Urania ne spune care sunt cele mai răzbunătoare două zodii din horoscop, potrivit zodiacului evreiesc
Simona Vărzaru, cunoscută drept „Urania”, are o experiența îndelungată în domeniul astrologiei, elaborând horoscopul săptămânal. În acest weekend, ea dezvăluie două dintre cele mai răzbunătoare zodii.
Acestea sunt Leu și Scorpion, potrivit Horoscopului Uraniei prezentat la România TV.
Leu – Regalitate, mândrie, încredere
Leu (23 iulie – 22 august), luna Menachem Av, face o aluzie la numele tribului acestei luni, Shimon (Simeon), ce provine din cuvantul ebraic „auzire”. Conform tradiției, în cea de-a noua zi a lunii Av, evreii jelesc distrugerea Sfântului Templu, distrus de armatele Babilonului și de către legiunile Romei. Babilon și Roma sunt asociate cu leul, simbol al regalității.
Litera care guvernează aceasta lună este „tet” (t) , inițiala cuvântului ebraic „bine” („tov”). Leul își primește energia direct de la Soare. Prin urmare, Leii consideră că întreaga lume se învârte în jurul lor, așa cum toate planetele se rotesc în jurul Soarelui. Nativii sunt încrezători în aptitudinile lor și au pretenția să fie respectați. În caz contrar, încep să se răzbune, aidoma zeiței egiptene Sekhmet care aproape că a distrus umanitatea. Ca orice felină, leii țin la mândria lor și sunt de un rafinament de neegalat.
Punctul slab al Leului este inima, fiind predispuși la boli cardiovasculare. Leii își selectează consilierii și chiar partenerii intimi cu înțelepciune. Ei se bazează în întregime pe ei înșiși, nu solicită ajutor și preferă să activeze în politică pentru a conduce popoare, națiuni și chiar imperii. Alții preferă să profeseze în sistemul de învățământ pentru a educa generații de elevi. Câțiva nativi ajung să ocupe poziții înalte în afaceri pentru a-i controla pe alții. De asemenea, Leii adoră să fie în centrul atenției la concerte sau pe platourile de filmare.
Leii faimoși: Madonna, Jennifer Lopez, Daniel Radcliffe, Jason Momoa, Steve Wozniak, George Soroș, Meghan Markle, Robert de Niro, Barack Obama, Arnold Schwarzenegger, JD Vance, Ron Paul, Liz Truss și Mugur Isărescu
Scorpion- Control, Dragoste și Pasiune
Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie) reprezintă luna lui Cheshvan, care semnifică inspirația dăruită de Tishrei revărsată în lumea reala. Valoarea numerică a literei acestei luni , „nun” (n), este 50, indicând cele 50 nivele de impuritate în care oamenii se pot scufunda. Otrava Scorpionului (Serket la egipteni) este rece, simbolizând pericolul apropierii de viață fără pasiune, potrivit Urania.
Numele tribului lunii Cheshvan, Menasheh, care înseamnă „respirație”, este corelat cu mirosul. Scorpionilor nu le place schimbarea și vor să-și controleze viața, dar și să-i controleze pe cei dragi. Pierderea controlului este cea mai mare teama a lor. Dragostea este totul pentru nativi, iar dacă simt că sentimentele lor nu sunt împărtășite, ajung să urască. Scorpionii nu iartă și nu uită ușor.
Potrivit horoscopului evreiesc, Scorpionii sunt oameni de afaceri inteligenți, căci iubesc averile care le conferă control și putere. Sunt medici minunați, fiziologi, astrologi și finanțatori, având abilități oculte bune și intuiție mistică.
Scorpionii faimoși: Kendall Jenner, Leonardo DiCaprio, Joaquin Phoenix, Ryan Reynolds, Drake, Emma Stone, Bill Gates, Tim Cook, Charles Koch, Hillary Clinton, Condoleeza Rice, Joe Biden, regele Charles al III-lea.