Lansare de carte | Culiță-Ioan Ușurelu – ”Dialoguri polifonice. O sută de interviuri cu scriitori”

Publicat: 27 10. 2022, 12:53

În perioada 27 – 30 octombrie se desfășoară, la Focșani, ”Târgul de carte – ediția a XVI-a”, iar printre scriitorii ale căror noi volume vor fi prezentate se află și profesorul Culiță-Ioan Ușurelu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Culiță-Ioan Ușurelu va lansa volumul ”Dialoguri polifonice. O sută de interviuri cu scriitori”, deschizând pentru tânăra generație, așa cum precizează academicianul Nicolae Breban – care pune un accent pe erudiția și pledoaria autorului -, ”drumul spre acele valori care au făcut posibile nu numai creația și știința românească, dar și luciditatea și conștiința de sine a creatorului de pe ambele versante ale Carpaților”.

Culiță-Ioan Ușurelu, în ”Cuvântul înainte” al cărții, spune că cititorii se vor afla în fața unui ”roman cu peste o sută de personaje”, creionând și un ”portret” general al celui/celei care va răsfoi paginile volumului ”Dialoguri polifonice. O sută de interviuri cu scriitori”.

”De fapt, volumul de față este un roman cu peste o sută de personaje de excepție, ceea ce mă bucură și mă obligă în același timp. Cum văd cititorul acestui roman? Distins, leal, o persoană care îmi impune să fiu demn de educația sa literară, de încrederea pe care mi-o acordă etc.  Având mereu gândul la cel care va citi,  am încercat să-i aduc, prin permanenta provocare a interlocutorilor, ca într-o oglindă fermecată, trecutul și prezentul, iar uneori și viitorul literaturii… Am reușit sau nu. Timpul va decide”, mărturisește scriitorul Culiță-Ioan Ușurelu.

”De ce n-aș recunoaște, întâlnirea cu scriitorii din această carte mi-a provocat plăcute și mari emoții, chiar revelații. Mai ales că peste cinzeci la sută dintre ei mi-au fost și îmi sunt prieteni. (…) Ordinea așezării scriitorilor în pagină este doar alfabetică, eu considerându-i pe toți valoroși din punct de vedere spiritual”

Culiță-Ioan Ușurelu

 

Culiță-Ioan Ușurelu – ”Dialoguri polifonice. O sută de interviuri cu scriitori”

”Abilitatea cu care știe să evidențieze mai multe laturi, mai puțin vizibile”

Emilian Marcu, în prefața volumului ”Dialoguri polifonice. O sută de interviuri cu scriitori”, scoate în evidență abilitatea scriitorului Culiță-Ioan Ușurelu de a sintetiza, ”în deschiderea dialogului” cu personalitățile intervievate, ”ceea ce este cu totul deosebit în interviul realizat”.

”Demersul lui Culiță-Ioan Ușurelu este cu atât mai meritoriu cu cât știe să îi lase pe cei intervievați să exprime, cu multă lejeritate, toate câte nu pot fi spuse sau nu au cum să le spună în textele lor. Dialoguri polifonice este, cu siguranță, una dintre cele mai mari și mai bune cărți de interviuri care s-a publicat la noi în ultimii ani”, notează Emilian Marcu.

În cuprinsul acestui impresionant volum de interviuri, cititorii vor descoperi dialoguri foarte interesante cu Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, Paul Everac, Eugen Simion, Cristina Ștefan, Ecaterina Petrescu Botoncea, Cristian Petru Bălan, Radu Cârneci și mulți, mulți alții, interviurile purtând harul scriitorului de a captiva atenția, de a provoca interlocutorul, în cel mai bun sens al cuvântului, și de a oferi, peste timp, o simbioză literară autentică.


Citește și: