Scriitoarea Roxana Brănișteanu: „Mi-am spus că, oriunde mă duce viața, nu am să rup niciodată legătura cu scrisul”

Roxana Brănișteanu s-a născut în Pitești și locuiește în București de aproape zece ani. A studiat Jurnalism la Universitatea din Pitești, a lucrat o perioadă nu foarte lungă în presa scrisă și a continuat să scrie. „Interviurile sunt preferatele mele – să le iau – nu sunt foarte familiarizată cu a vorbi despre mine, deși pe blog am tot scris articole la persoana întâi”, spune ea.

Iubește cărțile, a crescut cu ele și citește de când se știe. Pentru că în adolescență nu a fost foarte axată pe clasici, încearcă să recupereze acum, de aceea printre cărțile sale preferate se regăsesc cele ale clasicilor, ne mai destăinuie Roxana. 

Gândul.ro: Bună, Roxana! Mă bucur că ți-ai putut rupe din timp pentru a ne răspunde la câteva întrebări. Înainte de toate, ce înseamnă cartea, și implicit lectura, pentru tine?

Roxana Brănișteanu: Nu mă văd fără cărți și mi-e greu să înțeleg când văd oameni care trăiesc fără a citi. De altfel, asta încerc să fac prin activitatea mea din mediul online (canalul de Youtube, grupul de pe Facebook – iCarte, iParte, contul de Instagram), să adun o comunitate cât mai mare de cititori, iar printre ei să fie și acele persoane care… nu prea citesc. Mă bucur că pot să inspir. Eu nu mă consider o foarte mare cititoare; pot să citesc în două zile sau în două luni, în funcție de timpul pe care îl am, însă, oricât de plină îmi este viața, oricât de aglomerată și oricâte activități aș avea, tot aloc timp cititului. Respect cărțile, îmi place să le îngrijesc, să le șterg de praf, să le iubesc. Le respect din momentul în care am început să citesc din biblioteca părinților și, mai târziu, dintr-o bibliotecă de la țară.

Gândul.ro: Știm despre tine că ești activă în mediul literar online, iar de curând ai publicat prima ta carte. Cum ai simțit această trecere de la simplu cititor și promotor al literaturii la scriitor?

Roxana Brănișteanu: Nu a fost o trecere, pentru că scriu de când mă știu. Nu știu dacă toți copiii au avut un jurnal, însă eu scriam deseori în ale mele. De asemenea, îmi plăceau foarte mult scrisorile. Adoram să le scriu oamenilor și încă fac asta (poate o scrisoare de dragoste, poate una de prietenie sau, pur și simplu, din recunoștință). Mai apoi, împreună cu o prietenă, ne-am apucat să scriem o poveste; ea câteva pagini, eu la fel, fiecare continua povestea de unde rămânea. Devin nostalgică acum, când povestesc asta, și parcă îmi pare rău că nu am păstrat-o. Mi-ar fi plăcut să văd cum scriam la 14 ani.

Ulterior, în urmă cu mai bine de zece ani, când am ajuns în București, neavând multe cunoștințe și simțind nevoia să vorbesc, am început să o fac prin cuvinte scrise. Am pornit un blog unde scriam aproape zilnic. Recomand scrisul chiar dacă nu simți că e pentru un scop anume, pentru serviciu sau pentru că trebuie. La început poate fi doar pentru tine, dar în timp capeți experiență, iar măiestria cuvintelor se câștigă doar continuând a scrie. Ceea ce am făcut și eu. Mi-am spus că, oriunde mă duce viața, nu am să rup niciodată legătura cu scrisul. Am continuat așadar să fac asta, chiar dacă doar simple recenzii de carte sau povești din călătoriile pe care le fac.

Gândul.ro: Ce ne poți spune despre acțiunea cărții „Dragostea pe strada mea”? Ce te-a determinat să o scrii și cui i se adresează ea?

