„Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”, cartea care dezvăluie destinele dramatice ale etnicilor germani în România

Istoria a fost extrem de ironică cu anumite popoare. Sașii din Transilvania au văzut dărâmarea a ceea ce au clădit timp de 800 de ani în câțiva ani. În anul 1910 erau 800.000 de etnici germani în România, în anul 1930 erau 633.488, în anul 2002 aproximativ 60.000. La ultimul recensământ în anul 2011 erau 36.000 de etnici germani, majoritari în Transilvania. După Al Doilea Război Mondial, regimul comunist i-a condamnat la extincție prin declararea lor ca și colaboratori ai dictaturii naziste, deși foarte mulți dezagreau ideologia nazistă caracterizată prin antisemitism și xenofobie paranoidă și nici nu au luat parte la acele atrocități.

Sașii au fost deasupra istoriei, s-au eliberat de trecutul lor și au mers mai departe.  Cartea ”Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei” de Ruxandra Hurezean este un florilegiu de povești de oameni și destine ce poartă o amprentă plină de tragism și dramă. În rândurile ce urmează vom parcurge poveștile de viață ale sașilor, povestite la ceas de zi sau de seară Ruxandrei Hurezean.

Toate poveștile pe care le-am citit m-au marcat și m-au făcut să reflectez la oameni și istoria lor. Îmi revine în minte o întrebare, este omul sub vremuri sau omul face vremurile. Cred că una și alta… într-o anumită proporție neștiută de nimeni.

Sofia Folberth  privește spre zidul Bisericii din Criț ( Detschkrets, Deutsch Kreuz) și își aduce aminte de frumoasa ei poveste de dragoste. Iubitul a plecat într-o zi, pe front,  și nu s-a mai întors niciodată iar amintirea lui i-a rămas veșnic în minte. Sofia Folberth născută la Criț în anul 1922 știe povestea satului Criț de aproape un secol. Fiica ei a plecat la Dachau lângă  München, mama ei nu a vrut să plece a rămas lângă strămoșii ei.

Eginald Schlattner este un scriitor, preot luteran și ambasador cultural al României născut în anul 1933 la Roșia ( Ritbärch, Rothberg ) de Sibiu.  Nu a plecat în Germania alături de frații săi, a rămas în România ca să lupte pentru păstrarea identității culturale.  Schlattner spunea că România este tolerantă, mi-a dat voie să fiu neamț. Pe lângă bogata sa activitate culturală, are în spate și o intensă activitate misionară, a fost preot în penitenciarele din România. A scris opere în care descrie situația sașilor din România la începutul tragediei lor, începutul comunismului, o tragedie trăită în ansamblu de toată țara noastră. ”Dacă Dumnezeu te oprește din drum, nu este drumul tău”, spune scriitorul și preotul Eginald Schlattner.

Johann Schaas și soția sa Johanna sunt printre ultimi sași din satul lor, Richiș ( Rechesdref, Reichersdorf) un sat despre care bătrânul Hans spune că reprezintă totalitatea ființei poporului său, între acele dealuri a rezistat spiritul poporului sas de aproape opt veacuri. Acesta descrie într-o fabulă istoria poporului său, Iezenul și Vulpea. Iezenul își face o viziună unde își duce traiul de zi cu zi, iar Vulpea temându-se de el în anumite dimineți vine și își face nevoile la gura viziunii. Johann spune că vulpea este Istoria care în anumite dimineți a făcut la ușa sașilor și apoi aceștia au trebuie să curețe și să-și facă noi viziuni.

Paul Hemmerth este un jurnalist, ghid internațional, autori de producții internaționale și naționale reîntors la Richiș pentru a povesti lumii istoria locurilor vechilor sași.

”În Viscri, ușile nu se închid niciodată”

Caroline Fernolend este cea a care a întemeiat Fundația Mihai Eminescu Trust o fundație care să readucă satele săsești la viață și să reclădească edificii arhitectonice ale sașilor, în special bisericile fortificate. De asemenea Fundația a readus la viață casele sașilor, atelierele de meșteșugărit și cele de manufactură. O întâmplare din anii 1990 petrecută la Viscri. Prințul Charles a dorit să intre în sat însă nu a fost lăsat să intre de ministrul culturii la aceea vreme Ion Caramitru datorită faptului că satul era locuit de rromi și era în paragină. Anii au trecut iar Viscri a înflorit, aceasta ne povestește Caroline Fernolend. Fundația Mihai Eminescu Trust a readus la viață 150 de case și a pregătit 300 de oameni pentru meseriile de zidar, tencuitor, dulgher, tâmplar și cărămidar. Cu acești oameni a putut reconstrui satele săsești. ”În satul Viscri ușile nu se închid niciodată”, ne spune Ruxandra Hurezean.

De 700 de ani la Saschiz ( Keist, Keisd, Kaisd) au trăit sași. Astăzi mai sunt în jur de 400 de suflete. Au rămas oameni care ne povestesc despre istoria acestui târg săsesc plin de cultură, oameni care spun că nu poți uita așa ușor 700 de ani de istorie. Johannes Halmen este un episcop rătăcitor, un om pe care îl veți vedea  pe dealurile de la Bunești sau Criț pentru a propovădui Evanghelia.

Peter Trimper este un alt destin de excepție prezentat în această carte. Este ultimul german din Charlottenburg, un sat circular construit de contele von Clary und Aldringen în onoarea soției sale Charlotte. Un sat colonizat de sași și apoi colonizat de cerbi.   Un sat pe lângă care au crescut mulți cerbi lopătari, la un moment dat a fost cea mai mare rezervație din Estul Europei, 800 de capete. A rămas cea mai veche și cea mai mare rezervație de cerbi lopătari, în prezent numără 400 de capete. Dictatorul Nicolae Ceaușescu i-a vândut pe sași, în schimb i-a păstrat pe cerbi. Trimper spune că Charlotta a fost o jucărie în mâinile istoriei fără apărare.

Margit Șerban  este un medic celebru care și-a dedicat viața salvării copiilor, lucru pe care din păcate nu l-a putut face cu propriul ei copil. Șefa secției de oncohematologie de la Spitalul “Louis Țurcanu” din Timișoara este un exemplu de dăruire pentru ceilalți. Împreună cu o complexă echipă medicală a realizat primul transplant de măduvă în România în data de 5 iunie 2001.

László Rákosy este supranumti profesorul de fluturi. Marele entomolog a învățat de la un sas  M. Kondrath despre aceste ființe plăcute vederi dar puțin înțeles. A alcătuit primul dicționar al lepidopterelor din țara noastră și primul studiu despre fluturii de noapte, Noctuidele din România. Marele entomolog a înființat și primul master de ecologie culturală din România ce a reprezentat o noutate în întreaga Europă.

Familia Einschenk este binecunoscută celor care sunt muzicieni și cântă la diverse instrumente muzicale. Citind despre ei am înțeles de ce orgile din Țara Bârsei sunt deasupra altarulu. Există mai multe motive dar predomină cel teologic  și acustic.  Acești maeștri ai orgilor au recondiționat cea mai veche orgă din  Transilvania cea din orașul Rupea ( Räppes, Reps) din județul Brașov.

Friedrich Philippi este un profesor de geografie pasionat de studiul berzelor. Berzele sunt animale prietenoase care ne fac și mult bine, ele mănâncă șoarecii și șerpii din jurul caselor. Cele mai multe cuiburi de berze sunt în satul Cristian din Brașov. Observ în ceea ce mă privește o interesantă coincidență pentru că genealogia mea spune că am strămoși în satul Cristian din Brașov. Profesorul a alcătuit tabele și caiete speciale în care a notat tot despre berze. În România există între 4000-6000 de perechi de berze. În Cristian există un cuib la fiecare stâlp. Berzele sunt animale tăcute, ele vorbesc doar când iubesc, ne învață profesorul.

Hans Prömm este un antreprenor de succes, un om între mai multe lumi, născut la Brașov. Legat de patria sa acesta a făcut studii militare și economice în Germania, a  participat la misiuni în timpul războiului din Iugoslavia.  În viziunea sa toți sașii din România au trăit  o stare de șoc și mai au o îndurerare continuă când au văzut cum s-a năruit tot ce au construit în 800 de ani în câțiva ani, referindu-se la regimul comunist ce a redus toată cultura noastră la nimic. Într-o scrisoare adresată poporului român Hans Prömm spune că prima școala românească din Brașov a fost fondată în anul 1712 cu ajutorul comunității sașilor. Trebuie menționat că sașii au avut primele școli cu două veacuri înainte, în anul 1512.

Istoria poporului sas este plină de basm și metafore. Drumul parcus de la construirea unei identități până la distrugerea acestei bogate moșteniri culturale a fost unul sinuos, specific Istoriei. Între anii 1980 – 1989 regimul comnunist a vândut 250.000 de sași, viața lor valorând câteva monezi, aneantizând astfel importanța unor destine.

Cartea Ruxandrei Hurezean este un model de dialoguri despre moștenirea culturală, o carte sprijinită de Fundația Michael  Schmidt- Michael Schmidt Stiftung, o fundație ce se luptă pentru păstrarea unei moșteniri culturale unice. ”Istoria oamenilor se face din mici firmituri de viață”, spune profesorul Philippi.