Scriitoarea Corinne Rakoczy: „Să zicem că sunt un povestitor care trece prin sita sufletului tot ce a văzut și tot ce a simțit”

Corinne Rakoczy s-a născut într-o zi din 1967, în București. Părinții săi făceau parte din familii care au avut mult de suferit după ce comuniștii au ajuns la putere. Din acest motiv, istoria familiei și a vremurilor trecute i-au fost transmise în mare secret în serile pe care le petrecea cu familia sa. Este autoarea cărților „Jupânul” și „Caterina”, apărute la editura Libris.

Gândul.ro: Bună ziua și apreciem că v-ați dedicat câteva momente pentru a ne răspunde la întrebări. Cine este Corinne Rakoczy omul, în viața de zi cu zi? Haina de scriitor vă schimbă cu ceva?

Corinne Rakoczy: Haina de scriitor nu mă schimbă cu nimic. De fapt, haina oficială a vieții mele este roba vocii, haina avocatului. Să fiu scriitor este un ideal, nu mă consider încă scriitor, pentru că sunt un om obișnuit, dar am pasiunea de a lega între ele fenomenele și lucrurile pe care le observ. Văd lumea din jurul meu cu rădăcinile ei și cu viitoarele fructe, astfel născându-se povestea în care trăiesc zilnic. Bineînțeles că și eu am ajuns să mă consider un observator, după ce în viață m-am lovit cu capul de pragul de sus, ca să îl văd pe cel de jos, sau după ce mi-am judecat semenii și am ajuns obiectul judecății lor, sau după ce am oferit lumii procedurile învățate în loc de a-mi găsi curajul de a elibera din minte întâmplări și oameni.

Pentru că da, și Anton Donică și părintele Francisc, dar și Domnul Katz din romanul „Jupânul” au trăit cu adevărat, iar apropierea lor față de copilul plin de curiozități care eram atunci a lăsat urme adânci. Cum spuneam, am obiceiul sau structura de a conecta lucrurile care  au o legătură oricât de îndepărtată. Construiesc puzzle-uri mentale și așa am văzut romanele. Imaginea lor s-a arătat în timp ce scriam, ca și cum  modelul mi-ar fi zăcut în inimă dintotdeauna.

În romanul „Caterina” a fost la fel. Lina Bobăreasa a trăit până pe la 92 de ani, undeva în Dâmbovița, dar mintea mea a chemat-o într-alt loc, în Mehedinți, unde și-a găsit locul printre alte persoane și imagini de un soi cu ea.

Să zicem că sunt un povestitor care trece prin sita sufletului tot ce a văzut și tot ce a simțit.

Gândul.ro: Când și cum s-a manifestat dorința de a scrie?

Corinne Rakoczy: Scriu de când știu să scriu, dar de citit, nu a citit nimeni ce am scris până acum doi ani, când o bună prietenă mi-a citit un manuscris și a insistat să-l public. De atunci dorința de a scrie se manifestă liber.

Gândul.ro: Ați publicat până la această dată două romane – Jupânul și Caterina. Subiectul lor istoric este surprinzător. De ce ați ales să vă folosiți de trecut și nu de realitatea actuală? Cum ați descrie în linii mari poveștile cărților?

Corinne Rakoczy: Da, am publicat două romane „Jupânul” și „Caterina”, două povești pentru care nu a fost necesar curajul. Evident, nu am ales timpul în care să așez poveștile, ci doar am studiat și am încercat să respect istoria așa cum este ea interpretată în general și am încercat să ofer o perspectivă a observatorului plin de bunăvoință față de opiniile tuturor.

Gândul.ro: Cât de greu sau de ușor v-a fost să construiți acțiunea cărților? Care au fost sursele cele mai importante de inspirație?

Corinne Rakoczy: Subiectele sunt cele care m-au ales, iar acțiunea cărților a apărut firesc, pentru că m-am inspirat din propriile experiențe, din poveștile de familie, din tot ceea ce am auzit, simțit, trăit de-a lungul vieții. Poveștile, însă, trăiau în mine din copilărie.

Gândul.ro: Care dintre cele două cărți vă este mai dragă și de ce?

Corinne Rakoczy: Cărțile acestea sunt copiii mei. Nu pot spune decât că le iubesc pentru că vin din ceea ce mi-au dat părinții și bunicii mei și vor transmite fiilor și nepoților mei esențialul. Fiecare roman este, în felul lui, o parte din ceea ce am gândit, am trăit sau am simțit la un moment dat, așa că le iubesc la fel.

Gândul.ro: Cât de mult reprezintă pentru dumneavoastră relația cu cititorii?

Corinne Rakoczy: Relația cu cititorii este esențială. Mai exact: „Nu ești citit, nu exiști”! Câteodată îmi imaginez persoanele care citesc romanele mele stând nemișcate, prinse de poveste, iar eu mă bucur de expresia fețelor care dau pagina, prinse de subiectul cărții. Sentimentele și întrebările pe care le transmit sunt din categoria: „Hai, vino, vreau să îți spun o poveste și vreau să mă bucur dacă îți place”!  Desigur, în era tehnologiei, încerc să păstrez relația cu cititorii și pe pagina mea de autor de pe Facebook, fie prin răspunsuri la mesajele publice și private, fie prin organizarea de concursuri având ca premiu unul dintre romanele mele, sau prin invitarea cititorilor la lansarea romanelor mele. Întreb, în glumă: „Există muzică fără urechile publicului”?!

Gândul.ro: Cum a fost la prima lansare de carte? Ce v-a învățat această experiență?

Corinne Rakoczy: Lansarea de carte a fost ca un vis care îmi pare acum departe, deși abia a trecut un an de la lansarea romanului Jupânul. Am simțit atunci suportul multor oameni și am văzut zâmbete și chiar dacă invizibile, personajele din Jupânul erau acolo, încântate că uitarea a dispărut. Sper să se mai întâmple să lansez romane, printre oameni, nu online. Suntem cam înstrăinați acum, dar, așa cum știm cu toții, nici un necaz nu este veșnic și vremurile astea or să treacă! Vrem, nu vrem, soarele tot răsare!

Gândul.ro: Aveți planificată o nouă carte? Dacă da, ce gen veți aborda și ce tematică?

Corinne Rakoczy: Da,  deja lucrez la o a treia poveste de viață, despre luminile și umbrele vieții, dar personajele sunt încă discrete în a-și povesti istoria. Vă asigur însă că, la fel ca personajele din celelalte romane, noile personaje sunt diferite ca mentalitate și destin, întregind paleta emoțiilor umane.

Gândul.ro: Ce trebuie să ia în considerare cititorii când vă aleg cărțile? Ce stări și sentimente îi vor întrece citindu-vă?

Corinne Rakoczy: Cărțile mele abordează subiecte diverse, care scot la iveală emoțiile cele mai profunde și care te aduc într-o lume posibilă, chiar dacă nu probabilă pentru fiecare dintre noi.

Gândul.ro: Vă mulțumim că ați împărtășit aceste răspunsuri cu noi. Un gând de final pentru cititorii noștri?

Corinne Rakoczy: Citiți autori români! Scrisul lor cuprinde întotdeauna bucurii și dureri ale sufletului nostru, iar poveștile lor au, mai mereu în centrul lor, „dorul”- o creație exclusiv românească. Da, și alte popoare cunosc expresia „Îmi lipsești”, dar nu creează decât imaginea unui gol. „Dorul” românesc mângâie, există, nu este o lipsă. De aceea cărțile românilor sunt pline de pasiune!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.