Roxana Brănișteanu: Nu este o poveste care ”striga” să apară. Am început să scriu într-o doară, la un pahar de vin, după ce ieșisem dintr-o relație. În carte nu este povestea vieții mele, dar m-am inspirat foarte mult de la cei din jur, prieteni și cunoștințe de-ale mele. Pot spune că fiecare personaj creat are câte puțin din oamenii pe care îi cunosc. Alexandra – personajul principal feminin al romanului – suferă după ce află că este înșelată, dar mare parte din sentimentele transpuse în carte vin de la o prietenă care a trecut prin aceeași experiență. Nu aș fi putut da naștere acelei suferințe dacă nu aș fi văzut-o în viața reală. Chiar dacă experiența ei nu este a mea, regăsesc în Alexandra mult din mine (când aveam vârsta ei).

Mi-am dat seama de asta acum, după opt ani (pentru că romanul acesta a fost început în 2012), când am deschis Wordul să mai lucrez la poveste (asta după ce editura Petale Scrise a venit cu propunerea de a publica romanul), cât de mult din această fată am fost eu (nu mă refer la experiențele de viață, ci la caracter mai degrabă). Poate de aceea mi-a și fost dificil să revin la poveste, deoarece trecuseră prea mulți ani și mă deconectasem de la personaje. Iar eu, între timp, m-am maturizat.

Gândul.ro: Ai întâmpinat probleme în procesul creativ de scriere? Ce a fost ușor și ce a fost greu de transpus în cuvinte?

Roxana Brănișteanu: Așa cum am notat si în roman, la pagina de ”Mulțumiri”, unde am dorit să aduc în atenția cititorilor cum s-a născut această poveste, la început au fost 80 de pagini. M-am oprit și mi-am spus că e o tâmpenie să cred că aceste pagini vor face parte dintr-o carte, care carte să se mai și publice. Au mai trecut niște ani, în care am mai trăit, am mai iubit, am mai suferit și… am revenit la scris.

Inspirația nu vine pocnind din degete. Pot să scriu într-o seară 20 de pagini, apoi să fac pauză o lună. Cel puțin așa a fost ”Dragostea pe strada mea”, cu pauze, doar titlul a fost foarte inspirat și l-am ales de dinainte de a scrie măcar cinci pagini. Faptul că am pornit de la ceva real mi-a fost de mare ajutor. Am putut să mă joc pe marginea poveștilor și am putut creiona personajele ”după chipul și asemănarea” celor întâlnite în viață.

Gândul.ro: În ce gen este încadrată cartea? Crezi că publicul este reticent la acest gen sau din contră, pare să câștige teren?

Roxana Brănișteanu: S-ar putea ca editorul să mă certe pentru ceea ce spun acum, însă… eu nu am (mai) dorit să public acest roman. Cum spuneam mai sus, nu mai eram apropiată de poveste și de personaje și cam dădeam cu ele de pământ atunci când am revenit asupra lor. Este un roman pe care l-am început la vârsta de 20 și ceva de ani, într-o vreme în care devoram chick-lit-urile. Cu timpul, gusturile mele literare s-au mai schimbat și am început să citesc alte genuri de cărți. ”Dragostea pe strada mea” este o poveste frumoasă, se citește repede, are o acțiune care te ține în priză (trebuia să folosesc ghilimele, pentru că sunt spusele cititorilor) și sunt convinsă că va avea publicul ei.

Editorul este cel care a avut mare încredere în această poveste și care m-a încurajat să o scoatem la suprafață, cu argumentul că este ”savuroasă și excelentă” pentru publicul tânăr, care are nevoie să respire și să se bucure de o poveste de dragoste. Tot el este ce care a insistat să păstrez povestea așa cum este, fără adăugiri și modificări, pentru că, dacă ar fi să mă apuc să scriu cu mintea de acum, ar însemna să rescriu tot și ar fi păcat.

Gândul.ro: Care ai spune că este atuul tău și cum se reflectă acesta în scris?

Roxana Brănișteanu: Dorința de a descoperi omul. Lucrez zilnic cu oamenii. Atât la serviciu, cât și în mediul online. Și iubesc oamenii, nu doar lucrul cu ei. Contribui la bunăstarea lor și vreau să fac asta în continuare. Chiar dacă domeniul în care lucrez nu are legătură cu activitatea mea din mediul online, cele două au acest aspect în comun: comunicarea zilnică cu tot soiul de persoane. În grupul iCarte, iParte, de care spuneam la început, sunt peste 5000 de membri, unde fiecare își exprimă propria părere, iar eu am oferit întotdeauna acest drept, însă nu accept jigniri și atacuri la persoană. Poți comenta cartea, dar nu omul, pentru că nu ești în papucii lui și nu-i cunoști viața.

Faptul că pot ”ține în frâu” discutând cu fiecare în parte, astfel încât să avem un grup curat, cred că este unul dintre atuuri. Uite, dincolo de asta, îmi spun fetele din echipa de catchball, unde sunt căpitan, că sunt un fel de Maica Tereza, pentru că sunt împăciuitoare. Departe de mine de a fi o persoană calmă, eu explodez și iau foc destul de repede, însă cumva reușesc să mă controlez și să aplanez situația, astfel încât să nu avem un conflict, ci o experiență din care putem învăța.

Gândul.ro: Consideri că în contextul actual al pieței de carte din România, ca scriitor, te poți simți împlinit? Care este, după părerea ta, adevărul: românii citesc sau nu?

Roxana Brănișteanu: Știm, din păcate, că românii nu citesc foarte mult, dacă ne uităm pe statistici. Însă eu pot vorbi în numele micii comunități pe care am construit-o. Mă refer aici la membrii grupului menționat mai devreme, pe care l-am creat pentru iubitorii de carte, dar și la persoanele care îmi urmăresc vlogurile și story-urile de pe Instagram, de unde îmi dau seama că se citește. Iar cei care nu prioritizau asta înainte, o fac de la o vreme.

Dacă te simți împlinit? …Nu știu cum să exprim asta astfel încât să nu se simtă cineva ofensat. Apar foarte multe cărți pe piață în ultimii ani. Și nu tot ce se scrie este literatură. Nu vreau să spun că anumite cărți intră în categoria maculatură, pentru că nu sunt eu în măsură să aduc asta în discuție. Pot să mă rezum la romanul scris de mine, în schimb. Nu am să spun niciodată: ”Am scris o capodoperă, luați-mi cartea, că nu știți ce pierdeți!”. Dar cu siguranță nu este o simplă poveste de urcat pe Wattpad sau compusă din articolașe de blog. În spatele celor 350 de pagini este muncă și au fost ceva nopți nedormite.

În altă ordine de idei, așa cum am precizat și la sfârșitul romanului, eu nu simt (încă) să spun despre mine că sunt scriitoare. Și nu din prea multă modestie, ci pentru că aș simți asta doar dacă romanul meu ar avea succes, iar între timp eu aș mai scoate cel puțin o carte. Eu am început să scriu pentru mine. Însă satisfacția și bucuria vin odată cu cititorii. Ca orice persoană care scrie, m-ar bucura să placă romanul meu, chiar dacă vor fi și critici; voi lua din ele doar ce ar putea fi constructiv. Mulțumesc pe această cale tuturor care aleg să dea o șansă. 

Gândul.ro: Unde te vezi peste cinci ani ca scriitor? Ai deja în plan următoarele cărți?

Roxana Brănișteanu: Dacă eram la interviu pentru un posibil loc de muncă, mi-ar fi displăcut întrebarea (pentru că am auzit-o prea des (nr: râde). Am început ceva în urmă cu patru-cinci ani, dar departe de a spune că este carte sau că va deveni. De altfel, cum s-a petrecut și cu romanul de față. Nu am căutat să public, nu mai eram interesată de asta, dar uite că acel vis îndepărtat – poate acela de la 14 ani, când scriam o poveste de dragoste pe un caiet de dictando – s-a îndeplinit acum. Da, voi păstra legătura cu scrisul, așa cum am zis mai sus, dar nu am în minte să public curând o carte (pentru că am deja multe activități și nu găsesc timp pentru a face loc scrisului). Sper să nu treacă totuși alți opt ani.

Gândul.ro: Care sunt autorii tăi preferați? Ce influență au avut asupra stilului tău de scriere?

Roxana Brănișteanu: Spun destul de des în vlogurile mele că sunt mare fan Dostoievski. Mai demult mă cicăleam pentru că l-am descoperit așa târziu (după vârsta de 25 de ani), dar cu timpul mi-am dat seama că a venit atunci când a trebuit (la fel cum par să se întâmple cam toate lucrurile din viața mea). Cunosc persoane care l-au citit pe FMD când aveau 17 ani, dar nu l-au putut înțelege. De aceea sunt fericită că, odată cu citirea unui prim roman de-ale lui (”Idiotul”), acesta a devenit scriitorul meu preferat – nu doar din literatura rusă, ci din întreaga literatură – și aștept, răbdătoare, să-i citesc întreaga operă.

Îmi spunea cineva într-un comentariu că se așteaptă să întâlnească influențe dostoievskiene în romanul meu. Având în vedere vârsta și faptul că povestea era deja construită, nu aveam cum să scot un roman puternic, în care să scriu atât de profund (și apoi că atât de fin observator și explorator al sufletului uman cum este Dostoievski nu cred că se poate apropia cineva de stilul lui). Este, totuși, un romance. Sau chick-lit, cum preferați să-i spuneți. În traducere, mot-a-mot, ar fi ”literatură pentru fete”, adică acel gen de scriere ușurică, haioasă, pe care nu o poți lăsa din mână până nu ai terminat povestea (am fost fericită să aflu că printre cei care au achiziționat cartea sunt și persoane de sex masculin).

Dacă ar fi să vă dau un exemplu de astfel de scriitoare – una pe care eu am citit-o foarte mult în perioada în care am scris – ar fi Sophie Kinsella, cunoscută sub acest pseudonim de cititorii de gen. Eu sunt pro unei liste de lecturi cât mai diversificate și, după o carte grea, parcă simt nevoia de ceva lejer. Iar “Dragostea pe strada mea” pare să fie perfectă pentru a acoperi această nevoie :).

Gândul.ro: Pentru că ești un autor debutant, ce ai putea împărtăși din experiența ta ca drept mesaj motivațional pentru aspiranți?

Roxana Brănișteanu: Eu încurajez foarte mult tinerii să se îndrepte către scris. Pe unii dintre ei i-am și ajutat să scrie pe site-ul meu, roxanab.ro, corectându-le articolele și explicându-le unde ar fi mici greșeli de exprimare sau de gramatică. Mi-am dat seama, odată cu ei, că nu ai nevoie să termini o facultate în domeniu ca să poți scrie (deși nu am niciun regret în ceea ce privește alegerea mea). M-am bucurat să descopăr persoane talentate (și acum am două fete care scriu din pasiune și o fac bine) și întotdeauna am spus că există potențial, doar este nevoie să fie cineva la momentul potrivit.

Eu nu am avut un mentor de la care să învăț cum să scriu. Însă am exersat tot timpul. Chiar și story-urilor de pe Instagram încerc să le dau viață prin ceea ce scriu. Uneori, mi se cer sfaturi, sunt întrebată de adolescenți ce facultate să urmeze sau mă întreabă cum să facă să scrie. Mesajul meu pentru ei și pentru oricine este: Citiți! Încercați să vă faceți timp oricând pentru citit, doar așa puteți să vă dezvoltați vocabularul și, mai apoi, să scrieți. Începeți cu un eseu, scrieți o poveste ca și cum ați povesti-o celui mai bun prieten. Și vedeți ce iese.

Gândul.ro: Îți mulțumim pentru toate răspunsurile și îți dorim mult succes! Să ne auzim cu bine și la lansarea următoarei cărți.

Roxana Brănișteanu: Eu vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu, pentru încurajare și pentru cuvintele frumoase!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.