Mircea Țara: „O lume fără povești nu poate exista”

Dacă Marea Britanie se mândrește cu J. R. R. Tolkien, România se mândrește cu Mircea Țara, un autor care s-a impus pe piața de carte autohtonă cu seria high-fantasy Baladele Nlithiei. Un tărâm nou și magic pentru care tânărul nostru scriitor a inventat o nouă limbă, populat de dragoni și alte creaturi fantastice, dar și de oameni, liandrini, zollani, demoni sau vrăjitori, Nlithia este pentru Mircea locul de joacă preferat atunci când vina vorba despre imaginație fără limite.

Scriitorul care vorbește limba dragonilor și aduce magie în sufletele noastre cu fiecare volum din Baladele Nlithiei este însă și traducător, dar și un publicitar de succes. Iubește să călătorească – ceea ce se vede și se simte imediat din romanele sale –, este prieten foarte apropiat cu cafeaua, iar în consecință consideră noaptea cel mai oportun moment pentru desfășurarea creativității. Pe lângă aventuri extraordinare pe tărâmuri fantastice, Mircea mai visează cu ochii deschiși ca într-o zi să locuiască undeva pe o faleză în Scoția.

Gândul: Îți mulțumim, Mircea, pentru timpul pe care ni-l acorzi cu acest interviu!

ACTUALITATE Fructul bogat în antioxidanți care stimulează organismul. Are proprietăți antiinflamatoare și antiseptice

22:56

ACTUALITATE Cât plătești pentru 3 nopți de cazare în Bucovina, de Sărbători. Turiștii sunt întâmpinați cu tradiții cu totul speciale în „Țara Fagilor”

22:20

Mircea Țara: Mulțumesc și eu pentru invitație. Să știți că nu m-ar deranja și pe o faleză în Irlanda. Vreau să vă mulțumesc și pentru complimentul neașteptat din introducere. Tolkien este, ca pentru mulți alți scriitori de literatură fantastică, o inspirație și o piatră de temelie pentru mine. Și, deși mă simt flatat, mai am mult până să ajung la statura lui. Dar este o comparație pe care o voi lua drept provocare.

Gândul: Întotdeauna m-am întrebat, și întreb la rândul meu pe oricine care îmi iese în cale, cum ar arăta lumea aceasta fără poveşti?

Mircea Țara: Plictisitoare? Anostă? Lipsită de mister? De progres? Am fi probabil încă în peșteri, dar înainte de picturile de pe pereți, care ele însele sunt o formă de poveste. Un vânător care s-a lăudat cu captura lui, sau a explicat copiilor lui, care erau prea mici să se aventureze departe de peșteră, cum arăta animalul pe care îl mâncau la cină. Poveștile fac parte din structura noastră mentală. Fără întrebarea „cum ar fi dacă…?” și poveștile care s-au născut din această întrebare, omenirea nu ar fi progresat. Poveștile nu doar ne stimulează imaginația, dar ne forțează limitele cunoașterii exterioare, a lumii în care trăim, în care am trăit și a lumii în care am putea trăi, dar și limitele cunoașterii interioare, care ne ajută să ne înțelegem mai bine motivațiile, deciziile, defectele și calitățile, oferindu-ne oportunitatea de a ne schimba în bine.

În aceeași idee, mi se pare fascinant mitul iudeo-creștin al creației. Dumnezeu vorbește și lumea ia ființă. Dumnezeu povestește și natura apare, crește și înflorește. Iar apoi mai avem acest sâmbure de adevăr – „La început a fost Cuvântul”, care poate explică cel puțin în parte de ce poveștile sunt atât de adânc înrădăcinate în viața noastră și de ce o lume fără povești nu poate exista.

Gândul: Dacă ai putea să faci magie (și în realitate, nu numai în scris), cum ai transforma lumea literară românească din zilele noastre?

Mircea Țara: Sunt două lucruri care mă întristează și, recunosc, nu le înțeleg complet, când mă gândesc la lumea literară. Primul este mentalitatea separatistă. Noi cu ai noștri, cine nu e cu noi e împotriva noastră și, bineînțeles, toți ceilalți nu știu să scrie. O astfel de atitudine ține la distanță de lumea literară și de scris mulți oameni talentați și descurajează creația literară.

