Scriitorul Adrian–Petru Stepan: „Timişoara are o istorie fabuloasă. M-am gândit să îi redau rolul pe care îl merită în romanele mele”

Adrian-Petru Stepan este autorul cărților „Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș”, „Heruvim”, „Crepuscul”, „Legendele șefului de gară” și „Fiecare zi e uimitoare”. Un interviu cu el este un adevărat examen. Adrian se plânge mereu că nu are timp: de-abia am reuşit să ne auzim în două seri pentru a răspunde în exclusivitate cititorilor Gândul. Totuşi, lucrează la două cărţi ale căror capitole sunt publicate online pe măsură ce le scrie. E vorba de un thriller a cărui intrigă porneşte, iarăşi, din Timişoara, oraşul în care s-a născut şi trăieşte, şi de la o istorie a ultimului veac a Orientului Mijlociu povestită în stilul marilor jurnalişti italieni, care au reuşit să facă din evenimentele şi personalităţile istorice subiecte ale unor cărţi care te ţin cu sufletul la gură. Discuţia noastră a fost întreruptă în câteva rânduri de intervenţiile băieţelului său, Marcus, ale cărui replici savuroase le postează pe Facebook.

Gândul: Bună, Adrian! După două cărţi a căror acţiune se petrece în Timişoara, crezi că mai ai ce spune într-o a treia?

Adrian Petru Stepan: Bună, Simona! În New York s-au petrecut mii de filme şi cărţi. Scrise chiar de unii care nu au călcat vreodată în State. Aşa că eu, de aici fiind şi punându-mă cu burta pe istoria locului, aş mai putea scrie nu doar încă una, ci mult mai multe. Dar nu vreau să rămân fixat pe acest oraş: romanul la care scriu acum se petrece doar în parte în Timişoara.

ACTUALITATE Avion de pasageri, PRĂBUȘIT în Kazahstan. Ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte de producerea accidentului

10:22

ACTUALITATE Medicul care a proiectat etilotestul, prins băut la volan, în Țara Galilor. Iată cum a fost pedepsit

10:14

Gândul: Am început cam abrupt discuţia, direct la subiect. Să fie din cauză că tu te plângi mereu că nu ai timp de introduceri?

Adrian Petru Stepan: Nemulţumirea asta a mea cu lipsa timpului sper să nu te molipsească şi pe tine. Cred că am devenit obsedat de organizarea timpului, vreau să fac şi aia şi ailaltă şi nu am când. Mă gândeam, la un moment dat, că sunt de vină eu, irosesc orele cu lucruri sterile. Aşa că am citit câte ceva despre managementului timpului şi am ajuns la concluzia că vreau eu prea multe de la cele 24 de ore ale unei zile. E bine să îţi cunoşti limitele, nu suntem toţi Mircea Eliade  să dormim două ore pe noapte. Deşi tu nu eşti departe, la cele patru-cinci ale tale.

Gândul: Totuşi, nici mie nu îmi ajung cele 20 de ore care îmi rămân dintr-o zi. Personajele din cărţile tale nu mi se par la fel de apăsate de timp. Heruvim se petrece într-o singură zi, de fapt, de dimineaţa şi până la căderea serii, iar cele trei personaje principale au suficient timp să răstoarne nu doar Timişoara, ci întreaga lume cu susul în jos.

Adrian Petru Stepan: De-asta îmi place să scriu, în cărţi eşti eliberat şi de timp şi de ignoranţă, te poţi juca după cum îţi pofteşte inima. Bine, trebuie să ţii cont cont de câteva canoane şi, mai ales, să nu uiţi că nu scrii doar pentru tine, ci, mai ales, pentru cititori, iar idealul este să atragi lume cât mai diversă. Adică să faci puţină politică, să împaci cât mai multe gusturi. Când am scris Heruvim m-am gândit să îl fac mai antrenant, cu o acţiune mai alertă decât a thrillerelor americane consacrate, dar să nu uit nici de metaforă și nici de istorie.

Gândul: Iar de la trei personaje principale şi sumedenie secundare, cu intrigi întinse din anticul Sumer şi până în România de azi, ai trecut la o carte cu un singur personaj principal, un băieţel care trebuie să îşi salveze tatăl arestat pe 17 decembrie la Timişoara în Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş.

