Prima pagină » HOROSCOP » Paranormal » Casa „bântuită” din filmul „Poltergeist” va fi vândută la o sumă RECORD pentru aventurierii curajoși care n-au frică de fantome

Casa „bântuită” din filmul „Poltergeist” va fi vândută la o sumă RECORD pentru aventurierii curajoși care n-au frică de fantome

Casa „bântuită” din filmul „Poltergeist
Sursa Foto: Profimedia

Casa cu două etaje din Simi Valley, faimoasă pentru că acolo a fost filmat lungmetrajul horror „Poltergeist” din 1982, este scoasă la vânzare după 45 ani. 

Povestea filmului este despre cum un grup de fantome a încercat să alunge familia Freeling din casă, deoarece fusese construită pe un fost cimitir. Din păcate, filmul nu au fost fantome prietenoase, precum Casper. Nici nu a fost vreun echipaj de vânători de fantome („Ghostbusters”).

Dar filmul distribuit de Metro-Goldwyn-Mayer a făcut încasări de 121 milioane de dolari, punând bazele unei francize de filme horror. S-au lansat două continuări, Poltergeist II în 1986 și Poltergeist III în 1988, un serial de patru sezoane între 1996 și 1999, precum și un remake în anul 2015.

Casa „bântuită” din filmul „Poltergeist”, scosă la vânzare

Agentul imobiliar Lauren Murdock a scos casa construită în 1979 la vânzare. Pentru suma record de 1.174.999 de dolari! Agentul imobiliar promite că această casă va fi foarte „primitoare” pentru noua familie care o va achiziționa. De asemenea, a promis că „nu vor fi incidente paranormale” ca-n film.

Locuința de 220,5 metri pătrați este descrisă ca fiind bine întreținută de proprietarii originali, având un design atent conceput. În anunț scrie că este o locuință„perfectă pentru distracție, relaxare și a trăi viața la maxim”.  Imobilul cu patru dormitoare și două băi dispune de un living spațios cu ferestre mari, o sufragerie care duce spre o bucătărie și un șemineu. De asemenea, mai include o cameră de birou, patru dormitoare la etaj,  și o cadă uriașă în baia principală.

Pe terenul de 0,15 hectare se află un garaj încăpător pentru trei mașini, o piscină cu jacuzzi și o curte interioară. În descrierea anunțului, se menționează că locuința este aproape de școală, parcuri, magazine, restaurante și de autostrada 118, scrie CBS.  

 

Citește și: „Cea mai bântuită casă” din Marea Britanie a fost scoasă la vânzare

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele