Horoscopul zilei de 4 februarie 2021. „Balanțele” sunt îngrijorate financiar

Publicat: 03 02. 2021, 22:47
FOTO - Pixabay.com

Horoscopul zilei de 4 februarie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Luna tranzitează astăzi zodia Scorpion și imprimă asupra noastră o stare emoțională puternică. Date fiind aspectele tensionate, nu mai puțin de șase, pe care le face cu restul planetelor, se anunță o zi tensionată, frustrantă și cu o mare încărcătură emoțională.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec – 4 februarie 2021

Dragoste

S-ar putea să ai parte de unele discuții în cuplu pe tema banilor sau a intimității. Posibil ca unii nativi să caute dedesupturile unei relații și să afle secrete.

Carieră și bani

Sunt griji și temeri financiare pe care le ai și vei lupta mai abitir pentru obținerea unor drepturi materiale sau pentru a fi plătit corespunzător implicării tale în anumite proiecte.

Sănătate

Emoțional, este foarte probabil să nu te simți liniștit și să dezvolți unele frici, angoase mai puternic.

Horoscop zilnic Taur – 4 februarie 2021

Dragoste

Luna îți tranzitează chiar sectorul relațiilor, iar Venus, planeta iubirii și guvernatoarea ta, se apropie de o conjuncție cu Saturn. Acest context nu-ți este deloc favorabil în viața de cuplu. Poți simți limitări, frustrri, nemulțumiri și poți isca mai ușor conflicte cu partenerul de viață.

Carieră și bani

Relațiile cu colaboratorii și asociații pot fi destul de conflictuale, mai ales dacă este vorba de bani la mijloc sau alte drepturi profesionale care au fost limitate sau urmează a fi.

Sănătate

Odihnește-te mai mult și evită stresul și suprasolicitarea profesională.

Horoscop zilnic Gemeni – 4 februarie 2021

Dragoste

Nu te aștepta ca partenerul să înțeleagă de la sine starea anxioasă și interiorizarea pe care le manifești astăzi. Încearcă, cel puțin, să le reverși asupra lui.

Carieră și bani

Sunt nemulțumiri legate de locul de muncă, de activitățile zilnice, care te pot stresa și obosi peste măsură. Cel mai probabil, nu te simți în largul tău în mediul profesional.

Sănătate

Azi va trebui să ai mai multă grijă la starea ta de sănătate pentru că există posibilitatea ca afecțiuni netratate, tratate necorespunzător sau cronice să se manifeste.

Horoscop zilnic Rac – 4 februarie 2021

Dragoste

Luna îți tranzitează sectorul iubirii și simți intens nevoia de iubire, însă ai grijă la manifestări. Unii nativi, frapați de ceea ce simt, pot căuta un fost partener, pot intra într-o aventură sau pot da naștere tensiunilor în cuplu. Va fi o zi destul de dificilă pentru cei care s-au despărțit recent și care acum vor avea regrete, se vor lăsa frământați de amintiri.

Carieră și bani

Ai impresia că ți-ai pierdut toată creativitatea și faci lucrurile din inerție, că trebuie făcute. Ai nevoie să readuci pasiunea în proiectele profesionale în care ești implicat. Posibile tensiuni cu colaboratorii.

Sănătate

Azi nu te simți bine în pielea ta, parcă ți-ai pierdut bucuria de a trăi și ai tendința să te lași copleșit de grijile cotidiene.

Horoscop zilnic Leu – 4 februarie 2021

Dragoste

Relațiile cu familia pot fi mai tensionate, mai agitate. Posibil ca cei dragi să-ți ceară un favor și să fii nevoit să te implici. Posibile reparații neprevăzute în locuință.

Carieră și bani

S-ar putea să fii presat de superiori, de colaboratori într-o situație profesională sau care vizează niște bani, bunuri materiale, de patrimoniu. Zi mai puțin favorabilă celor care se află în litigii.

Sănătate

Ceea ce îți lipsește în acest moment este entuziasmul. Starea emoțională te acaparează și este posibil să te simți ca într-un corset în propria ta viață.

Horoscop zilnic Fecioară – 4 februarie 2021

Dragoste

Fii atent cum folosești cuvintele pentru că îți pot fi răstălmăcite și o interpretare ciudată a partenerului poate aduce și momente de supărare în cuplu.

Carieră și bani

Raționamentul nu este cel mai logic, confuzia tronează, de aceea evită să intri în conflicte, să te cerți pentru părerile diferite și, mai ales, evită să iei decizii sau să negociezi.

Sănătate

Astăzi ți-ar prinde foarte bine o plimbare în natură, prin parc, pe malul unui lac. Evită locuirile aglomerate și fii prudent la volan.

Horoscop zilnic Balanță – 4 februarie 2021

Dragoste

Azi pot izbucni foarte ușor certuri în cuplu din cauza bugetului comun, mai ales dacă partenerul este prea cheltuitor. Unii nativi pot fi geloși.

Carieră și bani

Sunt neliniști financiare care se pot manifesta astăzi. Poate siguranța materială îți este afectată de o decizie salarială, poate o remunerație întârzie, poate cineva încearcă să obțină mai mulți bani de la tine.

Sănătate

Azi te va ajuta foarte mult gândirea pozitivă, dar va trebui să o cultivi. Tendința este de a vedea lucrurile într-o manieră mai pesimistă.

Horoscop zilnic Scorpion – 4 februarie 2021

Dragoste

Astăzi îți va fi greu până și ție să te înțelegi, mai ales vizavi de relația cu partenerul de viață. Poți simți unele limitări, poate chiar îl observi mai rece și atitudinea sa te poate face mai conflictual.

Carieră și bani

Trebuie să depui efort să nu te cerți cu colaboratorii, deși dacă la mijloc sunt limitări și restricții financiare îți va fi cam greu să te ții în frâu. Atenție la negocieri.

Sănătate

Luna îți traversează astăzi zodia și, în mod subtil, te susține din punct de vedere emoțional.

Horoscop zilnic Săgetător – 4 februarie 2021

Dragoste

Azi va fi ușor să te cerți cu persoana iubită, va fi foarte ușor să ataci prin cuvinte, așa că dacă vrei liniște în viața sentimentală, fii mai atent la dialog.

Carieră și bani

S-ar putea să primești unele vești mai puțin confortabile legate de locul de muncă, de atribuțiile tale, poate de salarizare și tot acest context te va agita și te va face foarte irascibil.

Sănătate

Pe acest fond destul de instabil emoțional și psihic, problemele de sănătate mai vechi, cele cronice sau netratate la timpul lor, se pot manifesta. Odihnește-te și evită stresul.

Horoscop zilnic Capricorn – 4 februarie 2021

Dragoste

Nu este cea mai bună zi în plan sentimental, așa că dacă reușești să te menții departe de tensiuni, te poți considera norocos. Nimic nu pare să-ți convină la cei dragi. Posibil să afli niște secrete despre un prieten.

Carieră și bani

Azi s-ar putea să fii dezamăgit de niște persoane în care ai avut încredere, să vezi adevărata față a unor asociați sau persoane alături de care ești implicat într-un proiect.

Sănătate

Te deranjează faptul că nu ai timp liber, însă în acest moment, chiar dacă l-ai avea, ar trebui să știi că nu dispui de resursele necesare pentru a te bucura de el.

Horoscop zilnic Vărsător – 4 februarie 2021

Dragoste

Evită să intri în contradicții cu persoanele care reprezintă o autoritate în viața ta, mai ales dacă este vorba de părinți. Fă un efort și nu pune la suflet ce se petrece în jurul tău.

Carieră și bani

Discuțiile cu superiorii nu sunt pe placul tău și este posibil să nu te simți apreciat, să nu ți se recunoască niște merite profesionale. Fii mai atent la reputația ta, la funcția, statutul tău.

Sănătate

Ar fi bine să te oedihnești mai mult, să te dedici unor activități care te relaxează și să lași emoțiile să iasă la suprafață.

Horoscop zilnic Pești – 4 februarie 2021

Dragoste

Te macină mult prea mult trecutul și nu poți avea o viziune prea optimistă nici asupra viitorului. Ai impresia că nu-ți poți atinge idealurile, indiferent are sunt acelea, dar cu atât mai mult sentimentale.

Carieră și bani

Esști mult prea interiorizat, închis în tine și nu ești un bun partener de dialog astăzi. Evită deciziile importante.

Sănătate

Faptul că ar trebui să te odihnești mai mult deja știi, în schimb ai mai multă grijă la stările anxioase și depresive care pot pune stăpânire pe tine. Azi poți avea mai multă determinare să elimini din viața ta niște tipare toxice, vicii.

Horoscop săptămânal, 1 – 7 februarie 2021. Balanțele se pot îndrăgosti la prima vedere

Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 1 – 7 februarie 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 1 – 7 februarie 2021 va începe într-un mod exploziv și se va încheia cu o stare generală apăsătoare, limitativă.

Săptămâna 1 – 7 februarie 2021 va activa, din nou, zodiile Vărsător și Taur, deci lupta dintre trecut și viitor, dintre vechi și nou va continua. Chiar dacă ne dorim schimbări, nu avem resursele necesare pentru a le face, iar dacă nu ne dorim schimbări, acestea pot veni forțat pentru a ne îndemna la evoluție.

Este important ca în primele zile ale săptămânii să fim atenți la cum ne canalizăm energia pentru că ne putem suprasolicita foarte ușor. Totodată, vm fi mai conflictuali, mai agitați și mai predispuși accidentelor și accidentărilor.

Venus, planeta iubirii, intră pentru trei săptămâni în zodia Vărsător și ne induce dorința de libertate și independență în plan afectiv, dorința de nou și schimbare, iar prin aspectele sale cu Saturn, Marele Învățător, și cu Uranus, planeta neprevăzutului, va favoriza încheierea relațiilor limitative, dar ne va înzestra și cu o mare doză de maturitate și responsabilitate afectivă. Nu sunt susținute aventurile, iar relațiile care încep acum se pot dovedi de viitor.

Venus este și planeta banilor, iar din punct de vedere financiar ne cere responsabilitate. Este momentul să strângem cureaua și să facem economii. Posibil să resimțim din plin unele limitări financiare care să ne stimuleze să vrem să invăm modul în care ne câștigăm existența.

Horoscop lunar. Previziuni pentru luna februarie 2021

Horoscopul lunii februarie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Luna februarie 2021 se remarcă prin intrarea lui Venus, planeta iubirii și a banilor, în zodia Vărsător, pe care o va tranzita până pe 25 februarie, perioadă în care va face conjuncții, pe rând, cu celelalte planete aflate aici, Saturn, Jupiter, Mercur.

Prin urmare, din punct de vedere sentimental și financiar se anunță o perioadă importantă. Venus ne insuflă o mai mare dorință de libertate în dragoste și ne stimulează să căutăm surse de venit independente. Va fi vorba de o amprentă evolutivă, progresistă a Micului Benefic al astrologiei.

Totodată, Soarele, astrul responsabil cu energia și vitalitatea noastră, va tranzita Vărsătorul până pe data de 18 februarie, iar pe data de 11 februarie 2021 va fi implicat în fenomenul de Lună Nouă care se va petrece în zodia Vărsător, iar pe data de 27 februarie, în Luna Plină din zodia Fecioară. Ambele contexte vin cu schimbări în viața noastră, de la finalizări, culegeri de roade și până la noi începuturi.

Până pe data de 21 februarie 2021, Mercur, planeta responsabilă cu modul în care comunicăm și gândim, va fi retrogradă în Vărsător, aspect care ne va cere anumite reeevaluări în viața noastră în vederea unor schimbări majore care vor aduce progres ulterior.