Ce lovitură pentru Pantilimon! Manchester City pregătește transferul anului. Cine îi va lua locul românului
Fostul antrenor al lui Manchester City, Roberto Mancini, și l-ar dori pe portarul Costel Pantilimon la noua sa echipă, Galatasaray, scrie Sky Sports.
Sursa notează că Galatasaray e pregătită să accepte oferte importante pentru portarul Fernando Muslera, una dintre acestea fiind chiar de la Manchester City.
În schimbul lui Muslera, Mancini și l-ar dori pe fostul său elev de la City, românul Costel Pantilimon.
Decizia pare a fi surprinzătoare, ținând cont că, pe când era antrenor la City, Mancini l-a folosit pe Pantilimon doar în meciuri în cupele din Anglia, nu și în Premier League.
De altfel, Pantilimon a debutat ca titular în Premier League în acest week-end, în victoria categorică a lui City cu Norwich, scor 7-0. În ultima săptămână, Pantilimon pare să fi devenit prima opțiune a antrenorului lui City, Manuel Pellegrini, după gafele titularului Joe Hart.