Horoscopul zilei de 21 aprilie 2021. „Racii” nu acceptă compromisuri financiare
Horoscopul zilei de 21 aprilie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna traversează astăzi zodia Leu și ne induce tuturor nevoia de afirmare, de această dată prin propriile noastre puteri. Ne dorim să fim apreciați de cei din jur și ne facem strategii practice pentru asta.
Suntem mai generoși, dar mai atenți la finanțele noastre. Sunt încurajate relațiile romantice, activitățile artistice, creative și distractive.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec – 21 aprilie 2021
Dragoste
Cu Luna în tranzit prins ectorul iubirii tale, astăzi te aprinzi mai ușor și ești mai dornic de a-ți exprima afectivitatea. Dacă ești părinte, petrece mai mult timp cu copiii, distrați-vă și jucați-vă.
Carieră și bani
Ești creativ, însă de această dată creativitatea ta are și un simț practic foarte dezvoltat ceea ce te ajută foarte mult în activitățile tale. De evitat exesele financiare.
Sănătate
Rezervă-ți timp pentru pasiunile tale, pentru a da curs unui hobby pe care l-ai tot amânat. Este o zi în care buna dispoziție este la cote înalte.
Horoscop zilnic Taur – 21 aprilie 2021
Dragoste
S-ar putea ca familia să vină cu cerințe, să aibă niște nevoi pe care va trebui să le îndeplinești, ceea ce, deși nu te deranjează, îți dă planurile peste cap.
Carieră și bani
Va trebui să încerci să găsești un echilibru între familie și carieră, între nevoile personel și cele ale altora. Nu-ți face un program prea amplu la muncă, pentru că ceva legat de locuință îl poate modifica sau chiar te poate ține acasă.
Sănătate
Starea emoțională poate fi mai apăsătoare în prima parte a zilei. Probabil nevoia ta de intimitate este încălcată de alții sau pur și simplu nu le înțelegi dispozițiile schimbătoare ale celorlalți.
Horoscop zilnic Gemeni – 21 aprilie 2021
Dragoste
O să auzi fel și fel de vorbe, zvonuri, bârfe și alte cuvinte care te vor deranja, așa că înceracă să l ignori. Oricum azi nu o să faci prea mari declarații, așa cum sunt cei din jur obișnuiți.
Carieră și bani
Dacă ai de susținut un proiect, un examen, o ședință sau un interviu de angajare, s-ar putea ca în prima parte a zilei să trebuiască să depui un efort pentru a te concentra.
Sănătate
Încearcă să-ți faci un program mai strict, mai practic pentru că ai tendința de a te stresa și obosi din nimicuri.
Horoscop zilnic Rac – 21 aprilie 2021
Dragoste
Starea ta emoțională este destul de schimbătoare, chiar posomorâtă, mai ales în prima parte a zilei și ai tendința să te descarci pe partener.
Carieră și bani
Azi ești foarte atent la bani și nu ești dispus nici să cheltui peste măsură, nici să faci compromisuri financiare. Posibil ca unii colaboratori să încerce să obțină de la tine servicii pe bani mai puțini, însă nu vor reuși.
Sănătate
Evită să izbucnești din orice sau să te lași afectată de ceea ce se petrece în jurul tău. Și tu ai toane, dar și cei din jur au, deci caută echilibrul tău măcar.
Horoscop zilnic Leu – 21 aprilie 2021
Dragoste
Nu este exclus să fii și mai cuceritor ca de obicei, dar și mai mofturos și mai orgolios. În prima parte a zilei partenerul de viață poate veni cu cerințe care te deranjează sau poate încerca să-ți limiteze anumite porniri.
Carieră și bani
Deși simți nevoia să te afirmi, să ieși în lumina reflectoarelor, ai grijă cum o faci pentru a nu exagera și a face totul pe dos doar pentru a fi diferit.
Sănătate
Te bucuri de o stare de sănătate bună. Luna traversează zodia ta astăzi și te face mai atent la înfățișarea ta, dar și la nevoile tale personale.
Horoscop zilnic Fecioară – 21 aprilie 2021
Dragoste
Simți nevoia de a te retrage din agitația cotidiană pentru a sta doar tu cu tine și gândurile tale. S-ar putea să te macine ceva din trecut sau să te caute o persoană cu care nu ai mai vorbit de ceva vreme.
Carieră și bani
Dacă vei dori să faci un exces de zel și să înveți totul într-o singură zi, nu va funcționa. Evită să te contrazici pe teme inutile și să-ți consumi energia pe lucruri care nu-ți aduc niciun beneficiu.
Sănătate
Te poate îngrijora starea de sănătate a ta sau a cuiva drag, însă nu sunt și motive reale. Ai grijă astăzi la cum administrezi stresul și odihnește-te mai mult.
Horoscop zilnic Balanță – 21 aprilie 2021
Dragoste
Este o zi favorabilă ieșirilor și discuțiilor cu prietenii. Poți cunoaște persoane noi și te poți alătura unor noi grupuri.
Carieră și bani
Ai idei bune despre cum să faci să funcționeze unele proiecte în care ești implicat. Planurile de viitor pot căpăta mai multă încredere și o perspectivă mai luminoasă.
Sănătate
Dacă ești în căutarea unor activități de grup care să-ți satisfacă dorința de a socializa mai mult, dar și de a te distra și a învăța lucruri noi, azi ai putea descoperi perspective interesante.
Horoscop zilnic Scorpion – 21 aprilie 2021
Dragoste
Relațiile cu cei dragi, cu familia și partenerul de viață, pot fi mai fragile și cel mai probabil cauza este faptul că obiectivele și viziunile voastre sunt diferite.
Carieră și bani
Te preocupi intens de carieră, de imaginea ta, de obținerea sau păstrarea unei funcții, de atingerea unui scop profesional. Sunt obstacole și blocaje care te enervează, dar cărora le poți face față cu brio dacă ai răbdare. Sunt pași importanți pe care-i poți face astăzi.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate. În prima parte a zilei poți simți o mai mare apăsare sufletească, mai ales dacă e ceva ce nu faci așa cum ți-ai dorit sau cum ai visat.
Horoscop zilnic Săgetător – 21 aprilie 2021
Dragoste
Este o zi favorabilă discuțiilor în cuplu, mai ales dacă-ți dorești să ajungi la viziuni comune cu partenerul de viață. Ești responsabil în dialog, dar nu te aștepta ca și ceilalți să fie la fel de maturi ca tine.
Carieră și bani
Se întrevăd posibile conflicte de idei și tensiuni la locul de muncă ca urmare a convingerilor tale cu care ceilalți nu empatizează. S-ar putea ca unele minusuri pe care le ai să vrei să le acoperi și asta să te determine să studiezi ceva, să-ți îmbogățești cunoștințele.
Sănătate
Îți zboară gândul la călătorii, la vacanțe și nu este exclus ca unii nativi să-și facă deja un plan în acest sens.
Horoscop zilnic Capricorn – 21 aprilie 2021
Dragoste
În prima parte a zilei fie apar tensiuni cu partenerul de viață, fie te simți mai trist și anxios din cauza unei relații cu cineva drag.
Carieră și bani
Se întrevăd nemulțumiri financiare, dar nu legate de salarizare, cât legate de bani pe care trebuie să-i primești de la alții. Posibil să pierzi unele oportunități de investiții dacă nu ești atent.
Sănătate
Încearcă să nu vezi totul în jurul tău ca pe o povară și bucură-te mai mult de viață și de lucrurile mărunte.
Horoscop zilnic Vărsător – 21 aprilie 2021
Dragoste
În prima parte a zilei pare că nimic nu-ți convine la cei din jur și ai tendința de a fi mai conflictual cu aceștia. Partenerul de viață este vizat, așa că ai grijă la cum pui problema.
Carieră și bani
Dacă ai de discutat aspecte profesionale, de negociat contracte sau ai întâlniri, partea a doua a zilei este mai favorabilă pentru că poți ajunge mai ușor la o înțelegere.
Sănătate
Starea emoțională poate fi mai apăsătoare, te poți simți mai încordat și tensionat, însă către seară te vei detensiona.
Horoscop zilnic Pești – 21 aprilie 2021
Dragoste
În prima parte a zilei ai grijă la dialog, la ceea ce vrei să transmiți, pentru că poți face gafe fără să-ți dai seama sau poți fi prea direct.
Carieră și bani
Încearcă să nu te suprasoliciți prin activitățile de la locul de muncă doar de dragul de a demonstra ceva altora și de a ieși în față pentru că s-ar putea ca munca ta să nu fie apreciată așa cum ai sperat.
Sănătate
Nativii cu probleme cardio-vasculare ar trebui să evite astăzi efortul și stresul și să se odihnească mai mult. Posibil ca starea generală să fie una mai agitată.
Horoscop săptămâna 19 – 25 aprilie 2021. Scorpionii pot avea surprize în relații
Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 19 – 25 aprilie 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 19 – 25 aprilie 2021 poate aduce o serie de surprize și situații neașteptate în plan sentimental, dar și financiar.
Săptămâna 19 – 25 aprilie 2021 se remarcă prin intrarea Soarelui și a lui Mercur, planeta comunicării, în zodia Taur.
Acest context va activa puternic energia serioasă a Taurului și astfel și noi vom deveni mai practici, mai muncitori, dar și mai stabili și statornici în sentimentele noastre. Totodată, din punct de vedere financiar vom căuta siguranța.
Venus, planeta iubirii, aflată și ea în Taur, dar și Mercur, vor face o conjuncție cu Uranus, planeta neprevăzutului, deci ne putem aștepta la surprize în relațiile noastre, dar și la situații neașteptate cu impact financiar, la vești surprinzătoare și la o doză mai mare de instabilitate.
La finele săptămânii avem din nou parte de un eveniment astrologic important, o altă planetă schimbându-și semnul zodiacal.
Este vorba de Marte, planeta acțiunii, care va intra în zodia Rac, poziție din care ne va înfrâna emoțiile și dorința de a ieși la luptă, însă putem duce un adevărat război interior, dacă nu exteriorizăm ce trăim.
Cu Marte în Rac vom fi mai axați pe activitățile casnice și ne vom ocupa mai mult de siguranța noastră și a familiei.
Horoscop lunar. Previziuni pentru luna aprilie 2021
Horoscopul lunii aprilie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna aprilie 2021 se remarcă prin intrarea planetei Mercur în zodia Berbec, încă din data de 4 aprilie. Comunicarea și raționamentul nostru se vor activa, vom fi mai iuți la minte și mai direcți în exprimare.
Tranzitul va fi unul de scurtă durată, dat fiind că pe 19 aprilie, Mercur se mută deja în Taur, unde ne cere punerea în practică a ideilor pe care le avem.
În plan sentimental, până pe data de 14 aprilie, Venus, planeta iubirii, va traversa Berbecul, de unde ne va insufle pofta de viață, ne va face mai jucăuși și mai iubăreți, iar apoi va intra în domiciliul său, în zodia Taur, pentru a ne susține să ne consolidăm relațiile sentimentale.
Marte, planeta acțiunii, va continua să tranziteze zodia Gemeni până pe data de 23 aprilie, ipostază din care ne ține mintea în priză și ne susține în exprimare ți în promovarea ideilor noi, în expunerea punctului de vedere, acțiunile noastre fiind mult bazate pe ceea ce gândim în prezent, chiar ușor superficiale.
Ulterior, Marte se mută în zodia Rac, ipostază în care energia sa va fi mult diminuată și canalizată către interior. Nu vom dori să începem acțiuni noi, cât vom dori să păstrăm și să conservăm ceea ce avem.
Soarele va tranzita zodia Berbec până pe 19 aprilie, aproape de miezul nopții, iar ulterior va intra în semnul Taur, activând energia acestei zodii.
Pe data de 12 aprilie se formează Lună Nouă în Berbec, aspect care marchează noi începuturi în viața noastră, iar pe data de 27 aprilie avem o Lună Plină în Scorpion, moment al culegerii roadelor și al trecerii într-o nouă etapă de viață.