Prima pagină » Hot Pe Facebook » Ce îi cere Papa Francisc lui Vladimir Putin

Ce îi cere Papa Francisc lui Vladimir Putin

Ce îi cere Papa Francisc lui Vladimir Putin
Papa Francisc i-a scis joi președintelui rus Vladimir Putin, îndemnând membrii G20 reuniți la Sankt Petersburg "să nu rămână inactivi" în căutarea unei soluții de pace și "să abandoneze căutarea inutilă a unei soluții militare", a anunțat Vaticanul, relatează AFP.

Papa Francisc i-a scis joi președintelui rus Vladimir Putin, îndemnând membrii G20 reuniți la Sankt Petersburg „să nu rămână inactivi” în căutarea unei soluții de pace și „să abandoneze căutarea inutilă a unei soluții militare”, a anunțat Vaticanul, relatează AFP.

În scrisoarea adresată lui Putin, în calitate de președinte al G20, Papa evocă inegalități economice și sociale la nivel mondial și condamnă „masacre inutile” în Orientul Mijlociu, lansând un apel împotriva oricărei soluții militare, a precizat Federico Lombardi, purtătorul său de cuvânt.

„Liderilor prezenți, fiecăruia în parte, îi adresez un apel de suflet să ajute la găsirea unor căi de depășire a pozițiilor conflictuale și să abandoneze căutarea inutilă a unei soluții militare”, scrie Papa Francisc.

Statele Unite și Franța intenționează să efectueze atacuri aeriene limitate pentru a pedepsi regimul președintelui Bashar al-Assad care, în opinia lor, a folosit masiv gaze chimice împotriva populației civile pe 21 august.

„Este necesar să existe un angajament înnoit față de căutarea, cu hotărâre și curaj, a unei soluții pașnice, prin dialog și negociere între părți, care să fie susținută în mod unanim de către comunitatea internațională”, a adăugat Papa în scrisoarea adresată lui Putin.