Adrian Petrui Stepan: Două personaje: ai uitat de Skoda roşie care îl însoţeşte peste tot.

Gândul: … şi Dumnezeu e cumva cel de-al treilea?

Adrian Petru Stepan: Dumnezeu e atotprezent în carte. Maşinuţa băiatului e una din manifestările sale.

Gândul: La interpretarea asta nu mă gândisem. Nu e blasfemie, totuşi?

Adrian Petru Stepan: Dacă suntem de acord că Dumnezeu e omniprezent, de ce nu i s-ar arăta unui copil care îşi iubeşte singura maşinuţă, care îi vorbeşte despre tatăl său? El o iubeşte şi ea îi arată drumul spre salvarea părintelui. Dacă nu ar fi fost însufleţită de Dumnezeu, ar fi putut face minuni?

Gândul: Mai apare vreo maşinuţă însufleţită şi în noua ta carte?

Adrian Petru Stepan: Nu e o maşinuţă, acum e o maşină adevărată. Si nu va fi însufleţită, dar apariţia ei îi va oferi personajului principal cheia care să îl ajute să descifreze misterul în jurul căruia se învârte acţiunea romanului.

Gândul: Am văzut că îl publici în foileton în online pe Meridianul Timişoara. Nu crezi că vei pierde din cititori fiindcă, odată ce cartea va fi în librării, orice curios o va putea citi pe telefon sau i-ar putea cunoaşte finalul din două clicuri?

Adrian Petru Stepan: La asta nu m-am gândit! Glumesc. Se poate să ai dreptate. Doar că în România nu scrie nimeni, sau aproape nimeni, pentru bani, aşa că mă bucur să fie cât mai mulţi interesaţi de acţiunea cărţii, să o citească cât mai mulţi, chiar dacă printul va rămâne în librării şi lumea o va lectura pe Kindle sau mai ştiu eu pe ce dispozitiv. Mai mult, cred că, dacă nu mi-ar fi propus Dumitru Oprişor să publice în fiecare număr un capitol eram tot la primele trei pagini scrise. Deci, posibilitatea de a o publica întâi în online e extraordinară.

Gândul: Se numeşte Piaţa Millenium. Nu am găsit numele acesta în nomenclatorul locurilor din Timişoara. Trebuia să o caut în alt oraş?

Adrian Petru Stepan: Nu. Vei găsi „Piaţa Romanilor” şi „Biserica Millenium” care se găseşte în această piaţă din Fabric, cartierul „muncitoresc” şi multicultural al Timişoarei. Dacă în „Cetate” era administraţia austriacă, militarii, edificiile publice şi aici trăiau cetăţenii de vază, în Fabric se găseau atelierele, micile făbricuţe şi locuinţele modeste ale românilor, sârbilor, cehilor, evreilor sau a meşterilor nemţi. Ştii că, pe la începutul secolului XIX, în Timişoara veneau industriaşi din Viena pentru a-şi întemeia manufacturi? Că aici funcţiona unul dintre celebrele ateliere care produceau orgile care încântă şi acum în bisericile şi sinagogile din Ungaria, Serbia şi România? Sau că Timişoara a fost pentru o perioadă capitala Regatului Ungariei pe vremea dinastiei angevine?

Timişoara are o istorie fabuloasă, dar s-a pricopsit cu politicieni care se chinuie să o îngroape. Poate de-asta m-am gândit să îi redau rolul pe care îl merită în romanele mele.

Gândul: Alături de Timişoara, Orientul Mijlociu este a doua pasiune a ta.

Adrian Petru Stepan: Aşa este. Şi, la fel, îmi pare rău de istoria fabuloasă a acestei regiuni ajunsă acum într-o postură tragică, măcinată de războaie, dictatori şi interesele divergente ale unor state puternice care şi-au făcut loc de joacă, adică de război, din metropolele lumii antice.

Gândul: Crezi că învăţăm ceva din istorie?

Adrian Petru Stepan: La fel cum învăţăm şi din botanică ori chiar literatură. Putem scrie comentarii şi eseuri pe seama celor învăţate, dar nu ne folosesc aproape la nimic în viaţă fiindcă nimeni nu ne învaţă să transcedem aceste informaţii de la cursuri în existenţa noastră. Luăm decizii importante fără să analizăm prea mult, ne lăsăm vrăjiţi de trufia intuiţiei pe care credem că o avem. Mulţi dintre noi consideră că ar fi luat decizii mai bune decât Alexandru cel Mare pe câmpul de luptă. Aşa că ce ar putea învăţa de la vreun „nime-n lume” ca Ion C. Brătianu, să zicem? Bineînţeles, cei care gândesc aşa nu ajung nici la mintea din copilărie a acestuia…

Suntem prea plini de informaţii, bombardaţi de fake news încât să mai avem timp pentru citit cărţi sau pentru reflecţie. Văd în ultima vreme că ceea ce nu ne place sau ne scoate din micile noastre obiceiuri considerăm că nici nu există. Îmbrăţişăm orice teorie idioată şi vădit falsă doar să nu trebuiască cumva să ne schimbăm ora la care savurăm cafeaua.

Gândul: Vrei să spui ca oamenii nu se schimbă?

Adrian Petru Stepan: Ba da, cum să nu! Odată cu vârsta, micile manii se măresc, zidurile din jurul zonei de confort devin tot mai înalte şi mai groase. Discutând cu un prieten, am ajuns la concluzia că, dacă ar fi să mai alegem odată între Iisus şi Baraba, l-am alege tot pe acesta din urmă întrucât el ne făcea bucuroşi să fim noi înşine. În schimb, Iisus ne cere să ne schimbăm. De fapt, ne cere să fim mai buni, din toate punctele de vedere. Dar cum să acceptăm că nu suntem cea mai bună variantă a noastră? Cum să schimbăm, aşa cum ziceam, ora la care ne savurăm cafeaua? O adevărată impietate!

Gândul: Să fiu şi eu cinică, te-aş întreba „Atunci de ce mai scrii?” Oare nu fiecare autor îşi doreşte să schimbe ceva sau pe cineva prin cărţile sale?

Adrian Petru Stepan: M-ai prins. Vezi, nici eu nu mă pot schimba, sunt un optimist incurabil! Chiar dacă nu reuşeşti să schimbi o persoană cu o carte, e suficient să îi transformi o zi ternă într-una colorată lecturându-ţi cartea. Iar dacă se va nimeri vreunul să se schimbe, cu atât mai bine!

Gândul: Fiindcă tot vorbeam de schimbare: stilul scriitorului se schimbă de la o carte la alta? Sau, mai precis: stilul tău se schimbă, evoluează de la o carte la alta?

Adrian Petru Stepan: Bine că ai precizat întrebarea fiindcă mi-ar fi greu să generalizez ori să pun alţi scriitori în nişte formule şi sa trag concluzii. De obicei, fiecare scriitor are constanţa sa proprie, în fiecare carte găseşti câteva locuri comune cu cele din alte cărţi ale sale. De-asta când îţi place un scriitor găseşti interesante şi celelalte cărţi ale sale, parcă recompun o lume familiară. În ceea ce mă priveşte, încerc să adaptez stilul fiecărei cărţi subiectului său. Nu ştiu dacă reuşesc să evoluez ori doar să „schimb registrul”, dar sunt diferenţe semnificative între fiecare carte. Evident, locurile comune tuturor cărţilor sunt prezente, îmi dau seama că sunt „tipicar” cu fiecare carte scrisă.

Gândul: Ce îţi propui pentru următoarele cărţi?

Adrian Petru Stepan: De la Şeherezada la Osama bin Laden: istoria palpitantă a Orientului Mijlociu sper să fie o carte care să îi atragă pe toţi cei care doresc să înţeleagă o altă civilizaţie, adică cea islamică, şi istoria sa. Cât despre Piaţa Millenium, mi-ar plăcea să o văd tradusă în italiană sau franceză. Ori, de ce nu, ecranizată.

Gândul: Destinul îi zâmbeşte celui ce speră. Îţi doresc mult succes și mii de multumiri pentru acest interviu absolut minunat! Datorită ție, eu astăzi am mai învățat ceva și îți mulțumesc pentru asta!

Adrian Petru Stepan: Mulţumesc și eu. Cărţile tale sunt minunate şi mă fac un pic invidios. Aşa că îţi doresc la fel!