Al doilea este modul arogant în care unii scriitori își tratează cititorii și criticii onești. Poate este un defect profesional, lucrând în advertising primesc continuu feedback (avizat și neavizat) la tot ceea ce fac și poate m-am obișnuit cu sistemul de observații și critică. Încerc mereu să văd unghiul din care privește celălalt și de unde vine critica respectivă și nu o iau personal. De aceea, nu înțeleg anumiți scriitori care se ofensează când un cititor, un blogger de carte sau oricine care și-a făcut timp câteva ore să treacă prin carte, ba chiar a plătit cartea, își dă cu părerea (avizat sau neavizat). Un astfel de autor nu face altceva decât să își îndepărteze și puținii cititori pe care îi are.

Cu magie aceste lucruri s-ar rezolva poate instant. Partea bună, mereu este o parte bună, este că se pot rezolva, în timp, și fără magie. Trebuie doar suficienți scriitori să publice cărți de care oamenii să se îndrăgostească. Iar potențial literar (chiar dacă românul s-a născut doar poet și nu romancier) este.

Gândul: Pentru că în palmaresul tău intră și faptul că eşti copywriter și lucrezi în publicitate, poate ar fi interesant să ne răspunzi la următoarea întrebare: la modul general, gândind de la mare spre mic, putem vorbi despre o publicitate a cărții românești în România contemporană?

Mircea Țara: Pentru că publicitatea ia multe forme, nu doar reclame la TV, da, putem vorbi despre asta. Dar ca și cu orice produs, depinde în mare parte de cererea pieței. Sunt câteva edituri care au bugete medii (nu aș spune mari) cu care fac o treabă foarte faină, în special în online: facebook, instagram, programe de afiliere, parteneriate cu book bloggers, vloggeri, micro-influenceri, bannere, evenimente online, etc. Dar majoritatea editurilor, din păcate, se descurcă cu bugete restrânse care permit o promovare limitată.

Gândul: Revenind la seria Baladele Nlithiei, publicată la Crux Publishing, povestește-ne câte ceva despre ea.

Mircea Țara: Baladele Nlithiei este o serie high-fantasy care are loc într-un tărâm unde magia și dragonii sunt reali, dar în cantități insuficiente pentru a înfrunta invazia iminentă a întunericului.

Lied și Asht, barzi și hoți de profesie amândoi, alături de Mira și Vel, ucenici în ale furtișagului, bibliotecare Calya și dragonul Blu sunt protagoniștii neconvenționali care trebuie să ajute la restaurarea echilibrului și salvarea Nlithiei. Atâta doar că ei nu se pricep atât de bine la salvarea lumii, cât se pricep la jafuri imposibile. Ce bine că cele două, din când în când, se aliniază.

Gândul: Care dintre cele patru titluri din serie pe care le-ai publicat până acum ți-a dat cele mai mari bătăi de cap și de ce?

Mircea Țara: „Căderea celor șapte turnuri”, fără doar și poate. Începusem cu un plan, aveam schițate direcțiile în care voiam să merg și o multitudine de fire narative și personaje. Apoi, în timp ce lucram la carte mi-am dat seama că povestea principală ar fi fost mult prea greu de urmărit și a trebuit să renunț la câteva zeci de pagini și să reconfigurez toată structura cărții. Dar pentru toată bătaia aceasta de cap, cred că este cea mai bună carte pe care am scris-o până acum. Se leagă foarte bine atât cu „Inima Dragonului”, continuând povestea de acolo, dar și cu „Secretul regelui nemuritor”, prin faptul că personajele se întorc în aceeași cetate după aproximativ cincisprezece ani. Cei care citesc ambele cărți pot observa progresul. Mai mult, cei care au citit deja nuvela „Vrăjitoarea de foc”, apărută în această primăvară, vor recunoaște și vor cunoaște mai bine câteva personaje din „Căderea celor 7 turnuri” – cruciale pentru desfășurarea conflictelor ce au loc pe tot cuprinsul Nlithiei.

Gândul: Dintre toate elementele literaturii high-fantasy, de ce te-ai concentrat în mod special pe dragoni ca elemente-cheie ale seriei Baladele Nlithiei? Întreb pentru că dragonii tăi sunt cu mult diferiți de dragonii lui Merlin sau de dragonii imaginați de Tolkien sau George R. R. Martin.

