RECOMANDARE DE CARTE. „Orbi” – scutul psihologic în fața realității, un roman tulburător de Petronela Rotar

Publicat: 23 07. 2020, 14:00

Literatura română contemporană nu duce lipsă de subiecte puternice, cu un pas în realitatea cotidiană. Pe lista autorilor români care reușesc să insufle cititorilor o prezență de sine autentică, cu impact și conștientizare asupra întâmplărilor, se află și Petronela Rotar. Cartea „Orbi” ne este recomandată de Ramona Alexandra și nu doar ea o consideră o lectură necesară.

O adevărată lecție de viață, ce șochează prin paralela cu timpurile actuale, „Orbi” are un mesaj dureros, din care se trezesc fiori și întrebări, pus în scenă de comportamente prea des întâlnite și dăunătoare. O carte pătrunzătoare, care analizează o relație toxică și consecințele acesteia asupra sinelui, psihicului, stării emoționale, dar și asupra vieții de cuplu, conturând acea buclă vicioasă în care oamenii pot intra, dar cu greu mai văd ieșirea.

Protagoniștii cărții sunt epitomul iubirii oarbe, diferențele dintre ei pălind în fața sentimentelor care nu se dezleagă nici în fața abuzului, pentru că povestea lor este încărcată de abuz psihic, cel mai greu de îndurat. Punctele de cotitură în viața Alexei sunt relațiile ei nesănătoase, mai întâi cu un bărbat căsătorit, apoi cu Călin, alcoolic, nefiresc de gelos. Reproșurile care se aruncă și acțiunile duse de personaje compun pasaje greu de trecut cu vederea, care dor și întristează. Citind printre rânduri, povestea de viață, de iubire, chiar și instabilitatea și starea de negare a Alexei sunt temerile, emoțiile, remușcările și eșecurile care îți sunt poate familiare, și sigur imposibil să nu le resimți.

Singurătatea, dorința de a împărți timpul și viața cu bărbatul perfect, dezamăgirile anterioare din dragoste o împing, în acest caz, pe Alexa să ia decizii pripite, însă când bețiile, controlul exagerat, geloziile, abuzul și șantajul devin clar un pericol, ea se îndreaptă spre terapie și deschide încet ochii. Cartea este un apel la realitate – supunerea femeii în fața unui bărbat autoritar, compromisurile fără temei, tăcerea sau minciuna în păstrarea înțelegerii în cuplu sunt pași făcuți spre o fericire, liniște, împlinire, integrare, acceptare deșarte. Povestea Alexei vine ca un răspuns bine argumentat pentru cineva care a întâlnit o traumă asemănătoare, dar și pentru femeile vulnerabile, care au nevoie de ghidare și încredere.

„Orbi” este o lectură tulburător de reală, care ajută să îți conștientizezi valoarea și să îți dorești să găsești persoana care observă ce ai bun de oferit, predând lecția că sentimentul de vinovăție este de cele mai multe ori nejustificat și că trebuie să te absolvi de el. Puternic psihologică, cartea Petronelei Rotar vibrează îndelung în mintea cititorului, fiind nevoie de momente de respiro, în care să reflectezi puțin la cele întâlnite.

Recenzii apărute pe Booknation , Idei la întâmplare