Maestra – căci deja nu se cade s-o numim altminteri! – Lili Bobu are multe talente pe care și le exersează ascunsă, ca într-o fermecată scorbură de taină albastră din care dă la iveală, din când în când, adevărate opere de artă, dar, mai ales, de cultură, de memorie, de conștiință, de dăinuire întru merit și frumos.
Panoplia acestora constituie deja o întreagă bibliotecă, dedicată, pe cât a putut ea de frumos și adevărat, unor oameni de distincție și merit în diferite paliere ale valorii. Fie că se străduiește a lumina înalt trena de har lăsată de Eminescu în cugetele urmașilor săi întru poezie, sau să afle bobul de lacrimă fermecată a inspirației lui Eugen Doga, dar, mai ales, să afle cel mai pur sunet sufletesc al creației lui Grigore Vieru, ea reușește să realizeze, de fiecare dată, o co-rezonanță uimitoare între ceea ce, pe vremuri, se numea fond și formă.
Și în această carte – interviu inedit – cu mult regretatul poet, tribun și nouă prieten de suflet profund, Nicolae Dabija, intitulată Poezia este un gest de protest contra dezordinii lumii, această polifonie de valoare se manifestă deplin și îndelung remanent în cugete.
Căci și de astă dată, editoarea – de fapt, este mult insuficient a o numi așa, căci ea este o creatoare de opere de artă bibliofilă cu totul ne-mai-practicată azi – relevă frumusețea și adevărul profund al vibrației spirituale a lui Dabija care sunt surprinse atât prin întrebările de magician-reporter ce ridică, parcă insesizabil, ”mingea la plasă” celui intervievat, în așa fel încât acesta răspunde prin raze și sensuri care, devenite acum postume, configurează o operă de artă și de conștiință magnetică și memorabilă în absolut.
Cititorul de azi și – sperăm – cel de mâine, află informații esențiale despre ,”viața și opera” unui creator care s-a numit Nicolae Dabija și care a fost cândva eliminat din școală pentru că școala încă nu era demnă să-l încapă, care a citit și a învățat în acel an ca pentru zece vieți, ale sale și ale poporului său; care scria poezia pentru că o privea cu încă un ochi, cel de-al treilea și de aceea vedea esențele profunde ale sufletului și lumii; care a visat într-un nevoit somn adânc (asta o știu eu direct de la el, înainte de toți ceilalți!) toată povestea pe care avea s-o scrie după trezirea din somn, numind-o Tema pentru acasă și care, fiind atât de adevărată și profundă, a cucerit și lumea neștiutoare; care a iubit și a trezit poporul său la conștiință și energie, dar care, și asta nu scrie aici, a plecat în Parnas mult prea devreme, lăsându-ne adânc răniți de glontele secerării sale.
Și încă ceva: această carte îmbogățește sensurile înalte ale expresiei transcrise prin tablouri de-o frumusețe tulburătoare de care parcă n-ai vrea să-ți desprinzi privirea, aprofundând simbioza uluitoare dintre sensul textului și simbolistica imaginii lin și profund consonantă întregului demers.
Iar la sfârșit – finis coronat opus – se înșiruie un noian de referiri, decodări, aprecieri, aprofundări ale ființei, faptei și creației celui, din păcate, acum regretat, dar care, iată, a reușit de-a lungul scurtei sale vieți să provoace o adevărată avalanșă de aprecieri și elogii semnate de nume dincolo de orice îndoială, ceea ce îmi provoacă – în chip paradoxal – o emoție fericită, aceea că am avut dreptate atunci când, în reacția emoțională provocată de năprasnica veste, am avut inspirația de-a scrie așa: ”Doar că acesta nu e sfârșitul său, căci el va avea destinul marilor creatori, care se mai nasc o dată, în eternitate, dincolo de coborârea pământească.”
Meritorie este și contribuția colaboratorilor care au dat dovadă de pasiune și profesionalism pentru realizarea acestei cărți bijuterie, înnobilată cu placheta reprezentând portretul poetului: