Scriitoarea Delia Moretti: „Când am început să scriu, mi-am propus să ies în evidență față de ceilalți cu un stil doar al meu”

Publicat: 01 02. 2021, 14:00

Delia Moretti s-a născut într-o comună din județul Prahova, iar momentan este stabilită în Italia. Pasiunea sa a fost mereu cititul, care cu timpul a îndemnat-o să își încerce propriile forțe pe terenul literaturii. A publicat inițial pe platforma Wattpad, unde a participat la câteva concursuri, urmând ca scrierile sale să intre în atenția editurilor. Cărțile sale sunt apreciate și căutate în rândul cititoarelor din România.

Gândul.ro: Bună ziua, Delia! Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Delia Moretti: Sunt o româncă stabilită în Italia. Pe 2 noiembrie 1984, pe un frig de crăpau pietrele, într-o comună din județul Prahova, am decis că era momentul potrivit să fac cunoștință cu lumea. Eram atât de nerăbdătoare să îmi încep firul vieții încât am vrut să vin pe lume în sânul familiei. Când eram mică, îmi doream o familie numeroasă, dar o sarcină cu peripeții m-a obligat să mă mulțumesc doar cu Fabian, care anul acesta a împlinit 17 ani. Sunt căsătorită și îmi pare rău că îmi văd părinții tot mai rar din cauza distanței și a virusului aceasta nemernic care nu vrea să ne lase în pace.

Gândul.ro: Când și cum s-a manifestat dorința de a scrie? Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să dai viață unei povești?

Delia Moretti: Înainte de a scrie, am descoperit pasiunea pentru citit. Recunosc că în copilărie nu am fost o împătimită a scrisului sau a cititului. Pasiunile acestea au apărut în viața mea într-un moment în care aveam foarte mult timp liber și nu știam ce să fac cu el. În anul 2015, din greșeală, am dat peste platforma Wattpad. După ce mi-am pierdut nopțile citind ceea ce au scris alți, în urma unui pariu, m-am apucat la rândul meu de scris și nu am reușit să mă mai opresc.

Gândul.ro: Cum descrii experiența ta de autor de carte?

Delia Moretti: Nu m-am obișnuit cu statul de autor sau scriitor și într-o anumită măsură nici nu vreau să o fac. Îmi place să cred că sunt o visătoare care împărtășește cu ceilalți ideile sale. Ajunsă în punctul acesta, văd experiența aceasta asemenea unui munte pe care trebuie să îl escaladez. Drumul este lung până în vârf, dar, până în prezent, merită tot efortul. Am început experiența cu foarte multă naivitate. Am crezut că lumea literară este un loc frumos pentru toată lumea, dar o știm cu toții că nu este așa. Au fost momente în care am vrut să las totul baltă, să renunț la obiectivele impuse, dar am avut norocul să am de partea mea persoane care au avut încredere în mine și m-au împins de la spate să continui și țin să le mulțumesc pentru asta ori de câte ori am ocazia.

Gândul.ro: Cât de greu sau de ușor ți-a fost să construiești acțiunea cărților? Care au fost sursele cele mai importante de inspirație?

Delia Moretti: Nu pot da o valoare procesului. Nu a fost greu, cum nu a fost nici ușor. După părerea mea construcția acțiuni sau a ideii în sine, nu ar trebui să aibă termeni de comparație. Eu scriu din plăcere, călăuzită de ceea ce știu sau mă documentez acolo unde este cazul. Cât despre sursele de inspirație, la Seria „Prenupțial”, cele trei volume cu care mi-am făcut debutul pe piața de carte din România, m-am lăsat ghidată de euforia de moment. La momentul respectiv credeam cu tărie că așa se face. Eram la început de drum și lipsa de experiență m-a îndemnat să fac totul după bunul plac. A fost distractiv să construiesc fiecare personaj în parte având în vedere că m-am ghidat după caracterele persoanelor care mă înconjoară.

Când vine vorba de seria nouă, „Legile nescrise ale vieții – Două inimi, un singur trup”, publicată în luna decembrie a anului trecut cu ajutorul Editurii Petale Scrise, acolo inspirația ideii a luat naștere după o călătorie în zona respectivă. Italia este locul pe care îl numesc acasă, iar tradițiile ei îmi sunt tot mai des prezentate cu sfințenie. De aici dorința mea de a arăta că lumea care ne înconjoară este altfel decât legile impuse ale unei religii, în cazul de față catolicismul.

Gândul.ro: Cât timp îți ia finalizarea unei cărți?

Delia Moretti: Având în vedere că scriu atunci când pot, am chef și inspirație, procesul de scriere se întinde pe o perioadă destul de lungă. Nu îmi stabilesc obiective, pentru că nu reușesc niciodată să le respect. Las totul să vină de la sine. Până la urmă contează calitatea, nu cantitatea de cărți din palmares.

