Scriitorul Ionelas Popa: „Dacă mulți scriitori sunt făcuți ori să nu fie citiți, ori să nu fie înțeleși, aș vrea să cred că nu fac parte nici din prima, nici din a doua categorie.”

Scriitorul Ionelas Popa a publicat de-a lungul timpului mai multe cărți, proză sau volume de aforisme, dar și romane care s-au evidențiat printr-un stil incisiv și aparte. Cu o experiență ca ofițer de informații, a scris „când articole, când documentare, când manuale, când orice altceva, toate destinate unui areal strict delimitat, de securitate și intelligence”. Autorul propune pentru cititorii de cărți detectivistice romanul „Febra aurului”, în curs de publicare la editura Velvet Story.

Gândul.ro: În primul rând vă mulțumim că ați acceptat invitația și, dacă găsim o fărâmă de bunăvoință la dumneavoastră, ne-am dori să ne astâmpărați curiozitatea cu privire la omul Ionelas Popa, dar mai ales cu privire la scriitorul Ionelas Popa.

Ionelas Popa: Eu vă mulțumesc, este o onoare să dialoghez cu o doamnă inteligentă care și-a bătătorit deja un drum prin fascinanta lume a cărților. Altfel, referitor la „omul” Ionelas Popa… mi-ar trebui 10 zile să vă spun ceea ce ar trebui să se știe… şi 10 ani să astup ceea ce am scăpat din greșeală. Am glumit, firește… dar numai pe un sfert. Revenind totuși la celelalte trei sferturi, m-am avântat cu elan pe ușa vieții acum o mulțime de ani, de parcă s-ar fi întâmplat înaintea erei noastre (n.r. născut în 15.08.1966), iar prin liceele prin care m-am vânturat dintr-un colț în altul de țară, dar și pe parcursul studiilor superioare din București nu m-am remarcat cu nimic… Sau, altfel spus, „nimicul” s-a făcut remarcat prin mine.

ACTUALITATE Victor Ponta: „Vreau o șapcă cu ‘Make DÂMBOVIȚA great again’”

17:30

SURSE Șefii Parlamentului, aleși luni dimineață. Daniel Suciu, PSD, la Camera Deputaților și Ilie Bolojan, PNL, la Senat

17:12

Gândul.ro: Chiar așa!?

Ionelas Popa: Fix așa! Trebuie să recunosc, nu prea mi-a plăcut cartea, citeam orice altceva mai puțin ceea ce-mi cereau profesorii, mai exact unii profesori. Nu știu de ce, probabil din dorința de a face exact pe dos… ori poate dintr-o teribilistă opintire adolescentină. Mi-am revenit ceva mai târziu, după ce am ajuns la concluzia că mi-am descoperit adevăratul rost. Îmi plăcea ceea ce făceam ca ofițer de informații, mă simțeam util pentru țara mea și eram convins că noul statut și tinerețea mi-au fost încredințate pentru a schimba lumea. Evident că n-am schimbat pe nimeni, dar acum, privind retrospectiv, mă pot declara mulțumit fiindcă nici „lumea” nu m-a schimbat pe mine… în pofida încercărilor perseverente. Ca să închei cât mai repede cu „omul” Ionelas Popa, am locuit prin aproape toată țara, din Dobrogea în Oltenia și din Ardeal în Muntenia, unde am cunoscut o mulțime de semeni, dar și o mulțime de… semeni, iar de un deceniu m-am reîntors în București unde mi-am reîntregit familia, deși… deși când spun „acasă” tot la Câmpulung de Argeș mă gândesc, acolo unde ne așteaptă toți ai mei, vii sau morți.

Gândul.ro: Să continuăm cu scriitorul Ionelas Popa, pe care, nu vă ascundem, am încercat să-l cunoaștem și să-l înțelegem fie și parțial citindu-i ultimele două cărți… Vă mărturisim că ne-au plăcut, una dintre ele chiar foarte mult.

 Ionelas Popa: Mă bucur și vă promit că o să vi le citesc și eu cu mult interes pe ale dumneavoastră. Despre scris, nu prea știu cu ce să încep…

Gândul.ro: Exact cu începutul… De unde vine impulsul acesta de a scrie?

Ionelas Popa: Nimic special, ca şi alţi adolescenţi, înainte de toate am încercat să scriu versuri, cu deosebirea că eu o făceam mai mult din dorința de a impresiona fetele la care nu puteam ajunge. Cum nu prea am reușit, am continuat să scriu doar pentru mine, fără a fi neapărat îmboldit de aspirația de a izbuti în acest domeniu… Ani buni mi-a făcut bine să-mi aștern ideile, dar și mai bine mi-a făcut să le inserez într-o dezordine revoltătoare pentru cine ar fi încercat să deslușească ceva. Apoi, după ce am revenit în București, am trecut la o nouă etapă, însă de această dată mai mult de nevoie, în ritm cadențat. Când articole, când documentare, când manuale, când orice altceva, toate destinate unui areal strict delimitat, de securitate și intelligence. După aceea, când mi-am dat seama că trebuie să-mi umplu timpu’ cu ceva, n-am mai zăbovit și am purces la înșirat gânduri… Gânduri care m-au frământat pe mine sau pe alții, gânduri care dospeau așteptând un cuptor încins pentru a deveni rumene…

Gândul.ro: Și care a fost prima carte „rumenă” ieșită din „cuptorul încins”… firește, destinată publicului larg?

Ionelas Popa: Cea dintâi a fost „Manipulatorul de azi și de mâine – Puterea de a bulversa rostul oamenilor”, o carte care devoalează instrumentele folosite de cei care ne arată o normalitate deliberat confuză, o carte care se dorește o armă împotriva celor care își camuflează interesul perfid, dar și una care încearcă să-i arate cititorului cum să se desprindă de manipulatori, recâștigându-se pe sine și trăind pentru sine, nu pentru ei.

Gândul.ro: Interesant! Apoi…

Ionelas Popa: Apoi am recidivat cu „Ipocrizia și snobismul la rang de artă”, urmată la puțin timp de „Și de la șefi ni se trage”, două cărți cu un vocabular deliberat incisiv în care, pentru a-mi manifesta nestingherit arțagul, am fentat rigurozitatea regulilor și am recurs la o proză relativ explozivă, circumscrisă îndeobște compozițiilor eseistice. În paralel, dintr-o candidă ghidușie m-am apucat de câteva nuvele, pe care nu le-am finalizat nici până azi, dar și de aforisme, izvorâte mai ales din trăirile proprii.

Gândul.ro: În ce cărți s-a concretizat travaliul depus la aforisme?

Ionelas Popa: Prima dintre ele a fost „Cugetări, îndemnuri… sau spuneți-le cum vreți”, apoi, la intervale de aproximativ un an, „Aforisme, îndemnuri… sau niște păreri” și „Jucându-mă de-a cugetările”. Anul trecut a urmat calea tiparului și „Cugetări despre biete rosturi existențiale”, la care pe un anumit segment și-a adus aportul și unul dintre cei doi fii ai mei, Rareș, iar de luna viitoare, potrivit asumărilor din contract, va prinde viață o altă carte, „Din temeiuri nesfârșite”.

Gândul.ro: Să trecem pe tărâmul romanelor… De unde v-a venit stimulul?

Ionelas Popa: A fost mai mult un imbold fără o origine clară… deși pe acest „tărâm” mă simt probabil cel mai confortabil. Am început cu „Profa de psiho”, un vast panou în care personajele, incapabile să-și constate propriile inadecvări, se hrănesc mai mult decât se impune cu sondarea subiectivității altora, fără a se sinchisi de imoralitatea și corupția care le afectează inclusiv pe ele. Am continuat apoi cu două romane de factură… să le zicem polițistă, „Femeia cu aromă de cireșe-n pârgă” și „Febra aurului”, cu observația că ultimul este în curs de editare. Oricum, ca o caracteristică relativ comună, acțiunile sunt brodate în jurul unor miezuri solide de adevăr și își propun să sfredelească mintea cititorului… punându-i totodată la dispoziție personaje meticulos radiografiate, idile ce devin compatibile doar prin prisma intereselor, instrumente aferente detectivisticii și finaluri dificil de intuit chiar și pentru cei care hăpăiesc acest gen de proză.

Gândul.ro: Presupunând că aveţi preferințe literare, ar fi interesant să ne spuneți câte ceva despre ele…

Ionelas Popa: Am avut și am, însă timpul mi le-a cam bulversat. Mai concret, am remarcat cum pe unii dintre scriitorii pe care-i îndrăgeam cândva, acum, la maturitate, îi percep altfel… cel mai adesea în detrimentul lor. După cum, la polul opus, am redescoperit scriitori pe care-i privesc cu mai mult interes, în special pe cei care observă detaliile aflate dincolo de suprafața vieții, fără a putea spune că admir necondiționat proza de analiză psihologică în sensul strict definit de criticii noștri.

Gândul.ro: Timpul zboară și încă nu am aflat nimic despre procesul dumneavoastră de scriere, eventual dacă este diferit față de cel la care recurg alți scriitori?

Ionelas Popa: Nu, nu cred. Poate doar cu excepția faptului că scriu haotic…

Gândul.ro: Adică?

Ionelas Popa: Adică desăvârșesc cuprinzătorul înțeles al cuvântului „bezmetic” împrăștiindu-mă în același timp peste mai multe capitole, dar și peste mai multe cărți înainte de a finaliza vreuna. Din această pricină s-a întâmplat de câteva ori să încurc personajele și să mă trezesc cu ele în împrejurări inedite sau în locuri unde n-aveau ce să caute, de parcă își schimbaseră ca prin farmec identitatea, comportamentul, pasiunile. Altminteri, dimineața sunt mai exigent cu mine decât seara, uneori am mai mult spor, alteori șterg mai mult decât scriu… iar apoi mă dojenește soția că am renunțat exact la pasajele captivante. Și când intri într-o dispută cu „apropiata” n-ai nicio șansă, fiindcă poate să-ți dovedească orice, chiar și că vei avea nevoie de ea când nu vei mai avea nevoie nici de tine. Deh, o înțeleg și pe ea, dar parcă mai mult mă înțeleg pe mine, iar tasta „Delete” este sub controlul meu. Încă!

Gândul.ro: Cât anume regăsim din modul dumneavoastră de a fi în ceea ce ați publicat până acum?

Ionelas Popa: E simplu. În cărţile pe care le-am scris cititorul descoperă tot din felul meu de a fi, dar cu mult mai mult decât „tot” descoperă din felul meu de a nu fi.

Gândul.ro: Despre genurile literare abordate ne-ați vorbit, dar nu ne-ați spus nimic despre cum reacționează cititorii la scrierile dumneavoastră?

Ionelas Popa: O vreme bună, în linia așteptărilor… Însă, cu toate că în ultimii ani s-au înmulțit semnalele pozitive, cel mai mult mă bucură faptul că sunt citit cu interes de oamenii din interiorul editurilor. Știu și de ce, dar nu sunt dispus să mă hazardez la un răspuns impetuos… cel puțin deocamdată. Într-un alt registru, în privința acurateței reacțiilor cititorilor lucrurile cred că ar trebui luate sub o anumită rezervă de oricare autor. Cândva, o singură carte era citită de mai mulți oameni, pe când acum o carte vândută nu înseamnă nici măcar o carte citită. Pe de altă parte, așa cum nu am crezut niciodată în cei care pretind că știu ce e viața, și cu atât mai puțin în cei care pretind că știu ce e moartea, nici în cei care-mi spun că le place ceea ce scriu parcă nu m-aș încrede pe deplin. Pesemne mai am nevoie de alte semne indicatoare… sau de alte scurtături spre semnele indicatoare. Într-adevăr, sunt oameni care mi-au dezvăluit faptul că ceea ce scriu e altceva, dar mai repede cred în cei care le-au confirmat altora că ceea ce scriu e altceva…

Gândul.ro: Puteți detalia puțin?

Ionelas Popa: Oamenii se simt deseori obligați să spună altceva decât ceea ce gândesc și, într-o așa-zisă ierarhie, după cei care se pretind prieteni cu Dumnezeu și după cei care se pretind prieteni cu dumnezeii tereștri, probabil pe locul trei urmează cei care se pretind prieteni cu cărţile… Poate este o percepţie greșită, însă am suficiente argumente în susţinere… După cum, din cealaltă parte, am suficiente argumente să cred că între disponibilitatea omului de a citi cărțile scriitorului și pretenția scriitorului de a-i citi omul cărțile există o diferență imensă.

Gândul.ro: De acord! Rămânând ancorați în subiectul deschis, ce credeți că vă reprezintă ca scriitor sau… ce anume vreți să transmiteți prin cărțile dumneavoastră?

Ionelas Popa: Uf, grea întrebare! Deși nu e ușor să vorbesc despre nota mea de originalitate, o să încerc totuși. Acum, pentru a-mi ascunde satisfacția, trebuie să par și puțin îmbufnat, nu? Așadar, dacă ar fi să mă iau după conținutul unor cărți, cu caracter de inedit cred că sunt tehnicile de manipulare, abundente dar și subtile, pe care le expun fie direct (așa cum se întâmplă mai ales în „Puterea de a bulversa rostul oamenilor”), fie recurgând la personaje ce pendulează între ilogic și iluzoriu, ca de exemplu în „Profa de psiho – Fundul femeii”. Dacă ar fi să mă iau după alte cărți, poate captivant este faptul că am pus accent pe impulsurile declanșate de interese, dar și pe prospectarea realistă a personajelor, pe care am încercat să le dezbrac migălos, fără a mă opri din lucru înainte de despuierea lor completă… În fine, dacă ar fi să mă iau după toate cărțile scrise, poate de interes ar fi faptul că am vrut să-mi las o amprentă proprie prin replicile pe care mi le-am dorit adânc impregnate în memoria cititorului, aidoma unor sentinţe, dar și prin faptul că am vrut să transmit ceva din trăirile interioare și experiențele definitorii parcurse de mine… sau observate la cei riguros analizaţi exact în momentele lor de confort nicicând îndestulător. Atunci când poți constata ipocrizia în forma ei cea mai pură, atunci când lucrurile pe care le face omul pe sub ascuns nu au nimic din ceea ce face la vedere. Oricum, rămânând adâncit în substratul întrebării dumneavoastră, dacă mulți scriitori sunt făcuți ori să nu fie citiți, ori să nu fie înțeleși, aș vrea să cred că nu fac parte nici din prima, nici din a doua categorie.

Gândul.ro: Din drumul pe care îl aveți de parcurs, unde credeți că vă aflați acum și ce anume vă trezește o bucurie spontană?

Ionelas Popa: Neîndoielnic, la mijlocul lui… dar nu mai dezvolt și fac pasul la cea de-a doua întrebare. Ceea ce mângâie sufletul unui om obișnuit îmi mângâie și mie, de la chipurile nevinovate de copii la îndârjirea oamenilor demni, de la cutele munţilor la valsul valurilor, de la ciripitul reconfortant al păsărilor la tăcerea desfătătoare a florilor. Să nu omit, mă mai bucur de pildă când văd oameni care citesc în metrou. Foarte puțini, e-adevărat, căci majoritatea butonează telefoanele, dar sunt. Sunt… și unii dintre aceşti oameni știu că, în încercarea de a-și contura ori definitiva propriile convingeri, au nevoie să iasă din frământările amorţite pentru a descoperi şi convingerile altora.

Gândul.ro: Cum s-a arătat experiența dumneavoastră cu piața de carte românească până în acest punct… ce a funcționat și ce nu?

Ionelas Popa: Nimic surprinzător, așa cum se întâmplă în oricare alt domeniu, și în zona de carte multe sunt dominate de stimuli dosiți… Ce a funcționat sau nu în cazul meu? Sincer, nu prea știu! Iar acolo unde știu, nu prea vreau să știu tocmai pentru a-mi estompa mocnirile răzlețe. Pe de altă parte, îmi reproșez că mi-am împrăștiat cărțile pe la prea multe edituri… și parcă simt nevoia să mi le adun undeva, într-un singur loc, chiar dacă se va pune problema unor reeditări. Altfel spus, parcă mi-aș dori să mă statornicesc la o editură, fie ea și una înființată de mine. Cumva, dintr-un anumit punct de vedere trăiesc sentimentul bărbaților care, după atingerea unei vârste, simt nevoia să se reîntoarcă și să se „restatornicească” în brațele soțiilor, amăgindu-le că până la marele punct mai este o postață bună de vreme.

Gândul.ro: Mai aveți alte proiecte în plan sau, ca o invitație la lectură, cu ce anume v-ați mai propus să vă surprindeți cititorii?

Ionelas Popa: Cu atât de multe, încât aș avea nevoie de un interviu special doar pentru aceste destăinuiri…

Gândul.ro: Atunci, rămâne pentru o altă ocazie!?

Ionelas Popa: De acord, numai că va trebui să fiu cu mare băgare de seamă… Cu fiecare interviu adăugat risc să-mi încalec ideile până la contrazicere… ori să-mi folosesc mult prea devreme scuza de a-mi pune reconsiderările pe seama deplinei maturizări. Încercând totuși să răspund la un crâmpei din întrebare, până acum n-am auzit să viețuiască vreun scriitor fără planuri de viitor. Dimpotrivă, el are planuri de viitor chiar și când viitorul nu mai are planuri cu el… Cel mai probabil acesta este și motivul pentru care atunci când peste el dă buzna marele final, deseori îl surprinde cu o carte neterminată. Culmea, exact cu aceea care s-ar fi dorit să le devanseze pe toate celelalte, exact cu aceea care s-ar fi dorit să reprezinte mâzgălitura care desăvârșește întregul, exact cu aceea care s-ar fi dorit să lase cea mai adâncă scrijelitură a bietei sale treceri prin hățișul de suflete încordate.