți pentru ce vă doriți. Aveți încredere în dorințele și pasiunile voastre, pentru că puteți obține tot ce aveți în gând. Și nu în ultimul rând, îndrăzniți să visați la mai bine, puterea schimbării stă în noi.