Scriitoarea Leila Sandra M.: „Lumea literaturii este o junglă, unde trebuie să lupți zilnic pentru a demonstra de ceea ce ești în stare, pentru a te face auzit și citit”

Publicat: 31 07. 2020, 14:00

Leila Sandra M. este absolventa Liceului de Artă „Sabin Păuța”, secția Muzică, violoncel. În 2008 a obținut Certificatul CAE (Cambridge in Advanced English), iar timp de un an, în 2009, a studiat la Universitatea Sapienza din Roma, în cadrul Facultății de Studii Orientale, secția Japoneză-Engleză. A absolvit Facultatea de Litere, Limbi Moderne Aplicate – Engleză-Franceză, a Universității de Vest Timișoara, licențiată ca translator/traducător. A participat la Festivalul de Literatură Londra „Tradiții Românești în Mișcare 2019”, la categoria de proză scurtă cu titlul „New Law: The ”RED” Case”, obținând premiul al treilea. Colaborează cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din Reșița, este pasionată de lectură, pictură în acuarelă, desen, dansuri hip hop, muzică și design grafic. Admiră scriitori precum Stephen King, Blake Crouch, Ryu Murakami, Charles Bukowski și Edgar Allan Poe. A publicat proză scurtă și romane, genurile care o reprezintă fiind thriller polițist și SF psihologic.

La începutul acestui an a publicat primul roman din seria Dennis Kayderman: Cazul ”Vulpea”, carte apărută la editura Velvet Story.

Gândul: Mulțumim pentru vizită, Leila! Știu că ești în plin proces de scriere zilele acestea și timpul e prețios. Ce ne poți spune despre obiceiurile tale de scris? Ai o rutină pe care o urmezi?

Leila Sandra M.: Hello! Cu mare drag! Câteodată chiar este binevenită o pauză. Nu știu dacă am vreun obicei anume atunci când scriu, cert este că de lângă mine nu lipsește niciodată cana cu cafea, iar pe laptop am multe ferestre deschise în browser, cu site-uri care mă ajută în documentare și, bineînțeles, nelipsita rețea de socializare Facebook, pentru a rămâne în contact permanent cu prietenii și cititorii mei.

Gândul: Nu ești la prima întâlnire cu piața de carte din România. Cum a fost la debut și ce s-a schimbat între timp? Cum ai evoluat tu ca scriitor?

Leila Sandra M.: Uh! O întrebare foarte… tricky, de baraj, aș putea spune. Când am debutat a fost de vis. Cred că mulți scriitori care publică pentru prima dată trec prin euforia momentului. După cum spuneam, pentru mine a fost un vis, care încetul cu încetul, cu cât mă adânceam mai mult și descopeream ce înseamnă de fapt lumea literaturii în România, îmi dădeam seama că visul e mai mult o iluzie frumos conturată de ceea ce vedem din afară. Lumea literaturii este o junglă, unde trebuie să lupți zilnic pentru a demonstra de ceea ce ești în stare, pentru a te face auzit și citit.

De când am publicat pentru prima dată și până în momentul de față s-a schimbat viziunea mea asupra acestui domeniu. Sunt dezamăgită, în mare, dar încă mai am un dram de speranță că pot reuși prin viziunea mea, fără pile, fără oameni care să pună o vorbă pentru mine acolo unde trebuie etc.

În ceea ce privește evoluția mea ca scriitor, pot să spun doar că acum știu exact ce se cere pe piața de carte, știu că trebuie să mă zbat pentru ca stilul meu și ideile mele să fie acceptate și, în mare, am ajuns în punctul în care textul meu nu mai are nevoie de atât de multă editare și corectură precum se întâmpla când am debutat.

Gândul: Cea mai recentă carte a ta a apărut anul acesta la editura Velvet Story. Povestește-ne pe scurt acțiunea și despre personajul principal – Dennis Kayderman.

Leila Sandra M.: Hmm, fără să dau spoilere? Cam greu! Pe scurt, Dennis Kayderman este inspirat din propriul meu Denis. Actualul logodnic și viitorul soț stă la baza imaginii acestui personaj. Cât despre acțiunea romanului, chiar dacă este un thriller cu influențe polițiste, nu este tipica serie polițistă, probabil nu are sens ce spun, dar cititorii își vor da seama. Este o ficțiune în care urmăresc să țin publicul cu sufletul la gură.

Cu toate că acțiunea stă la baza seriei, am vrut să accentuez și latura loială și romantică a lui Dennis Kayderman. Un personaj masculin poate atipic, dat fiind faptul că în majoritatea poveștilor pe care le citim, adesea bărbații ajung să cocheteze de-a lungul poveștii cu mai multe femei. M-am gândit și la asta în timp ce scriam, dar am preferat să îl păstrez loial unei singure femei și anume soției sale. Locațiile, în marea lor majoritate, pot fi găsite la o căutare pe Google Maps.

M-am îndepărtat de subiect, așa-i?

Dennis Kayderman este un detectiv căruia i se dă un caz pe care trebuie să îl rezolve. Din indiciu în indiciu, acesta descoperă că totul se leagă de un caz mai vechi, ce a fost închis într-un mod suspicios. Avem de-a face cu răpiri, crime, minciuni și un pic de haz. Dar vreau ca cititorul să descopere povestea.

Gândul: De ce thriller polițist?

Leila Sandra M.: Răspunsul ce-mi sare în minte ar fi: Habar n-am! Dar ca să răspund totuși… am vrut să încerc și alt gen, eu debutând prin SF, un gen care este cam greu de digerat în ziua de astăzi. Îmi place suspansul și adrenalina.

Gândul: Din experiența ta, la ce genuri reacționează mai bine cititorii?

Leila Sandra M.: Cred că erotic, fantasy și Young Adult.

Gândul: Ce părere ai despre platformele online dedicate scrisului și citirii cărților? Mulți se fac cunoscuți astfel.

Leila Sandra M.: Aș fi vrut să am ocazia să mă fac și eu cunoscută astfel, poate m-ar fi descoperit mai mulți cititori. Cred că sunt utile pentru a exersa, dar nu oferă o perspectivă reală a ceea ce înseamnă să fii autor publicat. Mulți trăiesc cu iluzia că dacă au 1 milion de cititori pe platforma online, aceia vor fi indirect și cititori cumpărători dacă vor publica.

Gândul: Crezi că tranziția de la online la carte publicată aduce un beneficiu mai mare autorului, având și avantajul vizibilității?

Leila Sandra M.: Și da și nu. Este logic că dacă pe platformă, cum spuneam mai sus, ai 1 milion de cititori/urmăritori, unii dintre ei vor cumpăra cartea imediat ce iese de la tipar, dar realitatea e alta. Ne plac lucrurile gratis.

Gândul: Unii autori, străini cu precădere, au reușit să strângă în jurul lor un număr impresionant de cititori fideli în online, care i-au urmat și în cumpărarea cărții fizice. Să stea și la noi la fel situația?

Leila Sandra M.: Deloc. Vorbim de străinătate și mai apoi ne uităm la România. În primul rând, dincolo, autorii, indiferent că scriu pe platforme online sau nu, au deja în spate niște oameni care se ocupă foarte bine de promovare. Sau, mai este și varianta în care dacă ești deja o persoană publică, vei avea cititori din publicul respectiv, care vin automat după tine. Cel mai bun exemplu de la noi ar fi Andrei Ciobanu (cel care a scris Suge-o Ramona!), care este comediant, face stand-up comedy. Avea, deci, deja un public prestabilit înainte de a publica. Așadar, dacă ție îți place omul și afli că a publicat o carte, nu e normal că o vei cumpăra? Sunt mai multe cazuri, dar vă spun, vorbind din proprie experiență, să răzbești ca autor fără să cunoști oamenii „care trebuie” ai de muncit pentru a ajunge la cititori. Cititorii nu apar din senin, indiferent cât ești de bun.

Gândul: Din poziția de scriitor, ce ai schimba pe piața de carte? Dar ca cititor?

Leila Sandra M.: Ar fi atât de multe! În primul rând, m-aș focusa mai mult pe calitatea copertelor cărților. Imaginea vinde! Ăsta este un adevăr trist, crud, cum vreți voi, dar este un adevăr. Aș pune mai multă greutate pe promovare, chiar dacă asta ar însemna și mici sacrificii din partea noastră, ca autori sau a editurilor. Pentru a câștiga, trebuie mai întâi să investești. Aș da mai multe șanse oamenilor necunoscuți, pentru că printre ei se află adevărate nestemate! Aș schimba modalitatea prin care se jurizează anumite așa-zise concursuri literare… e atât de greșit să știi din start că nu ai nicio șansă, nici măcar să te clasezi printre primii 5, pentru că există deja „preferați”.

Iar din perspectivă de cititor, aș vrea (după cum spuneam mai sus) să descopăr mai mulți autori noi! Vreau să văd alte nume pe piață, pe lângă cele cu care ne-am obișnuit deja.

Gândul: În final, ca un mic spoiler, Dennis Kayderman este gata să se întoarcă la acțiune. Ce ne pregătești de data aceasta? Mai multă investigație, mai mult romance?

Leila Sandra M.: Hmm… Câte un pic din fiecare. Pot să spun doar că în acest volum, bloggerii (recenzenții de cărți) și autorii sunt în centrul atenției. Avem un caz nou care îi cam pune la încercare îndemânarea lui Kayderman. În orice caz, cititorii nu ar trebui să se relaxeze încă, mai urmează câteva volume foarte antrenante.

Vă las totuși cu un mic dialog, smuls din volumul 2 al Seriei Dennis Kayderman:

— Kayderman?
— Da.
— Să nu mori, nenorocitule!
— Am să încerc.

 Gândul: Mulțumim, din nou, pentru acest interviu. Mult spor și succes cu seria Dennis Kayderman! Așteptăm cu nerăbdare să te citim.

Leila Sandra M.: Mulțumesc și eu pentru oportunitate! Le datorez multe echipei Velvet Story. Pe curând, dragilor!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, acestea fiind prezentate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – online@gandul.ro , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu.