Horoscop săptămâna 21 – 27 martie 2022. Peștii fac progrese în plan personal
Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 21 – 27 martie 2022, pentru toate zodiile. Săptămâna 21 – 27 martie 2022 ne oferă ocazia iluminării și ne aduce conștientizări puternice în diferite domenii de viață.
Săptămâna 21 – 27 martie 2022 este marcată de intrarea Soarelui în Berbec, tranzit resimțit din plin acum pentru că ne oferă mai multă energie și poftă de viață. Mercur din zodia Pești va forma nu mai puțin de patru aspecte săptămâna aceasta și duminică va părăsi zodia pentru a intra în Berbec. Este o perioadă de iluminare, o perioadă în care gândirea devine profundă și putem vedea dincolo de realitate, însă ne și putem păcăli, mai ales în a doua parte a săptămânii. Crește riscul de a fi mințiți și înșelați, însă suntem și mai îngăduitori și iertători.
Pe de altă parte, Marte din zodia Vărsător va forma un careu cu Uranus din Taur, aspect care aduce nesupunere, răzvrătire și lupte pentru libertate. Trebuie să avem grijă la tendința de a acționa brusc și în mod foarte imprevizibil. Și acțiunile celor din jur ne pot surprinde, însă în mod neplăcut.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop săptămânal Berbec: 21 – 27 martie 2022
Săptămâna aceasta vei observa că începi ușor, ușor să-ți recapeți energia și pofta de viață. Totodată, ai parte de momente de revelație în care îți vei înțelege trecutul, îți vei accepta greșelile și astfel (te) vei ierta și te vei vindeca. Poți schimba brusc niște planuri avute și poți fi mai conflcitual, mai ales dacă trebuie să-ți aperi un ideal sau un prieten. Ascultă-ți pe cât posibil intuiția.
Horoscop săptămânal Taur: 21 – 27 martie 2022
S-ar putea ca în cuplu sau în relațiile profesionale să duci un adevărat război săptămâna aceasta. Ești supus imprevizibilului, evenimentelor care te iau prin surprindere și nu este exclus să rupi brusc un astfel de context. Pe de altă parte, te bucuri de sprijinul prietenilor și tu, la rândul tău, îți îl vei oferi. Grijă mai multă la probleme de sănătate mai vechi și la cheltuieli și tentații financiare.
Horoscop săptămânal Gemeni: 21 – 27 martie 2022
Săptămâna aceasta poți conștientiza care este menirea ta în viață, însă ai grijă să nu visezi prea departe. S-ar putea să fii dezamăgit de o situație pe care tu o credeai altfel, poate chiar de partener, mai ales dacă l-ai idealizat. Pe de altă parte, te lupți pentru dreptate, pentru a-ți apăra un ideal, niște principii de viață și poți face progrese profesionale, poate chiar să obții o funcție sau să te afirmi într-o direcție.
Horoscop săptămânal Rac: 21 – 27 martie 2022
Este o perioadă în care ești creativ, ai inspirație, imaginațe și clarviziune. Poți să-ți asculți intuiția, mai ales că nu este exclus să fii dezamăgit de un ghid spiritual sau de un curs sau de niște sfaturi primite. Soarele te va susține să strălucești profesional și să te afirmi. Trebuie să aibă grijă la persoanele cu care se înconjoară pentru că pot pierde resurse din cauza lor, fie financiare, fie energetice. Ai grijă la persoanele cu care-ți petreci timpul pentru că poți pierde resurse din cauza lor, mai ales financiare, dar și energetice.
Horoscop săptămânal Leu: 21 – 27 martie 2022
Săptămâna aceasta poți avea senzația că Universul îți vorbește, mai ales că te vei simți atras de tot ce este mistic. În plus, Soarele, care îți este guvernator, te va ajuta foarte mult să-ți recapeți energia și încrederea în tine. Din punct de vedere al relațiilor va trebui să ai mai multă grijă la cum acționezi, tu sau cealaltă persoană. În cuplu sau în relațiile profesionale pot să apară conflicte care pot duce până la rupturi bruște sau schimbări majore.
Horoscop săptămânal Fecioară: 21 – 27 martie 2022
Sectorul relațiilor tale este încărcat de planete și tot acolo se petrec toate aspectele pe care le formează Mercur, așa că ai șanse mari să începi o nouă relație sau să o consolidezi pe cea existentă. S-ar putea să te schimbi, să fii mai iertător, mai puțin critic, dar și să ai tendința de a idealiza partenerul. La locul de muncă pot să apară schimbări neașteptate, așa că ai grijă la modul în care îți desfășori activitățile pentru a nu te accidenta. Stresul va fi mai mare și de preferat ar fi să ai grijă și la sănătate.
Horoscop săptămânal Balanță: 21 – 27 martie 2022
Săptămâna aceasta, cu Soarele intrat în sectorul relațiilor tale și cu guvernatorul acestora, Marte în aspecte tensionate, te poți aștepta la schimbări și la multe evenimente neprevăzute în plan sentimental. Evită aventurile, infidelitățile și mai ales speculațiile financiare. Pe de altă parte, te preocupi de sănătate și cauți remedii, dar nu le căuta pe internet, ci la persoane avizate. Poți face unele schimbări importante în stilul de viață și bine ar fi să încerci să fii mai îngăduitor cu cei dragi.
Horoscop săptămânal Scorpion: 21 – 27 martie 2022
Este o săptămână plină de iubire, romantism, tandrețe, însă există și riscul de a te iluziona prea mult cu privire la un partener. Oricum, dincolo de tensiunile în familie și de schimbările care pot apărea în cuplu și pe care le poți determina, este o perioadă bună să te bucuri de viață și de micile plăceri oferite. Soarele îți va oferi energie la locul de muncă și te vai face mai bine remarcat printre colegi.
Horoscop săptămânal Săgetător: 21 – 27 martie 2022
Este o săptămână foarte bună pentru a obține stabilitate emoțională și siguranța unui cămin, a unei familii, poate chiar siguranță financiară. Te temi de pierderea unei relații, însă nu face promisiuni prea mari și greu de îndeplinit. S-ar putea să fii direct în dialog și să spui lucruri pe care apoi să le regreți. Ai putere să iei decizii profesionale sau care implică schimbări legate de stilul de viață. Mai multă grijă la deplasări și acte! Soarele îți va lumina sectorul sentimental și îți va aduce chef de flirt și noi aventuri, mai mult chef de distracție.
Horoscop săptămânal Capricorn: 21 – 27 martie 2022
Se petrec multe apsecte în sectorul comunicării tale și asta poate însemna că ești mai deschis dialogului, mai blând în comunicare și mai înțelept. Ai intuiție, dar cu toate astea trebuie să ai grijă să nu fii mințit sau tu să nu faci promisiuni prea mari. Grijă la negocierile profesionale. Posibil să apară niște temeri legate de sănătate, dar să nu fie decât fricile tale și nimic grav. Soarele îți poate lumina niște probleme de natură casnică și te poate face să te preocupi mai mult de casă și familie.
Horoscop săptămânal Vărsător: 21 – 27 martie 2022
Săptămâna aceasta simți foarte puternic nevoia unei schimbări în viața ta și dacă nu o faci de bună voie s-ar putea să fii forțat de Univers. Grijă mai mare la relațiile cu familia și la activitățile casnice pentru că există risc de accidentare din neatenție. Profită mai bine de intrarea Soarelui în Berbec și ieși la plimbare, ieși din casă și socializează. Ai grijă, însă la tentațiile financiare și la cheltuielile pe distracții.
Horoscop săptămânal Pești: 21 – 27 martie 2022
Poți avea parte de inspirație, de intuiție și de momente de iluminare în care-ți poți da seama care este drumul tău în viață. Poți face angajamente pe termen lung și poți avea parte de progrese în plan personal și relațional, însă ai grijă la tendința de a păcăli pe ceilalți, de a te da altceva decât ceea ce ești. Unele adevăruri pot ieși la suprafață și îți poți schimba brusc decizii sau idei, raționamente. Pe de altă parte, Soarele te va stimula să te preocupi de latura financiară și chiar să-ți crești veniturile.