Prima pagină » Gânduri printre cărți » MILENARIUM, Dicționarul Enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea: ”Izvorul de lumină, al nobleței valorii”

MILENARIUM, Dicționarul Enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea: ”Izvorul de lumină, al nobleței valorii”

MILENARIUM, Dicționarul Enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea: ”Izvorul de lumină, al nobleței valorii”

În cotidianul asfixiat de îndoială, incertitudine, de boală și de moarte, prin intempestiva și tragica ”sosire” a unui dușman nevăzut care a decimat omenirea, ducând în neființă oameni dragi – bunici, părinți, soți, frați, surori, copii, nepoți – fără nicio urmă de regret, o activitate care să poată scoate oamenii din prezentul plin de răni necicatrizate, de suferințe spirituale necicatrizante, ar aduce o speranță și o rază de lumină.

Proiectul MILENARIUM a debutat cu volumul I în plin val trei al pandemiei declanșate în martie 2020, volumul al III-lea fiind alcătuit în plin val patru pandemic.

În această bătălie cruntă, România a pierdut valori incomensurabile ale artei și literaturii, pierderi care au marcat vieți, trăiri, suflete, dar care au oferit motivația de a merge mai departe, cinstindu-le memoria și activitatea. Printre ei, scriitorul Paul Goma, academicianul Nicolae Dabija, poeta Mariana Gurza, promotorul cultural Ligya Diaconescu, sunt doar câteva dintre numele pe care vom continua să le rostim cu drag.

În bogata și vasta istorie a literaturii române, dicționarele au ocupat, fără îndoială, un rol important în consemnarea datelor biobibliografice, referințelor critice și, mai rar, extraselor din operele scriitorilor, cel mai firesc, din dorința logică de a realiza o frescă a literaturii perioadei selectate.

MILENARIUM – Dicționarul Enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea s-a născut tocmai dintr-o astfel de nobilă dorință.

Scriitori de limbă română de pe întreg mapamondul au dat curs invitației

Scriitori de limbă română de pe întreg mapamondul au dat curs invitației, proiectul devenind dintru început unul de anvergură internațională, numărând 40 de înscrieri în doar 2 ore de la lansare. Uniți de dulcea și armonioasa limbă română, confrați din patria mamă, dar și din Republica Moldova, Europa, Canada, America, până în îndepărtata Australie, au reușit să transforme dorința în realitate.

  • Volumul I cuprinde un număr de 64 de scriitori, personalități ale literaturii românești contemporane, care, prin activitatea literară deosebită, și-au câștigat un loc binemeritat în panteonul valorilor românești.
  • Volumul II cuprinde un alt set de 66 de scriitori, completând de minune panteonul MILENARIUM cu alte și alte personalități care au subscris cu generozitate acestui proiect.
  • Volumul III include un număr de 71 de scriitori.

Până în acest moment un număr de 201 scriitori au subscris proiectului MILENARIUM. Departe de a se dori o întreprindere exhaustivă, care să nu suporte termene de comparație sau să exprime orgolii nejustificate, noul proiect Armonii Culturale este o lucrare de suflet, care are – ca însemne fundamentale – respectul față de români, față de România și aduce un serviciu pozitiv de imagine scrisului românesc din deceniul al III-lea al mileniului al III-lea.

”Nu s-a dorit ca această lucrare să fie un simplu inventar de date, ci să cuprindă și un extras din opera scriitorului, tocmai pentru a lua pulsul literaturii momentului, pentru a simți lumina sufletelor adunate aici. Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea este structurat în mai multe volume, în care noi pagini se vor adăuga valorilor unui întreg, ce se dorește reprezentativ”, spune Gheorghe A. Stroia, coordonatorul acestui proiect de anvergură.

”Includerea în dicționar este făcută în ordine strict alfabetică, intenția noastră nefiind aceea de a crea ierarhii părtinitoare, ci de a adăuga nuanțe, optici, viziuni noi, în cromatica unică a literaturii actuale. Le mulțumim cu încredere și speranță tuturor celor care au acordat credit acestui inedit proiect, care au făcut ca MILENARIUM să prindă aripi cu care să traverseze râuri, fluvii, mări și oceane, țărmuri de lacrimi și dor, pentru a ajunge la sufletele oamenilor!”

Gheorghe A. Stroia

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate