Prima pagină » Gânduri printre cărți » Scriitoarea Cristina Lincu: „Cititul înseamnă, în primul rând, educație. Iar „un popor fără educație este un popor ușor de manipulat” (Immanuel Kant) și asta ar trebui să ne dea mult de gândit”

Scriitoarea Cristina Lincu: „Cititul înseamnă, în primul rând, educație. Iar „un popor fără educație este un popor ușor de manipulat” (Immanuel Kant) și asta ar trebui să ne dea mult de gândit”

Scriitoarea Cristina Lincu: „Cititul înseamnă, în primul rând, educație. Iar „un popor fără educație este un popor ușor de manipulat” (Immanuel Kant) și asta ar trebui să ne dea mult de gândit”
Cristina Lincu, împreună cu soțul său, Mihai Dodan, la Balcic

Cristina Lincu este consultant în comunicare, în 1998, absolvind cursurile Universității București, Facultatea de Litere, Departamentul de Comunicare și Relații Publice și creator de conținut – fiction & non-fiction.

Este blogger, la „armonie acvatica” unde, în 2014, a câștigat cel mai longeviv concurs de blogging creativ SuperBlog  și la cristinalincu.ro, blogul său de autor, creatoare a site-ului ghidusii.ro, co-fondatoare a platformei chic-elite.ro – o platformă dedicată în exclusivitate promovării femeii, și designer de conținut la mai multe proiecte online (precum catchy.ro – Editorial Manager – sau marketingfocus.ro).

Între 2001 și 2009, în perioada șederii sale la Madrid, a coordonat „Român în Lume”, un proiect dedicat românilor din diaspora, alcătuit din: un ziar de limba română, distribuit gratuit în mii de exemplare în toată Spania, emisiuni radio bilingve, evenimente și expoziții românești, portal web (romaninlume.com.ro), dar și cărți de limbă română ce s-au constituit, în 2004, în prima bibliotecă românească din Spania, inaugurată în cadrul unei biblioteci publice spaniole. Tot în cadrul acestui proiect, a coordonat publicarea unei antologii bilingve de poezie – „Român în Lume – Poezia diasporei române după 1990, Spania” (la Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, în 2004).

De asemenea, a activat în cadrul unei asociații culturale româno-spaniole (asociația hispano-română „România”) și a fost corespondent TV în Spania (pentru ProTv și Realitatea TV).

Ultimii zece ani i-a petrecut în Brașov, acolo unde se află și azi, ani pe care i-a dedicat familiei și scrisului.

În mai 2017, a publicat, la editura Bookzone, prima sa carte „Mamă de 3, femeie de 10! sau… invers?”, reeditată în octombrie 2018 cu titlul „Eu, o mamă (im)perfectă?”, în noiembrie 2018, la editura Univers, primul roman „Amn3zia”, iar la începutul anului 2020, la editura Bookzone, romanul „Liberă!”.

În viața de zi cu zi, este soție și mamă de trei băieți, cu vârste între 8 și 12 ani. De altfel, prima carte pe care a publicat-o le este dedicată, aceasta conținând scurte povestioare din viața de mămică la început de drum.

Gândul.ro: Bună, Cristina! Mulțumim pentru timpul acordat, dar și pentru deschiderea față de cititorii rubricii noastre.

Cristina Lincu: Bun găsit! Și eu vă mulțumesc pentru bucuria și onoarea de a fi azi invitata voastră.

Gândul.ro: Știm despre tine că ești mama a trei copii și foarte activă în mediul online. Cum se împacă toate cu scrisul? De fapt, când mai ai timp și pentru scris?

Cristina Lincu: De obicei, scriu seara-noaptea. Este momentul când, în sfârșit, liniștea se pogoară, copiii dorm, iar eu pot să las hergheliile imaginației să zburde de capul lor. Bineînțeles, dacă nu mă ia și pe mine somnul. Acum, lăsând gluma deoparte, recunosc că nu am o rutină de scris (ceea ce nu ar fi fost rău deloc), așa că îmi notez ideile atunci când binevoiesc să apară, urmând ca, ulterior, să le dezvolt. Și, într-adevăr, majoritatea scrierilor mele  – inclusiv articolele pentru SuperBlog, precum cel cu care am câștigat în 2014 – au luat naștere cu mult după apusul soarelui.

Gândul.ro: Câștigarea competiției SuperBlog a produs schimbări în viața ta?

Cristina Lincu: Da. În primul rând, mi-am demonstrat mie că pot, că am resurse să-mi depășesc temerile, reținerile, îndoielile. În al doilea rând, este vorba și de o confirmare din partea mai multor tipuri de cititori (fiecare probă la SuperBlog fiind jurizată de către altcineva), căci, să nu fim ipocriți, scriitorii au nevoie de validare din partea celor ce-i citesc.

Gândul.ro: În calitate de mamă, consideri că ar trebui să ne îndreptăm copiii spre lectură? Ai vreo sugestie pentru cei care trag de copiii lor să citească măcar o pagină pe zi?

Cristina Lincu: Cred că este esențial să ne îndreptăm copiii spre lectură și, în același timp, deloc ușor. Generația copiilor mei este, în mare măsură, dependentă de poveștile servite pe tavă – ca să zic așa – prin intermediul filmelor, jocurilor, imaginilor și nu de cele create de propria lor minte, așa cum a fost și generația mea, datorită, în mare parte, cititului. Ca sugestii, desigur, cărțile pentru copii, cărțile interactive, cărțile cu mesaje care să le stârnească interesul și curiozitatea, transmise pe înțelesul lor. Cel mai probabil, lecturile cu care noi ne-am delectat la vârsta lor sunt acum depășite, dar piața de carte pentru copii, din fericire, este una extrem de generoasă, așa că nu ne putem plânge că nu am avea de unde alege.

Gândul.ro: Și pentru că te putem numi câștigătoare din mai multe punctele de vedere – ca mamă și scriitor, crezi că există o rețetă a succesului în arta scrisului? Altfel spus, cum pot atinge succesul și alți autori, debutanți sau consacrați?

Cristina Lincu: Nu cred că există neapărat o „rețetă”, dar sigur există anumite elemente comune tuturor celor ce reușesc să ajungă la cât mai mulți cititori cu scrierile lor. Aș menționa aici, în primul rând, respectarea limbii în care scrii, documentarea subiectului ales, atenția la stil și, desigur, la originalitate. De asemenea, consecvența, perseverența și rezistența în fața tentației de a abandona, tentație ce apare destul de des pe parcursul scrierii unei cărți, fie din cauza unei lipse punctuale de inspirație, fie din cauza oboselii sau a stresului inerent. În plus, odată apărută cartea, munca scriitorului nu s-a terminat. Cel puțin nu în prezent, în epoca digitalizării. Consider că implicarea acestuia în promovarea cărții și dialogul lui cu cititorii sunt cruciale. Cu alte cuvinte, coborârea din turnul de fildeș sau, dacă vreți, renunțarea la a fi inabordabil.

Gândul.ro: Romanul intitulat „Liberă!”, apărut la Editura Bookzone, este pură ficțiune sau dimpotrivă, putem considera că militezi pentru libertatea care conduce la identitate personală și fericire?

Cristina Lincu: Romanul „Liberă!” este pură ficțiune, dar asta nu m-a împiedicat să dezbat în paginile lui diferite teme precum iubirea obsesivă, considerată „definitivă”, viața de după iubire, vindecarea sufletească, libertatea – văzută ca formă de fericire atunci când toate dependențele, suferințele și regretele s-au șters, prietenia, asumarea, pe de o parte și, pe de alta, moartea, negarea ei, ipocrizia, trădarea și alienarea mintală. Toate acestea, împreună, lumină și întuneric, alcătuiesc nu doar viața personajelor mele, ci însăși viața fiecăruia dintre noi, diferite fiind doar proporțiile în care se regăsește fiecare dintre aceste „ingrediente”.

Romanul „Liberă!” se poate rezuma la o lecție despre cum să te regăsești și să rămâi întreg după pierderea persoanei iubite. „Liberă!” e povestea controversată a unui destin pus la granița dintre dorință și neputință. O luptă continuă între acceptarea și negarea propriei existențe. Un destin ghidat de fantasma unei iubiri descrise de instabilitate, dar și o lecție despre cum să te regăsești și să rămâi întreg după pierderea persoanei iubite, despre aparenta libertate a minții și capcanele întinse de aceasta.

Sara – personajul principal din perspectiva căruia este scrisă cartea – scrie, iubește și se zbate să trăiască în prezent, în ciuda unui trecut lipicios, hrăpăreț și deloc dornic să moară, ale cărui tentacule sunt încă strâns conectate la sufletul ei. Sara visează să-și găsească libertatea și o caută în cele mai adânci cotloane ale minții sale, printre iubiri, obsesii, dependențe, așteptări, iluzii și speranțe – majoritatea ireale.

Gândul.ro: Povestește-ne în câteva rânduri despre romanul „Amn3zia”.

Cristina Lincu: „Amn3zia” este un roman psihologic care urmărește evoluția personajelor în cursul unei serii de întâmplări peste care se suprapun decizii complicate. Este o carte tip puzzle, despre sens și haos, dedicată „tuturor acelor femei pentru care viaţa este o luptă fără de sfârșit”. Personajul principal al cărții, Ana – poate una dintre cele mai „neiubite” dintre pământene – este, în același timp, femeia îndrăgostită dincolo de rațiune (un fel de Anna Karenina modernă), dar și mama disperată să-și recupereze copiii, aducându-se astfel în discuție probleme dintre cele mai delicate, aflate la limita dintre moralitate și legalitate.

Gândul.ro: Modul în care vorbești despre o carte poate influența părerea persoanei de alături. Mesajul despre o carte poate trezi curiozitatea cuiva. Crezi că, la un moment dat, lectura, cel puțin la noi, în România, raportată doar la dorința de a citi, ar putea deveni la fel de însemnată ca și pentru cititorul de alte origini?

Cristina Lincu: Sper din tot sufletul. Cititul înseamnă, în primul rând, educație. Iar „un popor fără educație este un popor ușor de manipulat” (Immanuel Kant) și asta ar trebui să ne dea mult de gândit.

Gândul.ro: Ar putea provoca, de exemplu, romanul tău dorința oamenilor de a citi cât mai mult?

Cristina Lincu: Cred că asta este o năzuință legitimă, specifică oricărui scriitor. Desigur că mi-ar plăcea ca oricare dintre cărțile mele actuale (și viitoare) să-i stârnească pe cititori, să-i zgândăre, să nu le dea pace, să-i oblige să-și pună întrebări, cu alte cuvinte, să nu-i lase indiferenți și, în aceeași măsură, să le deschidă apetitul pentru și mai multe povești. Dar ca să răspund concret la întrebare, da, ar putea, mai ales dacă este nu este citit în grabă pentru a i se putea astfel oferi oportunitatea de a înflori în mintea fiecărui cititor.

Gândul.ro: Cristina, noi îți mulțumim pentru că ai acceptat să-ți deschizi sufletul în fața noastră. Te rog, ca în final, să le transmiți cititorilor un gând frumos, gândul unui scriitor.

Cristina Lincu: Eu vă mulțumesc și vă aștept să mă cunoașteți mai bine pe site-ul meu de autor cristinalincu.ro.

În încheiere, aș vrea să îi îndemn pe cititori să nu se mai ferească de autorii  români contemporani, să le acorde o șansă, căci pot avea parte de surprize dintre cele mai plăcute. Cred cu tărie că multe dintre cărțile nou apărute pe piață, în timp, vor deveni parte integrantă a bagajului nostru cultural esențial.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.