Mircea Țara: Nlithia este un tărâm unde trăiesc oameni. Și unde sunt oameni, există și nedreptate. Există răutate și înșelătorii, avariție, cruzime, minciună. Aveam nevoie de o creatură fantastică puternică, înspăimântătoare, care să poată face lucruri extraordinare, magice. Voiam ca această ființă să poată reprezenta simbolic dreptatea (ea mă ajută pe mai multe nivele simbolistice, dar asta e o poveste mai lungă și demonstrează doar cât de complexe pot fi aceste creaturi magice). Nu doream ca această ființă să fie, vizual, un animal drăguț, ci unul care impune respect, chiar frică prin simpla prezență, în unele cazuri. Dragonii în cărțile mele mai mult decât personaje bune, sunt personaje drepte. Iar dreptatea nu e întotdeauna frumoasă. Uneori e chiar înspăimântătoare și poate fi nemiloasă.

Deși în unele basme sunt ființe care doar distrug, răpesc prințese și le mănâncă, iar în alte cărți sunt creaturi avare obsedate de bogății, sau chiar imaginea răului, a diavolului, pentru mine dragonii sunt creaturi pur magice care ilustrează perfect ideea de dreptate. În plus, mi-au oferit oportunitatea de a le creiona o altă latură, prea puțin exploatată în literatură – aceea de ființe gânditoare, care experimentează emoții și care au o personalitate bine conturată. Marele Sal chiar și în viața de apoi este un gigant înspăimântător. Bineînțeles, Blu este un scump, dar nu prin modul în care arată neapărat, ci prin modul în care se comportă și comunică. Apoi este Sark care e plictisit și leneș de felul lui. Dar fiecare dintre aceștia reprezintă o fațetă a dreptății și ajung să o împartă în stânga și dreapta, uneori făcând ravagii mai mari decât s-ar fi așteptat cineva.

Gândul: Imaginează-ți că ai șansa să te adresezi comisiei de cultură din Parlamentul României, dar nu vei vorbi tu, ci micul dragon Blu. Ce mesaj le-ar transmite el? Te rog, tradu-ne în cazul în care nu înțelegem limba străveche pe care o vorbesc dragonii sau unii dintre locuitorii Nlithiei.

Mircea Țara: Alan ison osper eis lianis ar vatis. Akekara ov lianirmis. Iv lianirmis ancar or otmais un or myalis. Innov! Sur eion farrishta ansi lothis und arrigis!

Nu e chiar o traducere exactă, ci mai mult o adaptare. Limba străveche a Nlithiei este mai mult o limbă a conceptelor. Încă încerc să îi dau de cap, cum se formează, cum se structurează, care sunt legăturile dintre cuvinte și cum se declină. Iată răspunsul adaptat:

O țară este atât de prosperă pe cât locuitorii ei sunt de educați. Aveți grijă de cei mici. Dați-le mâncare pentru burți, dar și pentru minte. Acum! Sau am să vă ard hainele și mașinile scumpe!

Ce să zic, Blu are o inimă mare pentru cei mici, de când o puștoaică și frățiorul ei l-au ajutat să elibereze Osa de sub influența nefastă și periculoasă a Vânătoarelor.

Gândul: Cum crezi că ar fi văzute și primite operele și personajele tale de către publicul din străinătate? Îndrăznești să visezi într-acolo?

Mircea Țara: Da. Îndrăznesc să visez. Nu costă nimic și e o motivație bună să mă străduiesc să scriu și să creez povești din ce în ce mai bune. Nu știu dacă voi ajunge să public în engleză Baladele Nlithiei, nișa de fantasy este aproape la saturație în vest, sau cel puțin așa mi se pare. Încerc să fiu cât de bine ancorat în realitate cu visul acesta. Altfel nu ajung să văd visul acesta văd împlinit. Deși, fără aroganță, Baladele Nlithiei se ridică la nivelul unor serii contemporane de succes. Îmi place să citesc ce scrie competiția.

Gândul: Sunt mulţi tineri care scriu literatură fantastică la noi în țară și aspiră la statutul de autori publicați. Ce sfat ai avea pentru cei care își încearcă norocul în această arie a literaturii, deloc ușor de abordat?

Mircea Țara: Citește. Scrie. Rescrie. Repetă. În fiecare zi dacă se poate. Până iese. Nu este altă cale. Acesta e sfatul pe care l-am luat de la toți marii scriitori contemporani – Stephen King, Neil Gaiman, Margaret Atwood.

Gândul: Îți mulțumim, Mircea! Până când ne vom reîntâlni cu ocazia lansării unui nou volum din Baladele Nlithiei, îți urăm succes și inspirație!

Mircea Țara: Mulțumesc. Am să vă aștept cu o carte plină de magie, preoți-războinici și pirați. Nu știu dacă aveam voie să zic asta.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.