Gândul.ro: Cine a avut rolul cel mai important în cultivarea pasiunii tale pentru lectură și carte?

Delia Moretti: Eu. Inițial nu a știut nimeni de această pasiune a mea. Când am acceptat să îmi fac intrarea în lumea cărților, am spus familiei secretul meu. Inițial au crezut că este vorba despre o altă glumă de a mea, ca mai apoi să se bucure alături de mine.

Gândul.ro: Cum îți caracterizezi stilul de a scrie?

Delia Moretti: Îmi place să cred că scriu povești de viață presărate cu umor. Când am început să scriu, mi-am propus să ies în evidență față de ceilalți cu un stil doar al meu. Nu știu dacă am reușit sau nu, dar sincer vorbind, îmi dau silința să fie așa. Ideea este că nu îmi place să mi se spună că ideea cărții mele se aseamănă cu nu știu care altă carte sau film. Încerc să evit pe cât posibil șabloanele impuse de către un clișeu, să ies în evidență cu ceva doar al meu. Mulți vor spune că nici umorul nu mai este o noutate. Sunt și alți autori care îl folosesc, dar și aici tind să cred că stilul fiecăruia în parte își poate pune amprenta asupra cititorului.

Gândul.ro: După ce ai terminat de scris prima ta carte, a urmat o nouă etapă dificilă: trimiterea manuscrisului către edituri. Cum ai ales editura prin care să ajungi la sufletul cititorului român?

Delia Moretti: Nu știu dacă am fost norocoasă sau ghinionistă, dar procesul de publicare a fost diferit în cazul meu. În primăvara anului 2018 am fost contactată de către editorul Editurii Stylished de la vremea respectivă în vederea publicării. Am fost luată prin surprindere având în vedere că până în momentul acela nu am crezut de cuviință că ceea ce scriu va ajunge în mâinile cititorilor în format fizic. După câteva zile de gândire, am cedat și acceptat să le trimit ceva scris de mine pentru evaluare. Ironic este că inițial voiam să public cartea care, nici un an mai târziu, același editor, a refuzat să o publice. La aproape un an diferență de la primul contact cu Editura Stylished, în sfârșit am înțeles și văzut cu ochii mei cum se desfășoară cu adevărat procesul de publicare. Mi-am încercat norocul la câteva edituri, dar modul în care mi s-a vorbit despre Petale Scrise m-a cucerit instantaneu și m-a făcut să îmi doresc să public la ei. Eram sceptică în ceea ce privește șansele unei posibile reușite, tocmai de aceea m-am bucurat enorm de mult când am aflat că sunt una dintre cele cinci câștigătoare ale concursului organizat de către ei.

Gândul.ro: Cât de mult reprezintă pentru tine relația cu cititorii?

Delia Moretti: Foarte mult. Din punctul meu de vedere au un loc important în a mă ajuta să continui să urc muntele despre care vorbeam mai devreme. Dar ei nu vor să împărtășească cu mine trăirile lor din timpul lecturii. Începând de la platforma portocalie, au fost puține persoane care au intrat în contact direct cu mine. Îmi place să comunic cu ei, doar că sunt puține persoane care iau contact cu mine. Am ajuns la concluzia că cititorii mei sunt muți sau indiferenți. Fără supărare, dar așa este.

Gândul.ro: Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?

Delia Moretti: Tind să cred că nu sunt în măsură să răspund la această întrebare. Nu sunt în măsură să critic sau să încerc să schimb ceva cu ajutorul câtorva cuvinte spuse din partea unei persoane care nici măcar nu locuiește în România.

Gândul.ro: La ce proiecte creative lucrezi în perioada următoare?

Delia Moretti: Am de gând să public toate cărțile scrise pe platformă, acum ținute ascunse pentru corecturile de rigoare. Din lista aceasta lungă fac parte celelalte două cărți care completează Seria „Legile nescrise ale vieții” – ,,Prieteni la cataramă” și ,,Ce nu te doboară, te ridică”. În ultimul an am fost foarte inspirată asupra unei alte cărți, foarte dragă mie, „Romeo și Violeta”. După părerea mea aceasta din urmă va vedea lumina tiparului înaintea celorlalte.

Gândul.ro: În încheiere, te îndemn să le transmiți un mesaj cititorilor noștri.

Delia Moretti: Mulțumesc din suflet pentru timpul acordat! Nu am crezut că o româncă cu un nume ciudat va stârni curiozitate și interes asupra voastră. Ajunsă în punctul acesta al discuției, emoția momentului este mare și cuvintele greu de expus. Aș îndrăzni să vă spun că vă îmbrățișez cu drag, dar îmi este interzis un așa gând. Virusul acesta nemilos ne obligă să stăm la distanță de siguranță. Așa că, lectură plăcută tuturor și să auzim doar de bine.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – online@gandul.ro , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.