Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 1 noiembrie 2021. Balanțele iau o decizie importantă
This browser does not support the video element.
Horoscopul zilei de 1 noiembrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna noiembrie se deschide cu un aspect de susținere format de Maercur din zodia Balanță și planeta oportunităților, jupiter, din zodia Vărsător. Cele două planete se rentâlnesc, de această dată ambele în mers direct, și ne aduc mai mult optimism în gândire, mai multă încredere în noi și o viziune de viitor mai clară, astfel că putem relua unele dialoguri sau decizii pe care le-am avut la final de septembrie și început de octombrie.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească atât previziunile pentru ascendent, cât și previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec
Ai idei foarte bune despre cum să-ți pui în mișcare niște proiecte și planuri de viitor și ești ajutat de un raționament mai clar să iei decizii da și să faci negocieri. Azi poți profita pentru a lămuri situații întortocheată din contractele tale sau pentru a clarifica neînțelegerile în cuplu și pentru a-ți face planuri de viitor cu partenerul.
Horoscop zilnic Taur
Contextul astrologic al zilei te susține în dialogul cu colegii și superiorii și poți ajunge la concluzia că munca în echipă este cea mai bună. În plus, poți lua decizii importante despre locuș de muncă, despre stilul de viață și poți face niște progreses profesioanle importante. Te poți bucura de cuvinte de laudă din partea superiorilor.
Horoscop zilnic Gemeni
Profită de contextul astrologic al zilei pentru a lămuri situații care țin de viața sentimentală. Discută sincer și deschis cu partenerul despre ceea ce simți și recunoaște-ți sentimentele. Poți ajunge la o cale de mijloc, puteți face un plan de viitor în doi. Cei singuri sunt mult mai deschiși și dornici să cunoască pe cineva, să înceapă o nouă poveste de dragoste.
Horoscop zilnic Rac
Poți avea parte de dialoguri mai calde și mai optimiste cu familia și poți ajunge la o cale de mijloc într-o discuție legată de partener sau de bani și bunuri materiale. Unii nativi pot primi sprijin din partea celor dragi. Starea emoțională se va îmbunătăți și te vei simți mai vesel, mai optimist, cu mai multă încredere în tine.
Horoscop zilnic Leu
Azi poți negocia cu încredere pentru că vei reuși să obții ceea ce-ți dorești grație puterii cuvintelor tale. Raționamentul tău este clar, lucid și poți lua decizii importante sau poți reveni asupra unor decizii luate pentru a le îmbunătăți. În cuplu se lămuresc multe situații și poți face un pas important spre progres alături de partener.
Horoscop zilnic Fecioară
Azi s-ar putea să-ți ceri drepturile financiare cu multă încredere în tine. De fapt, tocmai faptul că te bucuri de o stimă de sine crescută te va face să iei atitudine și să nu mai accepți să lucrezi pe mai puțin decât meriți. Nu te teme să vorbești despre tine și să te lauzi pentru că astfel te vei face remarcat la locul de muncă și poți face pași importanți.
Horoscop zilnic Balanță
Vezi mult mai clar și mai optimist o situație cu care te-ai confruntat până acum și vei putea să iei o decizie importantă legată de viața ta personală și de viitorul tău. Dacă în viața sentimentală sau în relația cu copiii au apărut neînțelegeri, azi ai ocazia să vorbești despre ele și să le lămurești. Cei singuri pot fi mai deschiși la flirt și-și pot dori să cucerească pe cineva.
Horoscop zilnic Scorpion
Ziua de astăzi îți va aduce multă intuiție și inspirație, un simț aparte pe care-l poți folosi pentru a deconspira diferite jocuri de culise. Poți avea momente de revelații, deci bazează-te mai mult pe ceea ce simți. Pe de altă parte, poți face pași în relația cu familia în urma unui dialog sau poți rezolva o situație ce ține de actele unei case.
Horoscop zilnic Săgetător
Este o zi bună să ceri sfaturi și să asculți îndemnurile celor cu experiență. Chiar și discuțiile cu prietenii te liniștesc și-ți oferă o viziune mai optimistă și încrezătoare. Ai idei bune, poți lua decizii de viitor, poți câștiga într-o negociere și poți lega noi relații cu persoane cu care să empatizezi la nivel de raționament. Comunicarea cu partenerul de viață se va îmbunătăți și poți lămuri situații ce țin de cuplu.
Horoscop zilnic Capricorn
Posibil să porți niște discuții cu superiorii care să te anime și să-ți dea încredere mai multă în tine. Unii nativi pot lua decizii importante privind cariera lor sau legate de sectorul financiar. Posibil să ajungă la tine o sumă de bani sau un avantaj material ca urmare a statutului tău profesional.
Horoscop zilnic Vărsător
Este un moment bun să analizezi mai mult ce vrei să faci în viitor și să iei o decizie în acest sens. Poate te înscrii la un seminar, poate alegi să pleci într-o călătore sau poate te pasionează să înveți o limbă străină, să evoluezi spiritual. Poți reveni asupra unor convingeri și opinii pe care le ai sau asupra unor decizii luate de curând.
Horoscop zilnic Pești
Dacă ai de rezolvat situații ce țin de instituțiile statului, de acte, credite, partaje, de obținut aprobări, ziua de astăzi este destul de norocoasă pentru tine și poți avea câștig de cauză. Pe de altă parte, poți discuta cu partenerul de viață despre neînțelegerile avute și vă puteți împăca și privi cu mai mult optimism spre viitor.